TIST, (1) tiști, s. m., (2) tisturi, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. înalt funcționar de stat. 2. S. n. Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

tist [At: (a. 1698) IORGA, D. B. II, 91 / Pl: tiști sm, ~uri sn / E: mg tiszt] (Trs; înv) 1 sm Înalt funcționar al unei instituții (publice). 2 sm (Pex; lpl) Oficialitățile dintr-o țară, dintr-un oraș. 3 sm Administrator de moșie Si: (înv) ispravnic, vătaf, vechil, (îrg) tistartău. 4 sm Reprezentant. 5 sm Responsabil. 6 sn Ofițer.

TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.

TIST, tiști, s. m., și (rar) tisturi, s. n. (Învechit și arhaizant) Ofițer, comandant, căpetenie. Tistul de dorobanți, care păzea la pod... se dusese să vadă ce se mai întîmplă pe acolo. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Împăratul se duse pe acolo cu alte tisturi. RETEGANUL, P. II 23. Asupra dorobanților de pe lîngă cîrmuiri se orînduiește un tist. BĂLCESCU, O. I 37. De-ar fi pușca de hămei, Regimentul de femei Și tisturi de pătrînjei, Bucuros aș cătăni La compania mîndrii! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299.

tist m. ofițer de gardiști (CAR.). [Ung. TISZT, ofițer].

tist m., pl. tiștĭ (ung. tiszt, funcționar, ofițer, tisztes, onest, d. vsl. čistĭ, onoare. V. cinste). Vechĭ. Munt. Comandant de dorobanțĭ, supt ascultarea ispravniculuĭ și a mareluĭ vornic în Țara Românească, în timpu Regulamentuluĭ Organic. Azĭ. Pop. Ofițer de gardiștĭ, comandir. – Pl. și tisturĭ, ca și plantoane, considerînd funcțiunea saŭ gradu.

!tist² (ofițer) (înv.) s. n., pl. tisturi

!tist¹ (funcționar) (înv., reg.) s. m., pl. tiști

tist (înv., reg.) s. m. / s. n., pl. tiști/tisturi

tist s. m./s. n., pl. tiști/tisturi

tist interj. – 1. Pst, ei: servește pentru a impune tăcerea. – 2. Stai, ascultă: servește pentru a atrage atenția. – Var. țîșt, sst. Creație expresivă, cf. țîști. – Der. țistui, vb. (a impune liniște, a face pe cineva să tacă; a chema); țistuitură, s. f. (acțiunea de a face pe cineva să tacă).

TIST s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, ofițer, șef.

tist s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. OFIȚER. ȘEF.

TIST s. n. (Trans. SV) Funcționar, slujbaș (cu funcții înalte) în cadrul unei instituții. Popilor toți și mireani, tisturilor și țereani . . . să vă veseliți cu fărșangu. OG, 391. Etimologie: magh. tiszt.

tist, tisturi, s.n. (reg.; înv.) 1. Ofițer, comandant: „Tistorii tot îl întreabă: / – Ori ți-e foame, ori ți-e sete, / Ori ți-i dor de codru verde?” (Bilțiu, 2006: 121). 2. Funcționar public. – Din magh. tiszt „ofițer” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tist, tisturi, s.n. – (reg.; înv.) 1. (mil.) Ofițer, comandant: „Tistorii tot îl întreabă: / – Ori ți-e foame, ori ți-e sete, / Ori ți-i dor de codru verde?” (Bilțiu, 2006: 121). 2. Funcționar public (Bud, 1908): „Să-mpușcăm tisturile” (Bârlea, 1924: 13). – Din magh. tiszt „ofițer” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tist, -uri, s.n. – (mil.) 1. Ofițer, comandant. 2. Funcționar public (Bud 1908): „Să-mpușcăm tisturile” (Bârlea 1924: 13). – Din magh. tiszt „ofițer”.