3 intrări

55 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂȚÂI, țâțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

ȚÂȚÂI, țâțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

ȚÂȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.

țâțâi2 [At: CANTEMIR, IST. 83 / V: ~ții, ~țăi, (îrg) țiții, țițăi, țățăi, ~ia, ~țăia, țițăia, (reg) ~țoia / Pzi: ~iesc, țâțâi / E: țâț2 + -âi] 1 vi (D. unele insecte, păsări; d. animale) A țârâi1 (8). 2 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau, fam, curul, brăcinarul) A-i fi foarte frică. 3 vi (Îae) A tremura de frică. 4 vi (D. oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 5 vt (Reg; îf țâțoia) A îndemna porcii să meargă, scoțând sunete asemănătoare cu un „ț” prelungit. 6-7 vri A sorbi cu zgomot Si: a plescăi. 8 vi (Reg) A fi ahtiat după băutură sau mâncare. 9 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A avea mare poftă de băutură. 10 vi (Reg; d. copii; îf țâțoia) A plânge. 11 vi A țârâi1 (11). corectat(ă)

țâțâ sf [At: (a. 1508) MIHĂILĂ, D. 168 / V: (rar) țiț~, ținț~, (îrg) ină, țiți, (îvr) țiție, țițin sn, (reg) țâțân sn / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: nct] (Mpl) 1 Piesă de metal sau de lemn, în formă de cârlig, bătută în perete sau în ușorul ușii sau al porții Si: copil2 (4). 2 Placă de metal care se bate cu cuie în ușă sau în poartă și la capătul căreia se află o gaură sau un belciug ce intră în cârligul din ușor. 3 Dispozitiv format din două piese (una servind ca suport pentru cealaltă), folosit pentru a lega un panou (ușă, fereastră etc.) de un cadru fix, astfel încât să permită panoului o mișcare de rotație (pentru închidere și deschidere) în jurul unei laturi a cadrului Si: balama (1), șarnieră. 4 (Fam; îe) A scoate (pe cineva) afară din ~ni (sau ~) A face pe cineva să-și piardă cumpătul Si: a înfuria. 5 (Fam; îe) A-și ieși (sau a-și sări) din ~ni A-și pierde cumpătul Si: a se înfuria. 6 (Reg; îe) (A fi) sărit (sau ieșit) din ~ni (A fi) smintit, nebun. 7 (Reg; îe) A strânge (pe cineva) în ~ni A sili pe cineva să facă ceva Si: a strânge (pe cineva) cu ușa. 8 (Reg; îe) A fi slab de ~ni A fi lipsit de putere. 9 (Iuz; reg) Scobitură care se făcea în prag și în care intra o ieșitură a ușii pentru ca aceasta să se poată roti. 10 (Reg) Bucată de fier băgată în podoimă1, în care se sprijină fusul morii. 11 Ligament elastic care unește cele două valve ale unei scoici. 12 (Pop) Vârful purulent al unui abces. 13 (Pop) Parte profundă, întărită, a unui abces. 14 (Reg) Furuncul. 15 (Reg) Bubuliță care se face în jurul unui furuncul. 16 (Înv) Umflătură hemoroidală (externă). 17 (Reg) Rădăcină care crește drept în jos. 18 (Reg) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor Si: (îrg) țâță (72). 19-20 (Reg) Țâță (63-64). 21 (Reg) Deschizătură la un vas de lemn. 22 (Ban; Trs) Apă subterană care iese la suprafața pământului Si: izvor. 23 (Ban; Trs; îf țițină) Fir de apă izvorâtă din pământ care nu ajunge să-și facă curs vizibil. 24 (Ban; Trs) Loc mlăștinos de la izvor spre pârâu. 25 (Reg) Țurțur1 (1). corectat(ă)

ȚÂȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.

ȚÎȚÎI tîțîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăi, țiții vb. IV.

ȚÎȚÎNĂ, țîțîni, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Balama. Cineva-n umbră Tot umblă, tot umblă... Și rupe țîțîni și lăcate. BENIUC, V. 124. La a doua pălitură, căzu o bucată din trunchi ca o ușă sărită din țîțînă. C. PETRESCU, R. DR. 154. Se-ndoaie stejarii bătrîni Și ușile gem în țîțîni. COȘBUC, P. I 235. Bătrînul intra pe poarta ruginită în țîțîni. SLAVICI, N. II 5. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. ◊ Expr. A scoate pe cineva din țîțîni v. scoate (I 8). 2. Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. (Atestat în forma țițină) Se cunoaște că un stup este gata să roiască de pe țiținele ce se fac pe dunga fagurilor; căci într-aceste țițini se prăsesc mumele albinelor sau împărătesele stupilor. I. IONESCU, M. 381. 3. (Popular) Rădăcină a unui furuncul. – Pl. și: țîțîne (GANE, N. III 18). – Variantă: țiți s. f.

A ȚÂȚÂI țâțâi intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ◊ A-i ~ cuiva inima a tremura de frică. /țâț + suf. ~âi

ȚÂȚÂNĂ ~i f. 1) Dispozitiv metalic format din două plăci unite între ele care, prinse, respectiv, de un panou mobil și de un cadru fix, permit închiderea sau deschiderea panoului; balama. ◊ A scoate din ~i (pe cineva) a supăra pe cineva; a înfuria; a enerva. 2) Articulație a valvelor unei scoici. 3) pop. Rădăcină a unui furuncul. /<lat. titina

țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee].

țâțână f. 1. bucată cilindrică de fier în jurul căreia se învârtește ușa; fig. a scoate din țâțâni, a face să-și pearză cumpătul sau răbdarea; 2. pl. cârlige bătute în pereții bordeiului. [Derivat dela țăță, dupâ forma-i rotunjită].

țîțîĭ, a v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică.

țîțî f., pl. e (mlat. titina, biberon [R. C. 1923, 29], vgr. tithéne, doĭcă. D. rom. vine bg. cicina și ngr. tsitsin, țîță. V. țîță). Moțu (gurguĭu) uneĭ bube saŭ uneĭ rănĭ (ca la trînjĭ). Balama și maĭ ales cîrligu în care se prinde balamaŭa: se întoarse greoĭ ca o balama veche pe o țîțînă ruginită (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 127), cîrma unuĭ vas învîrtindu-se în țîțînĭ (J. B. Dat. Uĭt. 95). V. cópil și pafta.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+țâțâi2 (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țâțâi, 3 țâțâie, imperf. 1 țâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țâțâi, 3 să țâțâie

țâțâi1 (a ~) (despre animale, insecte) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 pl. țâțâiau; conj. prez. 3 să țâțâie corectat(ă)

țâțâ s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni

țâțâi (a ~) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâia; conj. prez. 3 să țâțâie

țâțâ s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni

țâțâi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țâțâi, 3 sg. și pl. țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâia

țâțână s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni

țâțâesc, țâțâe 3, țâțâiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚÂȚÂI vb. v. tremura, țârâi.

ȚÂȚÂNĂ s. (pop.) țâță. (~ în care se dezvoltă matca albinelor.)

ȚÂȚÂNĂ s. v. balama, rădăcină, șarnieră.

țîțî s. v. BALAMA. RĂDĂCINĂ. ȘARNIERĂ.

ȚÎȚÎ s. (pop.) țîță. (~ în care se dezvoltă matca albinelor.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țîțîi (-i, -it), vb.1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi.Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

titie, titii, s.f. – (reg.) Partea rotundă a pălăriei: „Da’ să-m scrie numele / Pă t’it’ia clopului” (Papahagi, 1925: 271). – Cf. tichie (< tc. takke) (MDA).

titie, titii, s.f. – Partea rotundă a pălăriei: „Da’ să-m scrie numele / Pă t’it’ia clopului” (Papahagi 1925: 271). – Cf. tichie (< tc. takke).

țâțâi, țâțâi, țâțâiesc, vb. intranz. – A țipa, a striga. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).

țâțână, țâțâni, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu, 1990: 295). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (MDA); lat. *titina „biberon” (Scriban, DEX).

țâțână, -i, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu 1990: 295). – Lat. *titina (DEX).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul

Intrare: titie
titie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țâțâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțâi
  • țâțâire
  • țâțâit
  • țâțâitu‑
  • țâțâind
  • țâțâindu‑
singular plural
  • țâțâie
  • țâțâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțâi
(să)
  • țâțâi
  • țâțâiam
  • țâțâii
  • țâțâisem
a II-a (tu)
  • țâțâi
(să)
  • țâțâi
  • țâțâiai
  • țâțâiși
  • țâțâiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțâie
(să)
  • țâțâie
  • țâțâia
  • țâțâi
  • țâțâise
plural I (noi)
  • țâțâim
(să)
  • țâțâim
  • țâțâiam
  • țâțâirăm
  • țâțâiserăm
  • țâțâisem
a II-a (voi)
  • țâțâiți
(să)
  • țâțâiți
  • țâțâiați
  • țâțâirăți
  • țâțâiserăți
  • țâțâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțâie
(să)
  • țâțâie
  • țâțâiau
  • țâțâi
  • țâțâiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțâi
  • țâțâire
  • țâțâit
  • țâțâitu‑
  • țâțâind
  • țâțâindu‑
singular plural
  • țâțâiește
  • țâțâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțâiesc
(să)
  • țâțâiesc
  • țâțâiam
  • țâțâii
  • țâțâisem
a II-a (tu)
  • țâțâiești
(să)
  • țâțâiești
  • țâțâiai
  • țâțâiși
  • țâțâiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțâiește
(să)
  • țâțâiască
  • țâțâia
  • țâțâi
  • țâțâise
plural I (noi)
  • țâțâim
(să)
  • țâțâim
  • țâțâiam
  • țâțâirăm
  • țâțâiserăm
  • țâțâisem
a II-a (voi)
  • țâțâiți
(să)
  • țâțâiți
  • țâțâiați
  • țâțâirăți
  • țâțâiserăți
  • țâțâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțâiesc
(să)
  • țâțâiască
  • țâțâiau
  • țâțâi
  • țâțâiseră
țițăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâțăia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V346)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țiții
  • țițiire
  • țițiit
  • țițiitu‑
  • țițiind
  • țițiindu‑
singular plural
  • țiție
  • țițiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țiții
(să)
  • țiții
  • țițiam
  • țițiii
  • țițiisem
a II-a (tu)
  • țiții
(să)
  • țiții
  • țițiai
  • țițiiși
  • țițiiseși
a III-a (el, ea)
  • țiție
(să)
  • țiție
  • țiția
  • țiții
  • țițiise
plural I (noi)
  • țițiim
(să)
  • țițiim
  • țițiam
  • țițiirăm
  • țițiiserăm
  • țițiisem
a II-a (voi)
  • țițiiți
(să)
  • țițiiți
  • țițiați
  • țițiirăți
  • țițiiserăți
  • țițiiseți
a III-a (ei, ele)
  • țiție
(să)
  • țiție
  • țițiau
  • țiții
  • țițiiseră
verb (V409)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țiții
  • țițiire
  • țițiit
  • țițiitu‑
  • țițiind
  • țițiindu‑
singular plural
  • țițiește
  • țițiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țițiesc
(să)
  • țițiesc
  • țițiam
  • țițiii
  • țițiisem
a II-a (tu)
  • țițiești
(să)
  • țițiești
  • țițiai
  • țițiiși
  • țițiiseși
a III-a (el, ea)
  • țițiește
(să)
  • țițiască
  • țiția
  • țiții
  • țițiise
plural I (noi)
  • țițiim
(să)
  • țițiim
  • țițiam
  • țițiirăm
  • țițiiserăm
  • țițiisem
a II-a (voi)
  • țițiiți
(să)
  • țițiiți
  • țițiați
  • țițiirăți
  • țițiiserăți
  • țițiiseți
a III-a (ei, ele)
  • țițiesc
(să)
  • țițiască
  • țițiau
  • țiții
  • țițiiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțăi
  • țâțăire
  • țâțăit
  • țâțăitu‑
  • țâțăind
  • țâțăindu‑
singular plural
  • țâțăie
  • țâțăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțăi
(să)
  • țâțăi
  • țâțăiam
  • țâțăii
  • țâțăisem
a II-a (tu)
  • țâțăi
(să)
  • țâțăi
  • țâțăiai
  • țâțăiși
  • țâțăiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțăie
(să)
  • țâțăie
  • țâțăia
  • țâțăi
  • țâțăise
plural I (noi)
  • țâțăim
(să)
  • țâțăim
  • țâțăiam
  • țâțăirăm
  • țâțăiserăm
  • țâțăisem
a II-a (voi)
  • țâțăiți
(să)
  • țâțăiți
  • țâțăiați
  • țâțăirăți
  • țâțăiserăți
  • țâțăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțăie
(să)
  • țâțăie
  • țâțăiau
  • țâțăi
  • țâțăiseră
țițăia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțăi
  • țâțăire
  • țâțăit
  • țâțăitu‑
  • țâțăind
  • țâțăindu‑
singular plural
  • țâțăiește
  • țâțăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțăiesc
(să)
  • țâțăiesc
  • țâțăiam
  • țâțăii
  • țâțăisem
a II-a (tu)
  • țâțăiești
(să)
  • țâțăiești
  • țâțăiai
  • țâțăiși
  • țâțăiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțăiește
(să)
  • țâțăiască
  • țâțăia
  • țâțăi
  • țâțăise
plural I (noi)
  • țâțăim
(să)
  • țâțăim
  • țâțăiam
  • țâțăirăm
  • țâțăiserăm
  • țâțăisem
a II-a (voi)
  • țâțăiți
(să)
  • țâțăiți
  • țâțăiați
  • țâțăirăți
  • țâțăiserăți
  • țâțăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțăiesc
(să)
  • țâțăiască
  • țâțăiau
  • țâțăi
  • țâțăiseră
verb (V105)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțâia
  • țâțâiere
  • țâțâiat
  • țâțâiatu‑
  • țâțâind
  • țâțâindu‑
singular plural
  • țâțâie
  • țâțâiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțâi
(să)
  • țâțâi
  • țâțâiam
  • țâțâiai
  • țâțâiasem
a II-a (tu)
  • țâțâi
(să)
  • țâțâi
  • țâțâiai
  • țâțâiași
  • țâțâiaseși
a III-a (el, ea)
  • țâțâie
(să)
  • țâțâie
  • țâțâia
  • țâțâie
  • țâțâiase
plural I (noi)
  • țâțâiem
(să)
  • țâțâiem
  • țâțâiam
  • țâțâiarăm
  • țâțâiaserăm
  • țâțâiasem
a II-a (voi)
  • țâțâiați
(să)
  • țâțâiați
  • țâțâiați
  • țâțâiarăți
  • țâțâiaserăți
  • țâțâiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțâie
(să)
  • țâțâie
  • țâțâiau
  • țâțâia
  • țâțâiaseră
verb (V346)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâții
  • țâțiire
  • țâțiit
  • țâțiitu‑
  • țâțiind
  • țâțiindu‑
singular plural
  • țâție
  • țâțiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâții
(să)
  • țâții
  • țâțiam
  • țâțiii
  • țâțiisem
a II-a (tu)
  • țâții
(să)
  • țâții
  • țâțiai
  • țâțiiși
  • țâțiiseși
a III-a (el, ea)
  • țâție
(să)
  • țâție
  • țâția
  • țâții
  • țâțiise
plural I (noi)
  • țâțiim
(să)
  • țâțiim
  • țâțiam
  • țâțiirăm
  • țâțiiserăm
  • țâțiisem
a II-a (voi)
  • țâțiiți
(să)
  • țâțiiți
  • țâțiați
  • țâțiirăți
  • țâțiiserăți
  • țâțiiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâție
(să)
  • țâție
  • țâțiau
  • țâții
  • țâțiiseră
verb (V105)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțoia
  • țâțoiere
  • țâțoiat
  • țâțoiatu‑
  • țâțoind
  • țâțoindu‑
singular plural
  • țâțoie
  • țâțoiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțoi
(să)
  • țâțoi
  • țâțoiam
  • țâțoiai
  • țâțoiasem
a II-a (tu)
  • țâțoi
(să)
  • țâțoi
  • țâțoiai
  • țâțoiași
  • țâțoiaseși
a III-a (el, ea)
  • țâțoie
(să)
  • țâțoie
  • țâțoia
  • țâțoie
  • țâțoiase
plural I (noi)
  • țâțoiem
(să)
  • țâțoiem
  • țâțoiam
  • țâțoiarăm
  • țâțoiaserăm
  • țâțoiasem
a II-a (voi)
  • țâțoiați
(să)
  • țâțoiați
  • țâțoiați
  • țâțoiarăți
  • țâțoiaserăți
  • țâțoiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțoie
(să)
  • țâțoie
  • țâțoiau
  • țâțoia
  • țâțoiaseră
Intrare: țâțână
țâțână1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâțâ
  • țâțâna
plural
  • țâțâni
  • țâțânile
genitiv-dativ singular
  • țâțâni
  • țâțânii
plural
  • țâțâni
  • țâțânilor
vocativ singular
plural
țițină1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiți
  • țițina
plural
  • țițini
  • țiținile
genitiv-dativ singular
  • țițini
  • țiținii
plural
  • țițini
  • țiținilor
vocativ singular
plural
țițin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țiție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țițână
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țințână
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâțină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâțân
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâțână2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâțâ
  • țâțâna
plural
  • țâțâne
  • țâțânele
genitiv-dativ singular
  • țâțâne
  • țâțânei
plural
  • țâțâne
  • țâțânelor
vocativ singular
plural
țițină2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiți
  • țițina
plural
  • țiține
  • țiținele
genitiv-dativ singular
  • țiține
  • țiținei
plural
  • țiține
  • țiținelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țâțâi, țâțâiverb

  • 1. unipersonal (Despre animale și insecte) A țârâi (2.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: țârâi
    • format_quote Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. DLRLC
    • format_quote Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. DLRLC
    • format_quote Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. DLRLC
    • 1.1. (Despre instrumente cu coarde) A țârâi (4.). DLRLC
      sinonime: țârâi
      • format_quote Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. DLRLC
    • format_quote Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. DLRLC
  • 3. Tremura. DEX '09 DEX '98
    sinonime: tremura
    • diferențiere figurat (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A palpita (de frică, de nerăbdare etc.). DLRLC
    • chat_bubble A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, familiar, fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. DLRLC
      • format_quote Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. DLRLC
      • format_quote Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. DLRLC
etimologie:

țâțâ, țâțânisubstantiv feminin

  • 1. Balama, rădăcină, șarnieră. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cineva-n umbră Tot umblă, tot umblă... Și rupe țîțîni și lăcate. BENIUC, V. 124. DLRLC
    • format_quote La a doua pălitură, căzu o bucată din trunchi ca o ușă sărită din țîțînă. C. PETRESCU, R. DR. 154. DLRLC
    • format_quote Se-ndoaie stejarii bătrîni Și ușile gem în țîțîni. COȘBUC, P. I 235. DLRLC
    • format_quote Bătrînul intra pe poarta ruginită în țîțîni. SLAVICI, N. II 5. DLRLC
    • format_quote În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. DLRLC
    • chat_bubble A scoate (?) (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău pe cineva, a scoate din sărite. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. DEX '09
  • 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. DEX '98 DEX '09
  • 3. Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. DLRLC
    sinonime: țâță
    • format_quote Se cunoaște că un stup este gata să roiască de pe țiținele ce se fac pe dunga fagurilor; căci într-aceste țițini se prăsesc mumele albinelor sau împărătesele stupilor. I. IONESCU, M. 381. DLRLC
  • 4. popular Rădăcina unui furuncul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.