TIST, tiști, s. m., și (rar) tisturi, s. n. (Învechit și arhaizant) Ofițer, comandant, căpetenie. Tistul de dorobanți, care păzea la pod... se dusese să vadă ce se mai întîmplă pe acolo. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Împăratul se duse pe acolo cu alte tisturi. RETEGANUL, P. II 23. Asupra dorobanților de pe lîngă cîrmuiri se orînduiește un tist. BĂLCESCU, O. I 37. De-ar fi pușca de hămei, Regimentul de femei Și tisturi de pătrînjei, Bucuros aș cătăni La compania mîndrii! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299.