TRANSFIGURARE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura.

transfigurare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~rări / E: transfigura] 1 Schimbare (esențială) a înfățișării, a expresiei, a formei, a caracterului, a stării de spirit Si: transformare (1), (îvr) transfigurație (1). 2 (Rel; îs) ~a Domnului Sărbătoare religioasă, care are loc la 6 august, dedicată celebrării schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului. 3 Transformare a unui lucru sau a unei situații Si: transfigurație (3). 4 Modul cum arată ceea ce s-a transfigurat (1, 3). Si: transfigurație (4). 5 Procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de viziunea imaginației și puterea de expresie a artistului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă Si: transfigurație (5).

TRANSFIGURARE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura; modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura.

TRANSFIGURARE, transfigurări, s. f. Faptul de a transfigura; schimbare, refacere,^[1] transformare. Izvorul autenticii simțiri se găsește în oglindirea veridică a vieții, în transfigurarea ei artistică prin prisma personală a gîndirii și sensibilității autorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 3/1.

TRANSFIGURARE s.f. Acțiunea de a (se) transfigura și rezultatul ei; transfigurație. ♦ Procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de viziunea imaginației și puterea de expresie a artistului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă. [< transfigura].

TRANSFIGURARE s. f. acțiunea de a (se) transfigura; transfigurație. ◊ procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de imaginația și puterea de expresie a artisticului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă. (< transfigura)

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

transfigura vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ~rez, 3 (îvr) ~figură / E: fr transfigurer] 1-2 A(-și) schimba (în mod esențial) înfățișarea, expresia, forma, caracterul, starea de spirit Si: a (se) transforma (1-2). 3-4 A da altă înfățișare unui lucru sau unei situații. 5-6 (Pex) A (se) denatura (2).

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. 1. A schimba înfățișarea, expresia feței (cuiva). În cinci minute fu transfigurat, ca întotdeauna cînd citea. C. PETRESCU, Î. II 103. 2. A da altă înfățișare, alt aspect unui lucru, a face să fie altfel. Luna transfigurează totul. Gardurile strîmbe, șandramalele dărăpănate, bălăriile din maidan, atît de urîte în lumina soarelui. IBRĂILEANU, A. 15. Sadoveanu zugrăvește necontenit natura pictural, dar în același timp cum o vede copila, adică transfigurată de concepția ei. id. S. 6. ◊ Refl. În două zile capitala se transfigurase. C. PETRESCU, Î. II 179.

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. A(-și) schimba expresia, înfățișarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. a(-și) schimba expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)

A SE TRANSFIGURA mă ~ez intranz. 1) A căpăta o altă înfățișare sau o altă expresie. 2) A căpăta un alt caracter; a-și schimba radical starea de spirit. /<fr. transfigurer

A TRANSFIGURA ~ez tranz. A face să se transfigureze. [Sil. trans-fi-] /<fr. transfigurer

transfigurà v. a schimba la față, a lua o altă figură.

*transfigurațiúne f. (lat. transfigurátio, -ónis). Acțiunea de a transfigura. Sărbătoarea Schimbăriĭ la față (6 Aŭgust). – Și -áție, dar ob. -áre.

*transfiguréz v. tr. (lat. transfigurare). Schimb fața unuĭ om: bucuria îl transfigurase.

transfigurare (desp. tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurării; pl. transfigurări corectat(ă)

!transfigurare (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurării; pl. transfigurări

transfigurare s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transfigurării; pl. transfigurări

transfigura (a ~) (desp. tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 1 sg. transfigurez, 3 transfigurează; conj. prez. 1 sg. să transfigurez, 3 să transfigureze corectat(ă)

!transfigura (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigurează

transfigura vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. transfigurez, 3 sg. și pl. transfigurează

TRANSFIGURARE s. transfigurație. (~ unui actor.)

TRANSFIGURARE s. transfigurație.