3 intrări

53 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIST, (1) tiști, s. m., (2) tisturi, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. înalt funcționar de stat. 2. S. n. Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

tist [At: (a. 1698) IORGA, D. B. II, 91 / Pl: tiști sm, ~uri sn / E: mg tiszt] (Trs; înv) 1 sm Înalt funcționar al unei instituții (publice). 2 sm (Pex; lpl) Oficialitățile dintr-o țară, dintr-un oraș. 3 sm Administrator de moșie Si: (înv) ispravnic, vătaf, vechil, (îrg) tistartău. 4 sm Reprezentant. 5 sm Responsabil. 6 sn Ofițer.

TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

TIST, tiști, s. m., și (rar) tisturi, s. n. (Învechit și arhaizant) Ofițer, comandant, căpetenie. Tistul de dorobanți, care păzea la pod... se dusese să vadă ce se mai întîmplă pe acolo. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Împăratul se duse pe acolo cu alte tisturi. RETEGANUL, P. II 23. Asupra dorobanților de pe lîngă cîrmuiri se orînduiește un tist. BĂLCESCU, O. I 37. De-ar fi pușca de hămei, Regimentul de femei Și tisturi de pătrînjei, Bucuros aș cătăni La compania mîndrii! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299.

TIST s. n. (Trans. SV) Funcționar, slujbaș (cu funcții înalte) în cadrul unei instituții. Popilor toți și mireani, tisturilor și țereani . . . să vă veseliți cu fărșangu. OG, 391. Etimologie: magh. tiszt.

tist m. ofițer de gardiști (CAR.). [Ung. TISZT, ofițer].

tist m., pl. tiștĭ (ung. tiszt, funcționar, ofițer, tisztes, onest, d. vsl. čistĭ, onoare. V. cinste). Vechĭ. Munt. Comandant de dorobanțĭ, supt ascultarea ispravniculuĭ și a mareluĭ vornic în Țara Românească, în timpu Regulamentuluĭ Organic. Azĭ. Pop. Ofițer de gardiștĭ, comandir. – Pl. și tisturĭ, ca și plantoane, considerînd funcțiunea saŭ gradu.

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.

țâști1 [At: ALECSANDRI, T. 413 / V: țâșt, țâst, țiști, țișt, țăști / Pl: (5-6) ~uri, (7-8) ~ / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă; și repetat) Cuvânt care redă mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care apare rapid, dintr-o dată de undeva Si: ciuști1 (1), huști1 (1), smâc; tâlvâc, tulai1, țâbâști, țâștoc1 (1), zbughi, zvâc. 2 i Cuvânt care redă zgomotul produs de o mișcare bruscă. 3 i (Imt) Dispari! 4 i (Îf țiști) Cuvânt care redă izbucnirea bruscă a unui lichid care țâșnește de undeva. 5 sn (Mun) Săritură vioaie Si: (reg) saitoc, țâștoc1 (2). 6 sn (Mun) Săritură peste un obstacol. 7 sm (Pop) Copil1 (1). 8 sm (Pop) Băiețandru. 9 smi (Fam; îc) ~-bâști Om mic de statură, slab și care nu are astâmpăr. 10-11 smi (Fam; îac) Om (tânăr) neînsemnat. 12 smi (Fam; îac) Om de nimic Si: lichea, secătură. 13 smi (Fam; îac) Om aiurit.

țâști2 vi [At: ISPIRESCU, L. 35 / V: țiș~ / Pzi: ~tesc / E: țâști1] (Mun; Olt) 1-4 (D. ființe) A țâșni (5-8). 5-8 (D. lichide) A țâșni (1-4). 9 (Reg) A scuipa printre dinți.

țist1 i [At: CANTEMIR, I. I. 194 / V: (rar) țis, țst, țâst, țs, țăs / E: fo] Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă Si: st!, șt!

arată toate definițiile

Intrare: tist
tist1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tist
  • tistul
  • tistu‑
plural
  • tiști
  • tiștii
genitiv-dativ singular
  • tist
  • tistului
plural
  • tiști
  • tiștilor
vocativ singular
plural
tist2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tist
  • tistul
  • tistu‑
plural
  • tisturi
  • tisturile
genitiv-dativ singular
  • tist
  • tistului
plural
  • tisturi
  • tisturilor
vocativ singular
plural
Intrare: țâști
țâști interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâști
țișt interjecție
interjecție (I10)
  • țișt
țâșt interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâșt
Intrare: țist
țist interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țist
interjecție (I10)
  • țis
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țst
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tist învechit regional

  • 1. Înalt funcționar de stat.
    surse: DEX '09
  • exemple
    • Tistul de dorobanți, care păzea la pod... se dusese să vadă ce se mai întîmplă pe acolo. CAMIL PETRESCU, O. II 104.
      surse: DLRLC
    • Împăratul se duse pe acolo cu alte tisturi. RETEGANUL, P. II 23.
      surse: DLRLC
    • Asupra dorobanților de pe lîngă cîrmuiri se orînduiește un tist. BĂLCESCU, O. I 37.
      surse: DLRLC
    • De-ar fi pușca de hămei, Regimentul de femei Și tisturi de pătrînjei, Bucuros aș cătăni La compania mîndrii! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299.
      surse: DLRLC
  • comentariu Pentru sensul (1.) se folosește forma masculină, iar pentru sensul (2.) forma neutră.
    surse: DEX '09

etimologie:

țâști țișt țâșt

  • 1. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare sau țâșnește (de) undeva.
    exemple
    • Fata se apropie iarăși și pasărea, tocmai cînd să puie mîna pe ea, țîșt! zboară pe bătătură. POPESCU, B. III 119.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală N-apucă duhovnicul să deschidă cutia bine și țîști! din ea un șoricel. STĂNOIU, C. I 127.
      surse: DLRLC

etimologie:

țist țis țst

  • 1. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: st attach_file 2 exemple
    exemple
    • Țist, că ne-a auzi cineva. ALECSANDRI, T. 662.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Șezi binișor, nu crîcni, țîst! să nu-ți aud gura. ALECSANDRI, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie: