TARTAR¹ adj. invar. (în sintagma) Sos tartar = maioneză picantă preparată cu mult muștar (cu capere și castraveți acri). – Din fr. [sauce] tartare.

TĂTAR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Tatarstan sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni ale Rusiei, Ucrainei etc. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă din statul și mai târziu din hanatele formate în urma cuceririlor lui Genghis-han și ale urmașilor săi, invadând în sec. XIII centrul și sud-estul Europei și întemeind statul Hoarda de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tătari. – Din tc. tatar.

tartar⁵, ~ă sm, a vz tătar

tartar¹ ain [At: S. MARIN. C. B. 34 / E: fr tartare] 1 (Îs) Sos ~ Maioneză picantă preparată cu mult muștar (cu capere și castraveți acri). 2 (Îs) Biftec ~ Mușchi fript foarte puțin.

tătar, ~ă [At: (cca 1650-1670) GCR I, 235/6 / V: (înv) tart~ / Pl: ~i, ~e / E: tc, tt tatar, fr tartare, ger Tartar] 1 sm (Înv) Persoană care făcea parte din triburile mongole, care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa Centrală, constituind statul Hoarda de Aur. 2-3 smf Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau care este originară de acolo Si: (îvr) tatarin (1-2). 4 smp Populația de bază din Republica Tătară. 5 sm (Pfm; îe) Doar nu vin (sau dau) ~ii Se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. 6 sm (Pfm; îe) Parcă-l alungă ~ii din urmă) Se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 7 sm (Pfm; îe) Lumea (sau țara) piere (moare) de ~i și el bea cu lăutari Se spune despre cineva care nu se sinchisește de nimic. 8 sm (Pfm; îae) Se spune despre cineva care nu vrea să știe de păsurile altora. 9 sm (Pfm; pex) Om crud, nemilos. 10 sm (Înv) Curier poștal (călare) Si: sol, ștafetă. 11 sm (Mtp) Monstru. 12 sm (Reg; art.) Vânt care bate dinspre răsărit. 13 sm (Orn; reg; șîc ~de-sihlă) Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). 14 sm (Reg; șîc ~-de-mături) Plantă erbacee din familia gramineelor, întrebuințată la confecționarea măturilor Si: (reg) mătură (Sorghum vulgare). 15 sm (Bot; reg; și îae) Mătură (Sorghum technicum). 16 sm (Bot; reg; și îae) Gaolean (Sorghum saccharatum). 17 a Care aparține tătarilor (4) Si: tătăresc (1). 18 a Privitor la tătari (4) Si: tătăresc (2). 19 a Caracteristic tătarilor (4) Si: tătăresc (3). 20 a Care este originar din Republica Tătară Si: tătăresc (4). 22 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de tătari (4).

țarțar sm vz țârțar

țărțar sm vz țârțar

țărțare sf vz țârțar

țărțără sf vz țârțâră

țărțâră sf vz țârțâră

țărțiră sf vz țârțâră

țânțar³ sm vz țârțar

țânțără sf vz țârțâră

țârțar sm [At: LB / V: țur~, țăr~, țar~, țânț~, țărțare sf, ~e sf / Pl: ~i / E: ns cf țârțâr] 1 (Reg; csc; șîs țurțarii mieilor) Măzăriche. 2 (Reg; csc) Fulgi mici de zăpadă. 3 (Reg; csc) Grindină. 4 (Reg) Sloi de gheață Si: țurțur¹ (1). 5 (Bot; Olt) Măzăriche (Vicia sativa). 6 (Bot; Olt; lpl; îf țărțari) Coroniște (Coronilla varia). 7 (Bot; Olt) Numele unei plante asemănătoare cu bobul, probabil oreșniță (Lathyrus tuberosus).

țârțare sf vz țârțar

țârțără sf vz țârțâră

țârțâr sm vz țârțâră

țârțâră [At: PAMFILE, VĂZD. 169 / V: ~țără, ~țiră, țânțără, țirțără, țirțară, ~țeră, țirțeră, țirțiră, ~țoră, țăr~, țărțiră, țărțără, ~țâr sm, țirțir sm / E: fo cf țâr¹] (Reg) 1 sfs (Csc) Măzăriche. 2-3 sfs (Șîs strugure de poamă țirțără, struguri de țirțiră) Numele unei varietăți de struguri cu boabe mici, rare și acrișoare (sau foarte dulci). 4-5 af De dimensiuni mici și acrișor (sau foarte dulce).

țârțeră sf vz țârțâră

țârțiră sf vz țârțâră

țârțoră sf vz țârțâră

țirțară sf vz țârțâră

țirțără sf vz țârțâră

țirțeră sf vz țârțâră

țirțir sm vz țârțâră

țirțiră sf vz țârțâră

țurțar sm vz țârțar

TARTAR¹ adj. (În sintagma) Sos tartar = maioneză picantă preparată cu mult muștar (cu capere și castraveți acri). – Din fr. [sauce] tartare.

TĂTAR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar.

TARTAR³, -Ă adj. v. tătar.

TĂTAR¹, -Ă, tătari, -e, adj. Din neamul tătarilor, tătăresc. Republica Sovietică Socialistă Autonomă Tătară. – Variantă: (învechit) tartar, -ă (ALEXANDRESCU, M. 11) adj.

ȚÎRȚÎRĂ s. f. (Regional) Măzăriche (II). Cînd fulgii sînt înlocuiți prin niște bobițe, ninsoarea aceea se cheamă țîrțîră. PAMFILE, VĂZD. 169.

TARTAR, -Ă adj. Tătăresc. ◊ Biftec tartar = mușchi fript foarte puțin; sos tartar = sos rece, foarte picant din maioneză pregătită cu gălbenușuri de ou fierte tari, la care se adaugă ceapă tocată fin și muștar. [< fr. tartare].

TARTAR adj. inv. tătăresc. ♦ biftec ~ = mușchi fript foarte puțin; sos ~ = sos rece, foarte picant, din maioneză pregătită cu gălbenușuri fierte, la care se adaugă ceapă tocată fin, castraveți în oțet, pătrunjel verde și muștar. (< fr. tartare)

TĂTAR² ~ă (~i, ~e) v. TĂTĂRESC. /<tăt., turc. tatar

TĂTARĂ f. mai ales art. Limba tătarilor. /<tăt., turc. tatar

tartar¹ adj. invar. (biftecuri ~)

!tătar adj. m., s. m., pl. tătari; adj. f. tătară, pl. tătare

tătară (limbă) s. f., g.-d. art. tătarei

tartar¹ adj. invar.

tătar adj. m., s. m., pl. tătari; adj. f., s. f. tătară, pl. tătare

tătară (limbă) s. f., g.-d. art. tătarei

tartar adj. m., pl. tartari; f. sg. tartară, pl. tartare

tătar s. m., adj. m., pl. tătari; f. sg. tătară, g.-d. art. tătarei, pl. tătare

tătară (limba) s. f., g.-d. art. tătarei

TARTAR adj. În gastronomie, preparat în stil tătar sau foarte picant; biftec tartar = carne de vacă crudă, tocată, servită cu fileuri de sardele și gălbenuș de ou crud deasupra (fr. bifteck tartare; germ. Tatarenbeefsteak); sos tartar = sos picant rece, din maioneză amestecată cu bucățele de albuș fiert, eșalot, capere și verdeață tocată mărunt (fr., engl. sauce tartare; germ. Tatarensauce), iar ca preparat casnic, sos rece din maioneză amestecată cu muștar foarte iute, asezonat divers.

TĂTARĂ s. f. (cf. tc. tatar): limbă din ramura vest-hunică, grupul limbilor kâpceak, subgrupul kâpceako-bulgar, vorbită de tătari, locuitori ai R. Tătare din Federația Rusă, ai regiunilor învecinate acesteia, ai unor părți din Siberia și de tătarii răspândiți în Astrahan, Kasimovski, Ural, R. Bașkiră, R. Ciuvașă și R. Mordvină, din aceeași Federație Rusă. Se caracterizează printr-o mare bogăție de sinonime, omonime, antonime și expresii frazeologice. Studierea ei a început în secolul al XI-lea de către arabi și turci, care au creat dicționare și gramatici pentru diferite limbi turcice. Cele mai vechi atestări de limbă literară t. datează din secolul al XVI-lea. Între secolele al XVI-lea – al XIX-lea, în limba t. s-a creat o bogată literatură; tot atunci ea s-a dezvoltat sub influența limbii vechi uigure, care i-a îmbogățit mult vocabularul. În secolul al XVIII-lea, t. a fost studiată de ruși, care au elaborat dicționare bilingve și gramatici ale acestei limbi. În secolul al XIX-lea, t. literară s-a îmbogățit cu termeni din toate domeniile științei. T. are trei dialecte distincte: central (al tătarilor de pe Volga, în număr de peste un milion și jumătate), de apus (al tătarilor din afara R. Tătare, în număr de peste trei sute de mii) și de răsărit (al tătarilor din Siberia, în număr de peste o sută de mii). Există și graiuri tătare amestecate – ca cel din Astrahan, din R. Bașkiră sau din Urali. T. vorbită în România (Dobrogea) provine din alte două subgrupuri de limbi vest-hunice decât cel kâpceako-bulgar: din subgrupul kâpceako-polovțian, denumit krâm-tătar după locul de unde au venit vorbitorii lui (Crimeea) și din subgrupul kâpceako-nogai, denumit nogai-tătar, după numele neamului Noghai, descendent din nepotul lui Gingis-Han. Krâm-tătara este vorbită azi de un număr relativ mic de oameni, care locuiesc în R. Uzbekă din Federația Rusă. Ea are două dialecte: cel de nord și cel de sud. Este înrudită cu dialectele tătare din Bielorusia și Lituania. Cele mai vechi documente în krâm-tătară sunt din secolul al XVII-lea (inscripții și scrisori ate hanilor din Crimeea). În locul ei, s-a folosit ca limbă literară limba turcă. În ultimele decenii a evoluat către o limbă literară apropiată de limba vorbită. A făcut împrumuturi din arabă și persană încă din perioada Hoardei de Aur, iar azi se îmbogățește cu termeni internaționali. Limba tătarilor din Dobrogea a fost puternic influențată de aceea a turcilor anatolieni, care locuiesc tot acolo. Este recunoscută pe plan național contribuția deosebită a cercetătorului Vladimir Drimba în studiul limbii tătarilor din România.

TĂTAR adj. tătăresc. (Triburile ~.)

ȚÂRȚÂRĂ s. v. măzăriche.

TĂTAR adj. tătăresc. (Triburile ~.)

țîrțîră s. v. MĂZĂRICHE.

țârțar, țârțari, s.m. (reg.) 1. măzăriche. 2. nume de plantă erbacee.

țârțâră s.f. (reg.) 1. ploaie înghețată, măzăriche. 2. varietate de struguri.