3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.

TONT toántă (tonți, toánte) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; nătâng; tălălău. /Orig. nec.

tont a. și m. neghiob. [Cf. spaniol tonto].

tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și tînt (Mold. Munt.).

TÂNT, -Ă adj. v. tont.

tânt a. Mold. V. tont: Vasile tântul CR.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tónt adj. m., s. m., pl. tonți; f. sg. toántă, pl. toánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TONT adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) erată

Tont ≠ ager, deștept, înțelept, inteligent, isteț, mintios


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tont (-oántă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚONC, ȚONȚ cuvînt de alintare pentru copil. 1. Țoncu 1808 (Acte Sc); – jupîn, 1838 (P Bor 47); + -ești: Țonțești fam. (Buștenari), grupul de familii cu numele Țoncu. 2. Țonca b. (17 A I 147). 3. Țoancă b. (Ard). 4. Țonța b. (Sd XVI); f. (17 A I 61, V 374). 5. Țonțea b. (17 A II 14). 6. Țonțeiu, Strat, mold. (RI X 275). 7. Țuncu, St. (RA VI 39); Țuncă, Miron, 1782 (BCI VII 60).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cu tonții / toantele expr. (glum.) cu toții / toatele.

Intrare: tont (adj.)
tont adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tont
  • tontul
  • tontu‑
  • toantă
  • toanta
plural
  • tonți
  • tonții
  • toante
  • toantele
genitiv-dativ singular
  • tont
  • tontului
  • toante
  • toantei
plural
  • tonți
  • tonților
  • toante
  • toantelor
vocativ singular
plural
tânt adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânt
  • tântul
  • tântu‑
  • tântă
  • tânta
plural
  • tânți
  • tânții
  • tânte
  • tântele
genitiv-dativ singular
  • tânt
  • tântului
  • tânte
  • tântei
plural
  • tânți
  • tânților
  • tânte
  • tântelor
vocativ singular
plural
Intrare: tont (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tont
  • tontul
  • tontu‑
plural
  • tonți
  • tonții
genitiv-dativ singular
  • tont
  • tontului
plural
  • tonți
  • tonților
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânt
  • tântul
  • tântu‑
plural
  • tânți
  • tânții
genitiv-dativ singular
  • tânt
  • tântului
plural
  • tânți
  • tânților
vocativ singular
plural
Intrare: Țonț
Țonț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țonț
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)