tutui¹ vtr [At: PR. DRAM. 333 / V: (îvr) ~toi / Pzi: ~esc / E: tu¹ după fr tutoyer] (Fam) 1-2 A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare) Si: (reg) a (se) tui⁵ (1-2).

tutui² [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) ~tuni / Pzi: ~esc / E: tut² + -ui] 1-2 vtr (Reg) A (se) zăpăci. 3 vr (Olt; îf tutuni) A se prosti.

tutui³ [At: PĂCALĂ, M. R. 142 / V: (reg) ~toi / Pzi: ~esc / E: fo cf tutoi¹] 1 vz (Reg) A suna din bucium. 2 vt (Trs; Mun) A scoate afară pe cineva Si: a alunga, a goni, (reg) a dudui.

TUTUI¹, tutuiesc, vb. IV. Tranz. A spune cuiva «tu» cînd i te adresezi, a vorbi cuiva în mod familiar, ca unui prieten. Se punea la mintea voastră și-l tutuiați și-l burdușeați cu pumnii. PAS, Z. I 99. E prietin cu toți și toți îl tutuiesc. C. PETRESCU, C. V. 66. Neîndrăznind s-o tutuiască, precum făcuse în scrisori, se mulțumi să-i sărute mai lung mîna. REBREANU, I. 131. ◊ Refl. reciproc. Nu se tutuiau, ci își ziceau «dumneata». La TDRG.

TUTUI², tutuiesc, vb. IV. Intranz. A suna din bucium; p. ext. a striga tare, a vesti ceva cu glasul ridicat. «Echipajul la posturile de sosire», tutui în siflia metalică sergentul de cart. BOGZA, A. Î. 312.

A TUTUI¹ ~iesc tranz. (persoane) A spune „tu”; a trata cu o adresare foarte familiară. /Din tu

A TUTUI² tutui intranz. A produce sunete grave și prelungi; a face „tu-tu”. /Onomat.

A SE TUTUI mă ~iesc intranz. 1) A-și spune reciproc „tu”. 2) A fi în relații familiare (unul cu altul). /Din tu

tutuì V. a zice cuiva tu în vorbire.

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.

tutoi² v vz tutui¹

tutoi³ v vz tutui²

tutuni² v vz tutui²

țăței sn vz țiței

țâțăi^1[1] sn vz țiței

țâțău sn vz țiței

țâțâi¹ sn vz țiței

țâțâie sf vz țiței

țâțâu sn vz țiței

țâței sn vz țiței

țețui sn vz țiței

țițai sn vz țiței

țițăi¹ sn vz țiței

țițâi sn vz țiței

țiței [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 306 / V: (reg) țăț~, țâț~, țâțâi, țâț~^[1], țâțâu, țâțău, țețui, ~țai, ~țăi, ~țâi, ~ție sf, ~ții, ~țiu, țuțui, țâțâie^[2] sf / Pl: (7) ~uri / E: ns cf țâță] 1 sn (Mol) Lichid înăcrit, rămas după prepararea produselor de lapte de oaie, folosit și la pregătirea unor mâncăruri. 2 sn (Reg; îe) Acru ca ~ul (sau acru ~) Foarte acru. 3 a (Reg) Acru. 4 sn (Reg) Lapte prins cu mult zer. 5 sn (Reg) Caș abia închegat și nestors încă de zer. 6 sn Amestec lichid uleios, format din hidrocarburi și din alți compuși organici, de culoare brună negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre verzui, cu miros specific, care se folosește ca materie primă în industria chimică și ca importantă sursă de energie Si: petrol, (îrg) naft. 7 sn (Mol) Fântână cu știubei.

țiție¹ sf vz țiței

țiții¹ sn vz țiței

țițiu sn vz țiței

țurțui² sn vz țuțui¹

țuțui³ sn vz țiței

țuțui¹ sn [At: LB / V: țurț~ sn / Pl: ~uri, ~e sn, ~ sm / E: ns cf țuț, țugui¹] 1 (Trs; Mun) Vârf de deal, de munte. 2 (Trs; Mun) Țurțan (2). 3 (Trs; Mun) Deal ascuțit și înalt. 4 (Trs; Mun) Movilă țuguiată. 5 (Mun; îe) A sta spânzurat (ca dracu) pe ~e A sta pe vârfuri. 6 (Reg) Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). 7 (Reg) Umflătură la cap Si: cucui¹ (1). 8 (Reg; îf țurțui) Negel. 9 (Reg) Moț¹ de păr Si: (reg) țuluc (1), țuțuluc (1). 10 (Reg) Coc². 11 (Reg) Moțul¹ ciocârlanului. 12 (Reg; art) Numele unui joc de copii cu arșice. corectat(ă)

țuțui² sn [At: ALR I, 703/107 / Pl: ~e, ~uri / E: pvb țuțui⁴] (Mun; Trs) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4), țuțuieică, țuțul (1), țuțulaică, țuțulig, țuțulină, țuțuluș.

țuțui⁴ vtr [At: ALR I, 1 703/831 / V: ~ia / Pzi: țuțui / E: țuțu] (Olt; Mun) 1-2 A (se) da în leagăn Si: a (se) legăna, (reg) a (se) țuțula (1-2).

țuțui⁵ vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg) 1 A plescăi cu gura. 2 A săruta zgomotos.

țuțui⁶ v vz țuțuia¹

țuțuia² v vz țuțui⁴

țuțuia¹ [At: HELIADE, V. XXVI/5 / V: ~ui / Pzi: țuțui / E: țuțui¹] (Reg) 1 vt A da formă ascuțită Si: a ascuți (1). 2 vr A se cocoța (2).

ȚIȚEIU sbst. 1 🐑 Un fel de zer fiert, acricios: zărul numit ~, ori se amestecă cu urzici și se dă la porci, ori se opăresc cu el rufele ciobanilor (NOV.) ¶ 2 💎 Petrol brut, așa cum țîșnește din pămînt.

†ȚIȚIIU sbst. 🐑 = ȚIȚEIU1: păstorii, neavînd apă, i-au dat zer de lapte... și bînd puțin din acel ~, au trimis pe un păstor să-i aducă apă (N.-COST.).

ȚÎȚEIU = ȚIȚEIU

ȚUȚUIA (-uiu) vb. refl. A se cucuia, a se cocoța: (bufnița) necăjită, se țuțuie pe coama unui zid (ODOB.) [țuțuiu].

ȚUȚUIU (pl. -uiuri) sn. 🌐 = ȚUGUIU: o cascadă de piscuri și de ~ri se repede spre valea Prahovei (UR.).

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.

ȚIȚEI, țițeiuri, s. n. Amestec lichid format din hidrocarburi solide, lichide și gazoase și din alți compuși organici, care se găsește în pămînt sub formă de zăcămînt și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. S-a oprit din zbor o cioară... Fină ca o acadea De țiței topit la soare. TOPÎRCEANU, P. 203. ◊ Migrațiunea țițeiului v. migrațiune (3).

ȚUȚUI, țuțuiuri, s. n. (Regional) Țugui. O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.

ȚUȚUIA, țuțui, vb. I. Refl. (Regional) A se cocoța. Necăjită, se țuțuie pe coama unui zid. La TDRG.

ȚIȚEI ~uri n. Petrol brut. /Orig. nec.

țățeiu n. V. țițeiu.

țițeiu n. 1. zer gros ce se obține mestecând tare și peste tot zerul pus în căldarea pe foc: ciobanii pun țițeiul de se acrește; 2. petrol brut. [Derivat din țâță: lit. lapte de țâță].

țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS].

1) tutuĭésc și -nésc v. tr. (cp. cu hututuĭ, rătutesc). Vest. Rătutesc, zăpăcesc. V. refl. Mă zăpăcesc. Adj. Tutuit și -nít: caștĭ gura, tutuitule (VR. 1911, 4, 7), tutunitule (ArhO. 1828, 158)!

2) *tutuĭésc v. tr. (după fr. tutoyer). Tratez familiar (intim) zicînd tu îld. dumneata orĭ dumneavoastră.

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s’a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt pintr’un cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire, de coloare neagră pînă la galben deschis. – În est țîțîĭ.

țîțîĭ n. V. țițeĭ.

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.

2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

tutui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, 3 sg. tutuiește, imperf. 1 tutuiam; conj. prez. 1 sg. să tutuiesc, 3 să tutuiască

tutui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, imperf. 3 sg. tutuia; conj. prez. 3 să tutuiască

tutui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, imperf. 3 sg. tutuia; conj. prez. 3 sg. și pl. tutuiască

tutui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiesc, conj. tutuiască)

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

!țuțui (reg.) s. n., pl. țuțuiuri

!țuțuia (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. mă țuțui, 3 se țuțuie, 1 pl. ne țuțuiem; conj. prez. 1 sg. să mă țuțui, 3 să se țuțuie; imper. 2 sg. afirm. țuțuie-te; ger. țuțuindu-mă

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

țuțui (reg.) s. n., pl. țuțuiuri/țuțuie

!țuțuia (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țuțuie/se țuțuiază, 1 pl. ne țuțuiem; conj. prez. 3 să se țuțuie/să se țuțuieze; ger. țuțuindu-se

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

țuțui s. n., pl. țuțuiuri/țuțuie

țuțuia vb., ind. prez. 1 sg. țuțui/țuțuiez, 1 pl. țuțuiem; conj. prez. 3 sg. și pl. țuțuie/țuțuieze; ger. țuțuind

țiței

tutuesc, tutue 3, tutuiam 1 imp.

țițeiu, -iuri.

țiței brut, (engl.= oil, petroleum) în geologie termen sin. celui de petrol (brut). În domeniul prelucrării petrolului, acesta din urmă este considerat doar o fracție ușoară rezultată din distilarea primară a țițeiului.

TUTUI vb. (reg.) a (se) tui. (A se ~ cu cineva.)

TUTUI vb. (reg.) a (se) tui. (A se ~ cu cineva.)

ȚIȚEI s. v. petrol.

ȚUȚUI s. v. țugui, țuguitură.

ȚUȚUIA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

ȚIȚEI s. (CHIM.) petrol, (înv. și reg.) naft, (fig.) aur negru.

țuțui s. v. ȚUGUI. ȚUGUITURĂ.

țuțuia vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

tutui¹, tutuiesc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.

tutui², tutuiesc, vb. IV (reg.) 1. a suna din bucium. 2. a alunga.

țuțui, țuțuiuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.

țuțuia, țuțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.

țuțúi, țuțuie, (țuțulug), s.n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ■ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet. ■ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie în jud. Maram. – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțui, țuțuie, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ♦ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin, 1935). ♦ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțui, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.