14 definiții pentru deprindere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deprindere sf [At: MARCOVICI, C. 1/13 / V: dăp~[1] / Pl: ~ri / E: deprinde] 1 Dobândire a unor cunoștințe temeinice într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică Si: deprins1 (1). 2 Obișnuință. 3 Familiarizare. 4 (Înv) Instruire. 5 Dresare. 6 Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (6), destoinicie, dexteritate, pricepere. 7 (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (7), exercițiu.

  1. Cuvântul-titlu dăprindere nu este consemnat în acest dicționar. — Ladislau Strifler

DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde.

DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu. – V. deprinde.

DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. Educarea și deprinderea oamenilor muncii cu conducerea treburilor țării. 2. Obișnuință, obicei. Deprinderile și vorbele mele n-au fost totdeauna prea statornice. SADOVEANU, Z. C. 119. Iartă-mă... că n-am putut să-mi stăpînesc față de tine gestul defensiv pe care mi l-a lăsat deprinderea. GALACTION, O. I 225. Figurează-ți unul din acei vechi boieri de țară moldavi primitivi, cu deprinderi patriarhale. NEGRUZZI, S. I 221. 3. Ușurință într-o îndeletnicire oarecare, cîștigată printr-o practică îndelungată; destoinicie, dexteritate. Deprindere tehnică. 4. (Neobișnuit) Acțiune obișnuită, des repetată într-o îndeletnicire oarecare, exercițiu. Deprinderile sprintene și obositoare ale vînătoriei. ODOBESCU, S. III 13.

DEPRÍNDERE ~i f. 1) Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași activități; obișnuință. /v. a (se) deprinde

deprindere f. 1. dispozițiune, ușurință dobândită prin repețirea aceloraș acte: deprinderea este o a doua natură; 2. țendența de a face adesea aceleași lucruri: deprinderi bune, rele; 3. exercițiu.

depríndere f. Acțiunea de a deprinde, exercițiŭ: deprindere la luptă, la scris. Temă, exercițiŭ de gramatică: deprindere de tradus (ca să fie tradusă). Obișnuință, abitudine: deprinderea e altă natură. Obiceĭ: deprindere bună, deprinderea rea (nărav).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi

depríndere s. f. (sil. -prin-) → prindere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEPRÍNDERE s. 1. v. aclimatizare. 2. v. însușire. 3. v. obicei. 4. (mai ales la pl.) v. comportare. 5. (mai ales la pl.) v. tabiet. 6. v. fire.

DEPRÍNDERE s. v. exercițiu, învățare, învățătură, practică, studiu.

DEPRINDERE s. 1. aclimatizare, acomodare, adaptare, dedare, familiarizare, obișnuire. (~ sa în noul mediu.) 2. însușire, învățare. (~ unor noțiuni elementare.) 3. obicei, obișnuință, (înv. și pop.) nărav, (pop.) învăț, treabă, (înv. și reg.) nacafa, (prin Olt.) săbaș, (înv.) învățătură, obicină. (Conform ~, a plecat la plimbare.) 4. (mai ales la pl.) apucătură, comportament, comportare, conduită, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce înseamnă ~ile astea?) 5. (mai ales la pl.) apucătură, obicei, obișnuință, tabiet, (înv.) taifet. (Are ~ile lui zilnice.) 6. apucătură, fire, nărav, obicei, obișnuință, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.)

deprindere s. v. EXERCIȚIU. ÎNVĂȚARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PRACTICĂ. STUDIU.

Deprindere ≠ dezvățare

Intrare: deprindere
deprindere substantiv feminin
  • silabație: -prin-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deprindere
  • deprinderea
plural
  • deprinderi
  • deprinderile
genitiv-dativ singular
  • deprinderi
  • deprinderii
plural
  • deprinderi
  • deprinderilor
vocativ singular
plural