6 intrări
66 de definiții

Explicative DEX

TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

ȚĂȚICĂ, țățici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

ȚICĂ, țică, s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

tic1 sn, i [At: ALR I, 353/934 / V: (reg) tichi / E: fo] (Rep) 1-2 (Cuvânt care) redă sunetul ritmic al ceasornicului Si: tic-tac (1-2). 3-4 (Cuvânt care) redă bătăile inimii Si: tic-tac (3-4). 5-6 (Reg) Ting (1-2).

tic2 sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: fr tic, ger Tick] 1 (Șîs ~ nervos) Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. 2 (Îs) ~ul ursului Mișcare nervoasă, de legănare a corpului sau a capului, pe care o deprind animalele sălbatice aflate în captivitate, uneori și caii. 3 (Iuz; îs) ~ dureros al feței Nevralgie facială. 4 Deprindere (neplăcută, ridicolă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient Si: manie, obicei, tabiet. 5 (Șîs ~ verbal) Obicei (caracteristic unor persoane) de a repeta, involuntar, anumite cuvinte în cursul vorbirii. 6 Clișeu literar Si: șablon.

tic3 sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tioc, tiuc / Pl: ~uri / E: pbl fo] 1 (Trs; Ban) Ciocul găinii. 2 (Olt; Trs) Râtul porcului. 3 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ A repezi pe cineva pentru un gest (o faptă etc.) nepermis(ă). 4 (Olt; Trs; pan) Partea de dinainte, încovoiată în sus, a tălpilor săniei. 5 (Reg; pan) Vârful opincii. 6 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două capete ale părții metalice la târnăcop.

tic4 sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: ns cf butic] 1 (Trs) Putină pentru păstrat brânza. 2 (Reg) Oală în care se păstrează laptele sau brânza. 3 (Reg) Putinei. 4 (Reg) Cutie de lemn Si: lădiță.

tichi1 s [At: LM 30 / Pl: ? / E: nct] 1 (Reg) Ichi. 2 (Olt; îe) A pune ~u A rupe orice relație cu cineva.

tichi2 sn, i vz tic1

tioc1 sn vz tic3

tiuc2 sn vz tic3

țățică sf [At: CARAGIALE, O. VI, 19 / V: (art) țicul / Vc și: (fam; pan tăticule, mămicule) ~cule / Pl: ~ici / E: țață + -ică] (Reg) 1-12 (Șhp) Țață (1-6) (tânără) Si: leliță, (reg) țățucă (1-12). 13 Termen de dezmierdare cu care o soră se adresează fratelui ei, imitând felul în care acesta i se adresează în mod obișnuit. corectat(ă)

țâc2 i, sn vz țic1

țâc5 sn vz țic4

țâc4 sn vz țic3

țâcă1 sf vz țic1

țâcă2 sf vz țic3

țic3 [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâcă sf / E: ns cf țic1] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic1. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic2 sms vz țică4

țic1 [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă1 (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țic4 sn [At: L. ROM. 1975, 216 / V: țâc sn, (Dob) țigă sf / Pl: ~uri / E: ns cf ciucă „măgură”] 1 (Trs; Dob) Ridicătură de teren. 2 (Trs; Dob) Vârf de deal ușor rotunjit. 3 (Trs; Dob) Muchie de deal. 4 (Trs; Dob) Deal mic. 5-6 (Trs; Dob) Pantă (foarte) abruptă. 7 (Trs; Dob) Loc prăpăstios. 8 (Atm; Trs) Vârf cărnos. 9 (Atm; Trs) Excrescență mică Si: umflătură. 10 (Reg; îs) Țâcul gâtului Uvulă.

țică4 sms [At: CREANGĂ, P. 147 / V: țic / E: ns cf țic3] (Mol; fam) Termen cu care cineva se adresează unui copil Si: (reg) cică1.

țică3 sf vz țic1

țicul sa vz țățică

țigă2 sf vz țic4

ȚĂȚICĂ, Mold. ȚĂȚACĂ, ȚÎȚACĂ sf. dim. ȚAȚĂ: viu și eu după tine numai decît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica (CAR.); hai că ne-așteaptă țîțecele (ALECS.).

❍ȚIC sbst. Mold. Un fel de joc cu mingea. (PAMF.)

❍ȚICĂ sbst. Mold. Băiețașule, piciule: pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu, măi ~! (CRG.).

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

❍ȚÎȚACĂ 👉 ȚĂȚICĂ.

TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

ȚĂȚICĂ, țățici, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

ȚICĂ s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

TIC, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă și repetată care rezultă din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi; gest automat (urît) pe care îl deprinde cineva în mod inconștient (de obicei prin imitație). Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285. Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74.

ȚĂȚICĂ s. f. Diminutiv al lui țață. Vin și eu după tine numaidecît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica. CARAGIALE, O. I 57.

ȚICĂ s. m. (Numai la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi unui copil; băiețașule, mititelule. Apoi bine că știu a cui ești, măi țică. CREANGĂ, A. 58.

TIC s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic].

TIC s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)

TIC2 ~uri n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick

ȚICĂ m. fam. (termen de adresare a unei persoane în etate către un băiat). /Din [băie]țică

tic n. 1. mișcare convulsivă contractată din deprindere; 2. fig. apucătură ridiculă: are un tic (= fr. tic).

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

țică m. fam. piciu, băiat: de unde ești tu, măi țică? CR. [Scurtat din băiețicâ].

1) tic n., pl. urĭ (cp. cu vsl. tykati, a împunge). Ban. Olt. Bot (rît, cĭoc).

2) *tic n., pl. urĭ (fr. tic, poate d. it. ticchio, capriciŭ). Mișcare convulsivă orĭ nu devenită obișnuită la uniĭ oamenĭ (precum: ridicarea din umerĭ, scuturarea din cap, scărpinarea în acelașĭ loc ș. a.). V. tabet.

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

Ortografice DOOM

tic1 s. n., pl. ticuri

țățică (reg.) s. f., g.-d. art. țățicăi/țățichii/țățicii; pl. țățici

!țică (fam.) s. m., g.-d. art. lui țică

tic2 s. n., pl. ticuri

țățică (reg.) s. f., g.-d. art. țățicăi/țățicii/țățichii; pl. țățici

țică (fam.) s. m., pl. țică

tic s. n., pl. ticuri

țățică s. f., g.-d. art. țățicăi/țățicii/țățichii; pl. țățici

țică s. m. invar.

Etimologice

țică s. m. – Persoană mică; expresie de alintare pentru un copil. – Var. țîc(ă). Creație expresivă, cf. it. cicca „chiștoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este greșită părerea lui Tiktin, care crede că ar fi o reducere a lui puțică, cf. puță. Dubletul lui țic, s. n. (un anumit joc cu mingea). În Mold.

Sinonime

TIC s. v. bot, cioc, rât.

ȚĂȚICĂ s. v. mătușică.

ȚĂȚICĂ s. v. leliță.

ȚICĂ s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

tic s. v. BOT. CIOC. RÎT.

țățică s. v. MĂTUȘICĂ.

ȚĂȚICĂ s. leliță, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară.

țică s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

Arhaisme și regionalisme

tic2, ticuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiță, cutie de lemn.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.

Intrare: tic (s.n.)
tic1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tic
  • ticul
  • ticu‑
plural
  • ticuri
  • ticurile
genitiv-dativ singular
  • tic
  • ticului
plural
  • ticuri
  • ticurilor
vocativ singular —
plural —
tichi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țățică
substantiv feminin (F48)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țățică
  • țățica
plural
  • țățici
  • țățicile
genitiv-dativ singular
  • țățici
  • țățicii
  • țățichii
  • țățicăi
plural
  • țățici
  • țățicilor
vocativ singular
  • țățică
  • țățico
plural
  • țățicilor
substantiv masculin (M999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țicul
—
plural — —
genitiv-dativ singular — —
plural — —
vocativ singular —
plural —
țățacă substantiv feminin
substantiv feminin (F48.1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țățacă
  • țățaca
plural
  • țățace
  • țățacele
genitiv-dativ singular
  • țățace
  • țățacei
  • țățachii
  • țățacăi
plural
  • țățace
  • țățacelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F48.1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâțacă
  • țâțaca
plural
  • țâțace
  • țâțacele
genitiv-dativ singular
  • țâțace
  • țâțacei
  • țâțachii
  • țâțacăi
plural
  • țâțace
  • țâțacelor
vocativ singular
  • țâțacă
  • țâțaco
plural
  • țâțacelor
Intrare: țic (geogr.)
țic2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țic
  • țicul
plural
  • țicuri
  • țicurile
genitiv-dativ singular
  • țic
  • țicului
plural
  • țicuri
  • țicurilor
vocativ singular —
plural —
țâc2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâc
  • țâcul
plural
  • țâcuri
  • țâcurile
genitiv-dativ singular
  • țâc
  • țâcului
plural
  • țâcuri
  • țâcurilor
vocativ singular —
plural —
țigă2 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F47)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țigă
  • țiga
plural
  • țigi
  • țigile
genitiv-dativ singular
  • țigi
  • țigii
plural
  • țigi
  • țigilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țic (joc)
țic2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țic
  • țicul
plural
  • țicuri
  • țicurile
genitiv-dativ singular
  • țic
  • țicului
plural
  • țicuri
  • țicurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâcă
  • țâca
plural
  • țâci
  • țâcile
genitiv-dativ singular
  • țâci
  • țâcii
plural
  • țâci
  • țâcilor
vocativ singular —
plural —
țâc2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâc
  • țâcul
plural
  • țâcuri
  • țâcurile
genitiv-dativ singular
  • țâc
  • țâcului
plural
  • țâcuri
  • țâcurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țică
  • țica
plural — —
genitiv-dativ singular
  • țici
  • țicii
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: țic (u.m.)
țic2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țic
  • țicul
plural
  • țicuri
  • țicurile
genitiv-dativ singular
  • țic
  • țicului
plural
  • țicuri
  • țicurilor
vocativ singular —
plural —
țâc2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâc
  • țâcul
plural
  • țâcuri
  • țâcurile
genitiv-dativ singular
  • țâc
  • țâcului
plural
  • țâcuri
  • țâcurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâcă
  • țâca
plural
  • țâci
  • țâcile
genitiv-dativ singular
  • țâci
  • țâcii
plural
  • țâci
  • țâcilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țică (persoană)
substantiv masculin (M999)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țică
—
plural
  • țică
—
genitiv-dativ singular — —
plural — —
vocativ singular —
plural —
țic3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țic
  • țicul
plural
  • țici
  • țicii
genitiv-dativ singular
  • țic
  • țicului
plural
  • țici
  • țicilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tic, ticurisubstantiv neutru

  • 1. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79. DLRLC
    • 1.1. Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. DEX '09 DLRLC DN
      sinonime: deprindere
      • format_quote Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285. DLRLC
      • format_quote Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74. DLRLC
      • 1.1.1. Tic verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. MDN '00
etimologie:

țățică, țățicisubstantiv feminin

regional
etimologie:
  • Țață + -ică. DEX '09 MDA2 DEX '98

țică, țicăsubstantiv masculin invariabil

  • 1. familiar Termen de adresare pentru un copil. DEX '09 MDA2 CADE DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Apoi bine că știu a cui ești, măi țică. CREANGĂ, A. 58. DLRLC
    • format_quote Pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu, măi țică! (CRG.) CADE
etimologie:
  • [băie]țică DEX '09 DEX '98 NODEX

țic, țicurisubstantiv neutru

regional
  • 1. Ridicătură de teren. MDA2
  • 2. Vârf de deal ușor rotunjit. MDA2
  • 3. Muchie de deal. MDA2
  • 4. Deal mic. MDA2
  • 5. Pantă (foarte) abruptă. MDA2
  • 6. Loc prăpăstios. MDA2
  • 7. anatomie Vârf cărnos. MDA2
  • 8. anatomie Excrescență mică. MDA2
    sinonime: umflătură
  • 9. (în) sintagmă Țâcul gâtului = uvulă. MDA2
    sinonime: uvulă
etimologie:

țic, țicurisubstantiv neutru

regional
  • 1. (în) sintagmă (De-a țicul, de-a mingea-n țic) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ. MDA2
  • 2. Lovirea mingii cu bățul la țic. MDA2
  • 3. Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic. MDA2
    • chat_bubble expresie (Despre jucătorii „de la bătaie”) A da (sau a bate) țic (sau țicul, țică, țica) = a-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. MDA2
  • 4. (În forma țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic. MDA2
  • 5. (În forma țâc) Minge. MDA2
    sinonime: minge
  • 6. (În forma țâc) Țurcă. MDA2
    sinonime: țurcă
etimologie:

țic, țicurisubstantiv neutru

regional
  • 1. (De obicei precedat de „un” și urmat de determinări introduse prin prepoziția „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică. MDA2
    • chat_bubble expresie (În forma țâc, țâcă) O țâcă (sau un țâc) de ... se spune despre ceva (foarte) mic. MDA2
    • chat_bubble expresie (În forma țâcă) Pe țâcă pe nimică = foarte des. MDA2
  • 2. (și) adverbial (În forma țâc) = deloc. MDA2
    sinonime: deloc
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „ticul” (8 clipuri)
Clipul 1 / 8