5 intrări
49 de definiții

Explicative DEX

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

țăpoaie2 sfp vz țipău1

țipa2 [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

țipa1 [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni1, a schițoi, a țipoti1, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla1, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipău3 sns [At: CIHAC, II, 709 / V: ~pei / E: nct] 1 (Buc) Lapte acru. 2 (Reg; îf țipei) Zer.

țipău1 sm [At: ANON. CAR. / V: ~pou, ~poi (Pl: țipoaie sn), ~peu, ~piu, țăpoaie sfp / Pl: ~ăi, țipauă sn / E: mg cipó] (Reg) 1 Pâine mică, rotundă, din făină de grâu. 2 (Reg; îe) A fi cu ~l în spate A fi cocoșat. 3 Pâinișoară turtită care se face din aluatul de pâine și care se coace în cuptor o dată cu pâinea Si: lipie. 4 Pâinișoară care se face din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâinea Si: (reg) răsunoi. 5 Colac mic, în formă de cuib de pasăre, care se pune peste unul mai mare Si: (reg) pupăză.

țipău2 sm [At: H III, 362 / V: ~pei / Pl: ~ăi / E: ns cf țipar1] (Iht; reg) Țipar1 (1) (Misgurnus fossilis).

țipei1 sm vz țipău2

țipei2 sn vz țipău3

țipeu sm vz țipău1

țipiu sm vz țipău1

țipoi2 sm vz țipău1

țipou sm vz țipău1

țupa2 v vz țipa2

ȚIPA1 (țip), ❍ȚÎPA1 (țîp) vb. intr. A striga tare, cu glas ascuțit: odată țipă pasărea și, cît ai zice meiu, se văzu înconjurat de păsări, cari mai mici, cari mai mari, țipînd pre limba lor (ISP.); țipa cît îi lua gura (VLAH.); ~ ca din gură de șarpe 👉 ȘARPE1.

❍ȚIPA2 (țip), ȚÎPA3 (țîp) vb. tr. Trans. 1 A arunca: Țipă condeiul pe masă Și mi se plimbă prin casă (IK.-BRS.); a treia zi după Bobotează nu se țipă cenușa din vatră, pentru că mănîncă dihorul găinile (GOR.) 2 A lepăda: Novac... țipa haine boierești Și ’mbrăca călugărești (FR.-CDR.).

❍ȚIPĂU, ȚIPOU sbst. Trans. Maram. 🍽 Pîine mică, rotundă: putem sta pînă voiu mînca un ~ de pîne (RET.); Decît ~ și cu unt Și să-l mînci c’un om urît, Mai bine mălaiu sguros Și să-l mînci c’un om frumos (IK.-BRS.) [ung. cipó].

❍ȚIPOU 👉 ȚIPĂU.

ȚÎPA 👉 ȚIPA.

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Transilv.; și cu pronunțarea regională țîpa) 1. A arunca, a azvîrli. Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. ◊ Refl. Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. 2. (Cu privire la îmbrăcăminte) A lepăda, a arunca de pe sine. Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. 3. A scoate, a slobozi, a da afară. Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. 4. A alunga, a goni. Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. V. răcni. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. A țipa cît îl ia (sau cît îl ține) gura (sau în gura mare) v. gură (I 3). ◊ Fig. Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. ♦ A vorbi cu glasul ridicat, a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mînia, prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. 2. (Despre animale) A scoate strigăte puternice, ascuțite. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau stridenței nuanțelor); a bate la ochi. Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.

ȚIPĂU, țipăi, s. m. (Transilv.; uneori determinat prin «de pîine») Pîine mică (din făină de grîu). Putem sta pînă voi mînca un țipău de pîne? RETEGANUL, P. III 47. Decît țipău și cu unt Și să-l mînci c-un om urît, Mai bine mălai zguros Și să-l mînci c-un om frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. – Variantă: țipoi (MARIAN, NU. 670, ȘEZ. V 144) s. m.

ȚIPOI s. m. v. țipău.

ȚIPOI s. m. v. țipău.

A ȚIPA țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal].

țip, a -á v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa’n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo.

țipăŭ n., pl. ăĭe (ung. cipó). Trans. Franzeluță.

Ortografice DOOM

țipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 țipă; conj. prez. 1 sg. să țip, 3 să țipe

țipău (reg.) s. m., art. țipăul; pl. țipăi, art. țipăii

țipa (a ~) vb., ind. prez. 3 țipă; ger. țipând

!țipău (reg.) s. m., art. țipăul; pl. țipăi

țipa (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. țipă

țipău s. n., art. țipăul; pl. țipăie

Etimologice

țipău (-aie), s. n. – Corn, chiflă. – Var. tipou, țipoi. Mag. cipó (Tiktin; Gáldi, Dict., 166). – În Trans. de N.

Sinonime

ȚIPA vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

ȚIPA vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

țipa vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. LEPĂDA. ZVÎRLI.

ȚIPA vb. 1. a striga, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocori, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a striga, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.)

Antonime

A țipa ≠ a șopti

Arhaisme și regionalisme

ȚIPA vb. (Criș., Trans. SV) A arunca, a lepăda. Și-lu țipă afară din sine. MISC. SEC. XVII, 2r. Țipă hainele jos și le du la porci. OG, 369. ♦ A alunga. Dară de cînd m-au țipat Că i-au vestit moartea-n sat, Tot oile am păzii. OG, 383. Etimologie necunoscută. Cf. d u d u i, î n t i r i (1), p o g o n i, z o g o n i.

ȚIPOU s.n. (Ban., Trans. SV) Pîine albă mică; chiflă. Cine te va ku semlie și cu czipou. AGYAGFALVI, apud TEW. Czipou. Libo. AC, 333. Etimologie: magh. cipó.

țipău, țipăi, s.m. (reg.) pâine mică, franzelă; cozonac.

țipoi s.m. (reg.) ardei iute; țipar.

țipá, v.i. v. țâpa („a arunca”).

țipóu, țipoi, (țâpou, țipău), s.m. (reg.) Pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu (la nuntă): „Apoi pă masă sunt mâncări, țipoi de grâu...” (Papahagi, 1925, t. DXXXV). (Trans. de Nord). ■ (top.) Țipou, deal rotund în Rohia. – Din magh. cipó „pâinișoară” (Galdi, după DER; Scriban, MDA).

țipou, țipoi, (țâpou, țipău), s.n. – (reg.) Pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu, la nuntă: „Apoi pă masă sunt mâncări, țipoi de grâu...” (Papahagi, 1925, t. DXXXV). „Mi-ai făcut niște țipoi / Cât o roată dinapoi” (Bilțiu, 1990: 93). (Trans. de Nord). ♦ (top.) Țipou, deal rotund în Rohia (Vișovan, 2008). – Din magh. cipó „pâinișoară” (Tiktin, Galdi, cf. DER; Scriban, MDA).

țipou, țipoi, (țâpou, țipău), s.n. – Pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu, la nuntă: „Apoi pă masă sunt mâncări, țipoi de grâu...” (Papahagi 1925: t. DXXXV). „Mi-ai făcut niște țipoi / Cât o roată dinapoi” (Bilțiu 1990: 93). Atestat în Trans. de Nord. – Din magh. cipó „pâinișoară”.

Intrare: țipa (arunca)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • țipă
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • țipă
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • țipă
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipară
  • țipaseră
țupa1 (vb.) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țupa
  • țupare
  • țupat
  • țupatu‑
  • țupând
  • țupându‑
singular plural
  • țupă
  • țupați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țup
(să)
  • țup
  • țupam
  • țupai
  • țupasem
a II-a (tu)
  • țupi
(să)
  • țupi
  • țupai
  • țupași
  • țupaseși
a III-a (el, ea)
  • țupă
(să)
  • țupe
  • țupa
  • țupă
  • țupase
plural I (noi)
  • țupăm
(să)
  • țupăm
  • țupam
  • țuparăm
  • țupaserăm
  • țupasem
a II-a (voi)
  • țupați
(să)
  • țupați
  • țupați
  • țuparăți
  • țupaserăți
  • țupaseți
a III-a (ei, ele)
  • țupă
(să)
  • țupe
  • țupau
  • țupară
  • țupaseră
Intrare: țipa (striga)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • țipă
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • țipă
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • țipă
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipară
  • țipaseră
Intrare: țipău (lichid)
țipău2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N42)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipău
  • țipăul
  • țipău‑
plural
  • țipăie
  • țipăiele
genitiv-dativ singular
  • țipău
  • țipăului
plural
  • țipăie
  • țipăielor
vocativ singular —
plural —
țipei1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipei
  • țipeiul
plural
  • țipeie
  • țipeiele
genitiv-dativ singular
  • țipei
  • țipeiului
plural
  • țipeie
  • țipeielor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țipău (pâine)
țipău1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipău
  • țipăul
  • țipău‑
plural
  • țipăi
  • țipăii
genitiv-dativ singular
  • țipău
  • țipăului
plural
  • țipăi
  • țipăilor
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipiu
  • țipiul
plural
  • țipii
  • țipiii
genitiv-dativ singular
  • țipiu
  • țipiului
plural
  • țipii
  • țipiilor
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipeu
  • țipeul
plural
  • țipei
  • țipeii
genitiv-dativ singular
  • țipeu
  • țipeului
plural
  • țipei
  • țipeilor
vocativ singular —
plural —
țipoi2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipoi
  • țipoiul
  • țipoiu‑
plural
  • țipoi
  • țipoii
genitiv-dativ singular
  • țipoi
  • țipoiului
plural
  • țipoi
  • țipoilor
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipou
  • țipoul
plural
  • țipoi
  • țipoii
genitiv-dativ singular
  • țipou
  • țipoului
plural
  • țipoi
  • țipoilor
vocativ singular —
plural —
țăpoaie substantiv feminin
substantiv feminin (F129)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăpoaie
  • țăpoaia
plural
  • țăpoaie
  • țăpoaiele
genitiv-dativ singular
  • țăpoaie
  • țăpoaiei
plural
  • țăpoaie
  • țăpoaielor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țipău (zool.)
țipău1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipău
  • țipăul
  • țipău‑
plural
  • țipăi
  • țipăii
genitiv-dativ singular
  • țipău
  • țipăului
plural
  • țipăi
  • țipăilor
vocativ singular —
plural —
țipei2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipei
  • țipeiul
plural
  • țipei
  • țipeii
genitiv-dativ singular
  • țipei
  • țipeiului
plural
  • țipei
  • țipeilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țipa, țipverb

tranzitiv regional
  • 1. Arunca, azvârli. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. DLRLC
    • format_quote reflexiv Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. DLRLC
    • 1.1. prin specializare A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. DLRLC
      • format_quote Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. DLRLC
  • 2. A da afară. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. DLRLC
  • 3. Alunga, goni. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169. DLRLC
  • comentariu Transilvania cu pronunțare regională țâpa DLRLC
etimologie:

țipa, țipverb

intranzitiv
  • 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. DLRLC
    • format_quote Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. DLRLC
    • format_quote Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. DLRLC
    • format_quote figurat Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. DLRLC
    • format_quote figurat Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. DLRLC
    • 1.1. A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: vocifera
      • format_quote Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. DLRLC
      • format_quote Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. DLRLC
    • 1.2. A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. DLRLC
      • format_quote Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. DLRLC
    • chat_bubble A țipa (?) cât îl ia (sau cât îl ține) gura (?) (sau în gura mare). DLRLC
  • 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. DLRLC
    • format_quote O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. DLRLC
    • format_quote Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. DLRLC
    • format_quote În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. DLRLC
  • 3. figurat (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. DLRLC
etimologie:

țipău, țipăiesubstantiv neutru

regional
  • 1. Lapte acru. MDA2
  • 2. (În forma țipei) Zer. MDA2
    sinonime: zer
etimologie:

țipău, țipăisubstantiv masculin

regional
  • 1. (Uneori determinat prin «de pâine») Pâine mică (din făină de grâu). MDA2 CADE DLRLC
    • format_quote Putem sta pînă voi mînca un țipău de pîne? RETEGANUL, P. III 47. DLRLC
    • format_quote Decît țipău și cu unt Și să-l mînci c-un om urît, Mai bine mălai zguros Și să-l mînci c-un om frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. DLRLC
  • chat_bubble expresie A fi cu țipăul în spate = a fi cocoșat. MDA2
  • 2. Pâinișoară turtită care se face din aluatul de pâine și care se coace în cuptor o dată cu pâinea. MDA2
    sinonime: lipie
  • 3. Pâinișoară care se face din aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâinea. MDA2
    sinonime: răsunoi
  • 4. Colac mic, în formă de cuib de pasăre, care se pune peste unul mai mare. MDA2
    sinonime: pupăză
etimologie:

țipău, țipăisubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.