ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

cigaie sf vz țigaie

cigare sf vz țigaie

sigară sf vz țigară

țâgâră² sfs [At: OTESCU, CR. 5 / V: ța~,^[1] (art) țigâra, țigila^[2] / E: nct] (Mai ales art) 1 (Reg) Steaua polară. 2 (Mun; îf țigila) Numele unei constelații. corectat(ă)

țigai sm, a vz țigaie

țigaie [At: (a. 1649) IORGA, S. D. X, 48 / V: (reg) țigău sm, țigai sm, a, ~gâie a, ~are (Pl: țigări, țigare), ~ară (Pl: țigare) sf, a, țigar sm, ~gără sf, a, ~gâră (Pl: țigâre), țighire^[1] (Pl: țighire), cig~ (Pl: cigăi), cigare a / Pl: țigăi / E: nct] 1 sf Rasă de oi cu lână scurtă, creață, moale și fină. 2-3 sf, a (Oaie) cu lână scurtă, creață, moale și fină. 4 a (D. lână) Care este obținut de la oaie țigaie (3). 5 sf (Reg) Lână obținută de la oaia țigaie (3). 6 sf (Îvr) Lână de calitate inferioară. 7 sf Stofă fabricată din lână țigaie (4). 8 a Care este făcut din lână țigaie (4). 9-10 sm (Reg; îf țigai, țigar, țigău) Berbece (sau miel) de rasă țigaie (1).

țigar sm vz țigaie

țigară¹ sf [At: COSTINESCU / V: ~re, (reg) ~ie (Pl: țigării), (Mar) ~gla~, ~glare, (Trs) sig~, ~gără / Pl: țigări, (reg) țigheri / E: ger Zigarre „țigară de foi”] 1 Mic sul făcut dintr-o foiță de hârtie umplută cu tutun tăiat mărunt și care, aprinsă la un capăt, se fumează Si: țigaretă (1), (reg) țigarcă. 2 (Îs) ~de (sau, îvr, în) foi, ~ de Havana, (reg) ~ de frunză (de duhan), (ori de frunze, de foaie), ~ de duhan, ~groasă (de frunză), ~ de piele Sul făcut din foi de tutun înfășurate una peste alta și care se fumează Si: trabuc. 3 (Îs) Țigări medicinale (sau antiasmatice) Țigări (1) făcute din frunze de mătrăgună (sau din alte plante medicinale), care se fumează pentru efectul lor calmant în afecțiunile asmatice. 4 (Îe) A suci (sau a răsuci) o ~ A pregăti o țigară (1), umplând cu tutun foița făcută sul. 5 (Reg; îe) Cât ai sfârși (sau ai bea) o ~ ori în câtă vreme ai bea o ~ Foarte repede. 6 (Reg) A trage ~ A fuma. 7 (Îdt) Țigară (1) de foi. 8 (Reg) Foiță de țigară (1).

țigară² sf, a vz țigaie

țigare² sf, a vz țigaie

țigare¹ sf vz țigară

țigarie sf vz țigară¹

țigără² sf vz țigară¹

țigără¹ sf, a vz țigaie

țigâra sfs vz țâgâră²

țigila sfs vz țâgâră²

țiglară sf vz țigară¹

țiglare sf vz țigară¹

ȚIGARĂ, ȚIGARE (pl. -ări) sf. 1 Mic sul de tutun tăiat mărunt și învelit într’o foiță: a răsuci o ~, a aprinde o ~; Omenirea-i o țigară Care se preface ’n scrum (ALECS.); cînd îți arde țigara într’o parte, vei primi bani (GOR.); să nu pleci cu țigara aprinsă din casă cu copil mic, că plînge (GOR.) ¶ 2 ~ de foi, mic sul de foi de tutun care se aprinde la un capăt și se fumează (🖼 5128) [germ. Zigarre].

ȚIGARETĂ (pl. -te) sf. 1 = ȚIGARĂ1: priveam prin fumul albastru al țigaretelor cîmpiile și munții (ALECS.) ¶ 2 Mic tub de chihlibar, de os, de lemn, etc., în care se introduce capătul de jos al unei țigări pentru a o fuma (🖼 5129) [germ. Zigarette].

ȚIGAIE, țigăi, adj. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lînă) Scurtă și creață, cu firul moale, fin și mătăsos; (despre oi) care are astfel de lînă. Turma sa de oi trece peste o mie de capete, parte merinoase, parte țigăi și parte țurcance. I. IONESCU, D. 352. Urcă și coboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi. TEODORESCU, P. P. 435. Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. ◊ (Substantivat) Majurul răspunde cu capul de fiecare țigaie. CAMILAR, N. I 451. Cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. ♦ (Substantivat) Rasă de oi cu lînă moale și fină.

ȚIGARĂ, țigări, s. f. Mic sul făcut dintr-o foiță de hîrtie umplută cu tutun tăiat mărunt și care se aprinde la un capăt, trăgîndu-se în piept fumul rezultat. Se așeză la gura sobei, își aprinse țigara și pufăind fumul spre jăratic, își trecu stînga prin mustață. SADOVEANU, O. VII 334. Cei doi oameni cu șepci albastre au zvîrlit țigările. SAHIA, N. 59. Liniștit îmi sorbeam cafeaua și îmi fumam țigara. HOGAȘ, M. N. 39. ◊ Țigară de foi = țigară mai mare, făcută din foi de tutun înfășurate una peste alta. Aprinse o țigară de foi, aruncind chibritul pe covor. C. PETRESCU, A. 354. ◊ Expr. (Popular) A bea o țigară = a fuma. A face (a suci sau a răsuci) o țigară = a pregăti o țigară, făcînd sul foița umplută cu tutun. Își mai răsuci o țigară. SADOVEANU, O. I 360. Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155.

ȚIGARĂ s. f. mic sul din hârtie umplut cu tutun, care se fumează; țigaretă (1). (< germ. Zigarre)

țigară adj. inv. (Despre pantalonii la modă în anii ’70) Strâmți în partea de jos ◊ „Bogdan poartă pantaloni țigară.” (prin asemănare cu țigara)

ȚIGAIE¹ ~ăi f. 1) Rasă de oi autohtonă cu lâna scurtă, moale și creață. 2) Oaie care face parte din această rasă. /Orig. nec.

ȚIGAIE² ~ăi adj. (despre oi) Care are lână scurtă, moale și creață. ◊ Lână ~ lână cu firul scurt și creț. /Orig. nec.

ȚIGARĂ ~ări f. Produs pentru fumat constând dintr-un sul de hârtie fină, umplut cu tutun mărunțit. ◊ ~ de foi havană. A bea o ~ a fuma. [G.-D. țigării] /<germ. Zigarre

țigaie f. oaie cu lâna moale, mătăsoasă și creață: sunt țigăi negre, albe, roșii. [Cf. nemț. Ziege, capră].

țigară f. mic sul de foi de tutun. [Nemț. CIGARRE].

țigáĭ și țigăŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. țigaĭ, ca laĭ, lăŭ (cp. cu germ ziege, capră, și cu rom. țiclăŭ). Se zice despre un fel de oĭ cu lîna maĭ mică, bătută și mătăsoasă, de calitatea cea maĭ bună: berbec țigaĭ (saŭ țigăŭ), oaĭe țigaĭe. De oaĭe țigaĭe: lînă țigaĭe. Făcut din asemenea lînă: postav țigaĭ (Acad. la bîrsan). V. țurcan.

țigáră (est) și -áre (vest) f., pl. ărĭ (rus. cigara [pron ți-], germ. cigarre, fr. cigare [m.], d. sp. cigarro, cuv. american; it. sigaro). Sul de frunze de tutun care se lasă să se usuce, și pe urmă se fumează (ceĭa ce e un nărav urît). – Acest sul, numit „țigară de foĭ”, se fumează maĭ mult în America și’n nordu Eŭropeĭ. În România, Rusia și sudu Eŭropeĭ se fumează maĭ mult țigărĭ micĭ făcute din tutun tăĭat mărunt și’nvălit într’o foiță de hîrtie foarte supțire. (Prima țigară de acest fel a fost făcută la 1832 de un soldat care s’a folosit de un tub de cartuș, apoĭ de hîrtia supțire). Marinariĭ Englejĭ și Țiganiĭ fumează maĭ ales din lulele. V. narghilea.

țigăŭ, V. țigaĭ.

țigaie² s. f., g.-d. art. țigăii; pl. țigăi

țigară s. f., art. țigara, g.-d. art. țigării; pl. țigări

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigară s. f., art. țigara, g.-d. art. țigării; pl. țigări

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigară s. f., art. țigara, g.-d. art. țigării; pl. țigări

țigaie

țigară

țigară, -gări.

țigare (-ări), s. f. – Sul de hîrtie umplut cu tutun mărunt. – Var. țigară. Mr. țigară. Germ. Zigarre. – Der. țigaretă (var. țigaret), s. f. (țigară; tub mic în care se introduce țigara), din germ. Zigarette.

țigău (-aie), s. f. – Varietate de oi cunoscută prin finețea lînii. Origine incertă. Se pare că trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curînd decît a lînii sale; în așa fel ca să ne gîndim la o deformare a lui țiglău; dar explicația semantică ne scapă. Der. propusă de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare și mai îndoielnică. Țîgîi, s. m. (insectă, Hylobius abietus) pare să confirme prima ipoteză.

ȚIGÎRA cf. țigare adj., variantă la țigae (lină) (Enc); etim. lui Bogrea < ung. czégér < germ. Zeiger „deget arătător” (DR I) nu e acceptabilă. 1. – fam. 2. Țigăr/ea fam., act.; -eni s. olt. 3. Țagîra s. 4. Cf. Țigărlan, Stan (17 B II 403). 5. Tzigara, Zotu, ginerele lui Petru Șchiopul Vvd, balcanic (nume albanez „țigan”, com. Gh. Ivănescu). 6. Nazalizat: Țangarea, țig. (16 A II 109), cf. Tsingara, oraș pe Eufrat de la care s-ar deriva numele țiganilor.

a trimite pe cineva după țigări expr. 1. (stud.) a fi superior cuiva. 2. (în fotbal) a-și dribla adversarul.

MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent.

ȚIGARĂ aer-plămân-aer, blunt, cal, chentan, chentuc, cioacă, creion, cui, feștilă, fumegară, funingine, halbă, joint, penală, puf, torță, trabali, tulei, țigară penală.

țigară penală expr. (deț.) țigară răsucită manual din tutunul adunat din chiștoace.

ȚIGARĂ s. 1. țigaretă, (rar) țigarcă, (prin Transilv.) sugară. 2. țigară de foi = havană, trabuc.

ȚIGARĂ s. 1. țigaretă, (rar) țigarcă, (prin Transilv.) sugară. 2. țigară de foi = trabuc.

țâgâră¹ s.f. (reg.) steaua polară.