3 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).

TUTUÍ1, tutuiesc, vb. IV. Tranz. A spune cuiva «tu» cînd i te adresezi, a vorbi cuiva în mod familiar, ca unui prieten. Se punea la mintea voastră și-l tutuiați și-l burdușeați cu pumnii. PAS, Z. I 99. E prietin cu toți și toți îl tutuiesc. C. PETRESCU, C. V. 66. Neîndrăznind s-o tutuiască, precum făcuse în scrisori, se mulțumi să-i sărute mai lung mîna. REBREANU, I 131. ◊ Refl. reciproc. Nu se tutuiau, ci își ziceau «dumneata». La TDRG.

TUTUÍ2, tutuiesc, vb. IV. Intranz. A suna din bucium; p. ext. a striga tare, a vesti ceva cu glasul ridicat. «Echipajul la posturile de sosire», tutui în siflia metalică sergentul de cart. BOGZA, A. Î. 312.

A SE TUTUÍ mă ~iésc intranz. 1) A-și spune reciproc „tu”. 2) A fi în relații familiare (unul cu altul). /Din tu

A TUTUÍ2 tútui intranz. A produce sunete grave și prelungi; a face „tu-tu”. /Onomat.

A TUTUÍ1 ~iésc tranz. (persoane) A spune „tu”; a trata cu o adresare foarte familiară. /Din tu

tutuì V. a zice cuiva tu în vorbire.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Regional) Țugui. O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Regional) A se cocoța. Necăjită, se țuțuie pe coama unui zid. La TDRG.

țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS].

2) *tutuĭésc v. tr. (după fr. tutoyer). Tratez familiar (intim) zicînd tu îld. dumneata orĭ dumneavoastră.

1) tutuĭésc și -nésc v. tr. (cp. cu hututuĭ, rătutesc). Vest. Rătutesc, zăpăcesc. V. refl. Mă zăpăcesc. Adj. Tutuit și -nít: caștĭ gura, tutuitule (VR. 1911, 4, 7), tutunitule (ArhO. 1828, 158)!

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.

2) țugúĭ și -ĭéz, a v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

arată toate definițiile

Intrare: tutui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tutui
  • tutuire
  • tutuit
  • tutuitu‑
  • tutuind
  • tutuindu‑
singular plural
  • tutuiește
  • tutuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tutuiesc
(să)
  • tutuiesc
  • tutuiam
  • tutuii
  • tutuisem
a II-a (tu)
  • tutuiești
(să)
  • tutuiești
  • tutuiai
  • tutuiși
  • tutuiseși
a III-a (el, ea)
  • tutuiește
(să)
  • tutuiască
  • tutuia
  • tutui
  • tutuise
plural I (noi)
  • tutuim
(să)
  • tutuim
  • tutuiam
  • tutuirăm
  • tutuiserăm
  • tutuisem
a II-a (voi)
  • tutuiți
(să)
  • tutuiți
  • tutuiați
  • tutuirăți
  • tutuiserăți
  • tutuiseți
a III-a (ei, ele)
  • tutuiesc
(să)
  • tutuiască
  • tutuiau
  • tutui
  • tutuiseră
Intrare: țuțui
țuțui1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurile
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurilor
vocativ singular
plural
țuțui2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuie
  • țuțuiele
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuie
  • țuțuielor
vocativ singular
plural
Intrare: țuțuia
țuțuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V105)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuia
  • țuțuiaseră
țuțuia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuia
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțuiez
(să)
  • țuțuiez
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțuiezi
(să)
  • țuțuiezi
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuia
(să)
  • țuțuieze
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuia
(să)
  • țuțuieze
  • țuțuiau
  • țuțuia
  • țuțuiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuțui

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG.
      surse: DLRLC
    • Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cf. țugui
    surse: DEX '09 DEX '98

țuțuia

etimologie:

  • țuțui
    surse: DEX '09 DEX '98