tupila v vz pitula

TUPILA, tupilez, vb. I. Refl. 1. A se ghemui (la pămînt), a se face mic (mai ales pentru a nu fi văzut), p. ext. a se ascunde; a se pitula. V. cinchi. Ozun se tupilă alături de lucrător. C. PETRESCU, C. V. 138. Căprița pe care Alexandru o urmărise atît de mult stătea tupilată. GANE, N. I 143. Cățelul s-a tupilat blînd la picioarele lui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 6. ◊ Fig. (Despre case, rar despre alte lucruri) În colțul uliței noastre, cu case tupilate acoperite cu olane, se afla o cîrciumă bătrînească. I. BOTEZ, ȘC. 20. În bătătura caselor tupilate sub coperișele de stuf, cîteva femei, cu mînile strașină la ochi, cătau lung, cercetător, departe în zare. BART, S. M. 69. Văile tupilate întunecau priveliștea. HOGAȘ, M. N. 132. ◊ Tranz. (Complementul indică o parte a corpului) Ea-și tupila capul și se înclina spre el, cu sentimentul că e sub apărarea unei puteri mari. VLAHUȚĂ, O. AL. II 86. 2. A înainta pe furiș, ghemuindu-se pentru a nu fi văzut. V. furișa. O femeie se tupila prin dosul unei case, furișîndu-se către o cînepiște înaltă. SADOVEANU, M. C. 86. Ea trebui să-și plece capul, se tupila pe sub ramuri cu mișcări de păsărică. VLAHUȚĂ, O. AL. II 48. – Variantă: (rar) tupili (MARIAN, O. I 274) vb. IV.

tupilà n. Mold. a se pitula: în urma strălucirii, stă umbra tupilată AL. [Metateză din pitulà].

pitula [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 208^v/23 / V: (pop) tupila, (reg; cscj) ~li, tupili / Pl: ~lez, (reg) pitul / E: piti] 1-2 vtr (Pop) A (se) ascunde ghemuind(u-se). 3 vr (Reg; d. construcții) A se dărâma. 4 vt (Îvr) A doborî. 5-6 vtr (Înv; fig) A (se) disimula.

pituli v vz pitula

tupeli v vz pitula

tupili v vz pitula

CHITULA... = PITULA...

PITULA, pitulez, vb. I. Refl. A se ascunde (ghemuindu-se), a se piti. S-au temut apoi, în plinul ospățului, să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului, să încheie festinul în măcel. C. PETRESCU, A. 18. Făt-Frumos se sculă, intră în groapă, se pitulă în fundul ei. POPESCU, B. I 34. Au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. – Variantă: pituli, pitulesc (DAVILA, V. V. 30, DELAVRANCEA, H. TUD. 20), vb. IV.

PITULI vb. IV v. pitula.

TUPILI vb. IV v. tupila.

PITULI vb. IV. v. pitula.

A SE PITULA mă ~ez intranz. pop. A-și micșora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva); a se piti. [Var. a se tupila] /v. a se piti

A PITULA ~ez tranz. pop. A face să se pituleze. [Var. a tupila] /v. a piti

pitulà v. a (se) piti: se pitulă la un colț ISP. [Derivat diminutiv din piti].

pituléz și (est) tupiléz (mă) v. refl. (din *pitulesc, vsl. pri-tuliti, a potoli, rus. pritúlitĭ sĕa, pol. przy-tulić sie, a se ascunde. V. tulesc, po-tolesc. Cp. cu pitesc). Mă pitesc, mă ascund ghemuindu-mă. – În Munt. vest și mă cĭucĭulesc.

tupiléz (mă), V. pitulez.

tupila (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. tupilez, 3 tupilează; conj. prez. 1 sg. să tupilez, 3 să tupileze

!tupila (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 tupilează

tupila v. pitula

pitula (a ~) (a piti) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. pitulez, 3 pitulează; conj. prez. 1 sg. să pitulez, 3 să pituleze

!pitula (a ~) (a piti) (pop.) vb., ind. prez. 3 pitulează

pitula/tupila vb., ind. prez. 1 sg. pitulez/tupilez, 3 sg. și pl. pitulează/tupilează; conj. prez. 3 sg. și pl. pituleze/tupileze

PITULA vb. v. ascunde, dosi, mistui.

pitula vb. v. ASCUNDE. DOSI. MISTUI.

pitula, pitulez și pitul, vb. I 1. (pop.) a (se) ascunde, a (se) piti. 2. (reg.; refl.; despre construcții) a se dărâma, a se nărui, a se surpa. 3. (înv.) a doborî, a culca. 4. (fig.; înv.) a (se) disimula, a (se) camufla, a (se) ascunde.