2 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERMINÁRE, terminări, s. f. 1. Faptul de a (se) termina; sfârșire, isprăvire. 2. (Înv.) Terminație (2). – V. termina.

TERMINÁRE, terminări, s. f. 1. Faptul de a (se) termina; sfârșire, isprăvire. 2. (Înv.) Terminație (2). – V. termina.

terminare sf [At: POLIZU / Pl: ~nări / E: termina] 1 Încheiere a unei acțiuni Si: isprăvire, sfârșire, terminat1 (1). 2 (Lin; înv) Terminație (1).

TERMINÁRE, terminări, s. f. 1. Faptul de a (se) termina; isprăvire. 2. (Rar) Terminație. «C»... în terminările în «iune», nu este decît «ț» transformat în «c». MACEDONSKI, O. IV 30.

TERMINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) termina și rezultatul ei; sfârșire, isprăvire. [< termina].

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă ” se termină cu o vocală.Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nicio șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.

termina [At: DRLU / V: (fer) ~mena / Pzi: termin (A și: (pop) ~min), (îrg) ~nez / E: fr terminer, lat terminare] 1-2 vtr A duce o acțiune până la capăt (sau a lua sfârșit) Si: a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși. 3 vr (Pfm; îe) A se ~ cu cineva A nu mai avea nici o șansă de scăpare. 4 vi (Pfm; îe) A ~ cu cineva A rupe relațiile cu cineva. 5 vr (D. cuvinte) A avea o anumită terminație (1).

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală.Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune pînă la capăt; a sfîrși, a isprăvi. Îmi cam terminasem treburile p-aici pe lîngă casă. PREDA, Î. 79. Mai mulți juni romîni ce-și terminase studiile în străinătate, înturnîndu-se în țară își propuseseră a da un impuls literaturii lîncezînde. NEGRUZZI, S. I 334. 2. Refl. A se sfîrși, a se încheia. Dar ce anume a fost și cum s-a terminat povestea, nu mai știa. C. PETRESCU, C. V. 106. ◊ Expr. (Familiar) A se termina cu cineva, se spune cînd cineva nu mai are nici o scăpare. În curînd își va aduce aminte de prea multe. Și atunci sînt pierdută. Atunci s-a terminat cu mine. DUMITRIU, N. 133. ♦ A avea o terminație, a se sfîrși cu... Cuvîntul «masă» se termină cu o vocală. – Accentuat și: (prez. ind.) termín.

TERMINÁ vb. I. tr., refl. A (se) sfârși, a (se) isprăvi. ♦ refl. A avea o terminație, a se sfârși în... [P.i. términ, conj. -ne, imper. -nă. / < fr. terminer, lat. terminare].

TERMINÁ vb. I. tr., refl. a (se) sfârși, a (se) isprăvi. II. refl. a avea o terminație, a se sfârși în... (< fr. terminer, lat. terminare)

A TERMINÁ términ tranz. (acțiuni) 1) A duce până la capăt; a sfârși; a încheia. 2) A face să se termine. /<fr. terminer, lat. terminare

A SE TERMINÁ pers. 3 se términă intranz. 1) (despre acțiuni, intervale de timp etc.) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se încheia; a se isprăvi; a dovedi. 2) A avea drept terminație; a se sfârși; a se încheia. /<fr. terminer, lat. terminare

terminà v. 1. a isprăvi, a duce la capăt: a termina o lucrare; 2. a fi la capăt: floarea termină planta; 3. a ajunge la capăt: s’a terminat; 4. Gram. a avea o dezinență oarecare.

2) *términ, a v. tr. (lat. término, -náre; fr. terminer). Sfîrșesc, isprăvesc, mîntuĭ, duc la capăt: a termina o lucrare. Îs la capăt, încheĭ: floarea care termină planta. V. refl. Gram. Am desinența cutare: cuvîntu umbros se termină în os.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

terminare s. f., g.-d. art. terminării; pl. terminări

terminare s. f., g.-d. art. terminării; pl. terminări

termináre s. f., g.-d. art. terminării; pl. terminări

termina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. termin, 3 termină; conj. prez. 1 sg. să termin, 3 să termine; imper. 2 sg. afirm. termină

termina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. termin, 3 termină; conj. prez. 3 să termine; imperf. 2 sg. termină

terminá vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 sg. și pl. términă; conj. prez. 3 sg. și pl. términe; imper. 2 sg. términă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TERMINÁRE s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfârșire, sfârșit, terminat, (pop.) gătare, istovire, mântuire, (înv.) săvârșire. (~ tuturor lucrărilor.) 2. finalizare, isprăvire, încheiere, sfârșire. (~ a unei acțiuni deja începute.) 3. v. lichidare. 4. v. încheiere. 5. v. sfârșit. 6. v. absolvire. 7. v. consumare.

TERMINARE s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfîrșire, sfîrșit, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor lucrărilor.) 2. încheiere, lichidare. (~ tuturor socotelilor.) 3. încheiere, închidere, sfîrșit. (La ~ ședinței.) 4. încetare, sfîrșit, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ horei.) 5. absolvență, absolvire, isprăvire. (După ~ școlii.) 6. consumare, epuizare, isprăvire, sfîrșire, sfîrșit. (~ tuturor proviziilor.)

TERMINÁ vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieși. 7. a se încheia, a se sfârși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârși. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.

TERMINA vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfîrși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a sfîrși. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a sfîrși. (Să ~ discuția.) 6. a ieși, a se isprăvi, a se sfîrși. (Cum s-o ~, să se ~.) 7. a se încheia, a se sfîrși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 8. a absolvi, a isprăvi, a sfîrși. (A ~ liceul.) 9. a se încheia, a se sfîrși, a se solda. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 10. a încheia, a lichida, a sfîrși. (Să ~ toate socotelile.) 11. a se duce, a se încheia, a (se) sfîrși, a trece. (S-a ~ și vacanța.) 12. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se sfîrși. (S-a ~ termenul de garanție.) 13. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfîrși, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 14. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, (înv. și pop.) a se ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DESINIT IN PISCEM (lat.) termină în (coadă de) pește – Horațiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termină o femeie frumoasă în coadă de pește”). Horațiu compară opera de artă lipsită de coerență stilistică sau de idei cu o astfel de reprezentare plastică.

Desinit în piscem (lat. „Se termină în coadă de pește”) – Horațiu (versul 4 din Arta poetică). Marele poet compară opera de artă lipsită de unitate cu trupul frumos al unei femei, care s-ar termina într-o coadă de pește: desinit în piscem formosa superne. Din acest vers nu se mai întrebuințează astăzi decît primele trei cuvinte, devenite o expresie frecventă, spre a critica lucrări al căror început (bustul frumos al femeii) nu corespunde cu sfîrșitul (coada de pește), sau persoane care promit mult, dar realizează puțin. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se termina în coadă de pește expr. (d. o acțiune, o narațiune etc.) a avea un sfârșit neconvingător / neclar; a se termina sub așteptările pe care le justifică începutul.

S-A TERMINAT! aleluia!, amin!, a înțărcat bălaia!

termina, termin I. v. t. 1. a omorî, a ucide. 2. a ruina, a distruge. II. v. i. a ajunge la orgasm; a ejacula.

Intrare: terminare
terminare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • terminare
  • terminarea
plural
  • terminări
  • terminările
genitiv-dativ singular
  • terminări
  • terminării
plural
  • terminări
  • terminărilor
vocativ singular
plural
Intrare: termina
verb (VT2)
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • termina
  • terminare
  • terminat
  • terminatu‑
  • terminând
  • terminându‑
singular plural
  • termină
  • terminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • termin
(să)
  • termin
  • terminam
  • terminai
  • terminasem
a II-a (tu)
  • termini
(să)
  • termini
  • terminai
  • terminași
  • terminaseși
a III-a (el, ea)
  • termină
(să)
  • termine
  • termina
  • termină
  • terminase
plural I (noi)
  • terminăm
(să)
  • terminăm
  • terminam
  • terminarăm
  • terminaserăm
  • terminasem
a II-a (voi)
  • terminați
(să)
  • terminați
  • terminați
  • terminarăți
  • terminaserăți
  • terminaseți
a III-a (ei, ele)
  • termină
(să)
  • termine
  • terminau
  • termina
  • terminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

terminare, terminărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi termina DEX '09 DEX '98 DN

termina, terminverb

  • 1. tranzitiv A duce o acțiune până la capăt. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Îmi cam terminasem treburile p-aici pe lîngă casă. PREDA, Î. 79. DLRLC
    • format_quote Mai mulți juni romîni ce-și terminase studiile în străinătate, înturnîndu-se în țară își propuseseră a da un impuls literaturii lîncezînde. NEGRUZZI, S. I 334. DLRLC
  • 2. reflexiv A lua sfârșit, a se încheia. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Dar ce anume a fost și cum s-a terminat povestea, nu mai știa. C. PETRESCU, C. V. 106. DLRLC
    • 2.1. A avea o terminație, a se sfârși în... DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Cuvântul „masă” se termină cu o vocală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble familiar A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nicio șansă de scăpare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote În curînd își va aduce aminte de prea multe. Și atunci sînt pierdută. Atunci s-a terminat cu mine. DUMITRIU, N. 133. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.