țîțînă f., pl. e (mlat. titina, biberon [R. C. 1923, 29], vgr. tithéne, doĭcă. D. rom. vine bg. cicina și ngr. tsitsin, țîță. V. țîță). Moțu (gurguĭu) uneĭ bube saŭ uneĭ rănĭ (ca la trînjĭ). Balama și maĭ ales cîrligu în care se prinde balamaŭa: se întoarse greoĭ ca o balama veche pe o țîțînă ruginită (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 127), cîrma unuĭ vas învîrtindu-se în țîțînĭ (J. B. Dat. Uĭt. 95). V. cópil și pafta.