TĂTAR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Tatarstan sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni ale Rusiei, Ucrainei etc. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă din statul și mai târziu din hanatele formate în urma cuceririlor lui Genghis-han și ale urmașilor săi, invadând în sec. XIII centrul și sud-estul Europei și întemeind statul Hoarda de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tătari. – Din tc. tatar.

tătar, ~ă [At: (cca 1650-1670) GCR I, 235/6 / V: (înv) tart~ / Pl: ~i, ~e / E: tc, tt tatar, fr tartare, ger Tartar] 1 sm (Înv) Persoană care făcea parte din triburile mongole, care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa Centrală, constituind statul Hoarda de Aur. 2-3 smf Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau care este originară de acolo Si: (îvr) tatarin (1-2). 4 smp Populația de bază din Republica Tătară. 5 sm (Pfm; îe) Doar nu vin (sau dau) ~ii Se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. 6 sm (Pfm; îe) Parcă-l alungă ~ii din urmă) Se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 7 sm (Pfm; îe) Lumea (sau țara) piere (moare) de ~i și el bea cu lăutari Se spune despre cineva care nu se sinchisește de nimic. 8 sm (Pfm; îae) Se spune despre cineva care nu vrea să știe de păsurile altora. 9 sm (Pfm; pex) Om crud, nemilos. 10 sm (Înv) Curier poștal (călare) Si: sol, ștafetă. 11 sm (Mtp) Monstru. 12 sm (Reg; art.) Vânt care bate dinspre răsărit. 13 sm (Orn; reg; șîc ~de-sihlă) Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). 14 sm (Reg; șîc ~-de-mături) Plantă erbacee din familia gramineelor, întrebuințată la confecționarea măturilor Si: (reg) mătură (Sorghum vulgare). 15 sm (Bot; reg; și îae) Mătură (Sorghum technicum). 16 sm (Bot; reg; și îae) Gaolean (Sorghum saccharatum). 17 a Care aparține tătarilor (4) Si: tătăresc (1). 18 a Privitor la tătari (4) Si: tătăresc (2). 19 a Caracteristic tătarilor (4) Si: tătăresc (3). 20 a Care este originar din Republica Tătară Si: tătăresc (4). 22 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de tătari (4).

TĂTAR, -Ă, tătari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar.

TĂTAR², -Ă, tătari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care face parte din populația de bază a R.S.S.A. Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din U.R.S.S. și din țările limitrofe. 2. Persoană care făcea parte dintr-unul din triburile turcești care, în secolul al XIII-lea, au format statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). Ce-i pe drum atîta gură? Nu-i nimic. Copii ștrengari. Ei auzi! Vede-i-aș mari, Parcă trece-adunătură De tătari. COȘBUC, P. I 227. Tătarii ca zăvozii pe dînsul dau năval! ALECSANDRI, P. A. 169. ◊ Expr. (Doar) nu vin (sau dau) tătarii, se spune cînd cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. (Cu pronunțare regională) Mă duc s-o bucur pe cucoana soacră... să-i duc veste bună. – Ho, țară! nu dau tatarii. ALECSANDRI, T. 808. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. Cuconașu era grăbit, parcă-l alungau tătarii din urmă. ALECSANDRI, T. 50.

TĂTAR¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care face parte din populația de bază a Tatariei sau este originară din Tataria. 2) ist. Persoană care făcea parte din unul din triburile ce au format statul feudal Hoarda de Aur (sec. XII-XV) și hanatele de mai târziu. /<tăt., turc. tatar

tătar m. 1. om din neamul Tătarilor pe cari poporul îi consideră ca canibali (v. Calmuci) și tradițiunea îi învecinează cu Căpcăunii, monștri antropofagi cu cap de câine: doar nu dau Tătarii! (parcă-l alungă Tătarii!), locuțiune proverbială care exprimă o frică năpraznică, o panică neașteptată (din cauza năvălirilor dese și funeste ale acestui neam) se zice și despre cineva care se grăbește și lucrează cu zor); 2. uriaș puternic din vremile trecute (v. jidov); 3. drac (v. Han-Tătar); 4. exclamațiune de uimire: ce tătarii! te silește să dai așa pe foc? POP.; 5. barbar, om cumplit: doar om sunt și eu, nu-s tătar AL.; 6. cocoș de munte (adică sălbatic); 7. od. curier poștal însărcinat cu corespondența între Poarta și Țările române (Tătarii servind de obiceiu ca călărași). [Turc. TATAR, tătar, curier, ștafetă; v. lipcan].

Tătár, -că și (rar) -oáĭcă s. (vsl. Tatarinŭ, -rka). Om din Tataria saŭ din neamu care locuĭește pe acolo. (Tătariĭ îs neam cu Turciĭ și locuĭesc pin estu măriĭ Caspice și nordu măriĭ Negre pînă în Dobrogea. Neîncetatele lor năvălirĭ în țările româneștĭ aŭ lăsat amintirĭ neșterse în popor. Ceĭ din Crimeĭa și Bugeac se numesc Nogaĭ. V. nagaĭcă). Lipcan, curier poștal călare care purta corespondența cu Poarta. Fig. Om zdravăn, impetuos și sălbatic (V. calmuc și zaporojan). S. m., ĭar ca marfă n. Meĭ tătăresc (Ban.). Interj. Ce Tătariĭ?! cum Tătariĭ?! ce (cum) dracu (naĭba, cĭorile)? Un foc cît un Tătar (est), un foc mare în sobă. Țara pĭere de Tătarĭ, și el bea cu lăutarĭ, se zice despre un om nepăsător în mijlocu alarmeĭ altora (tot așa: Țara pĭere, și baba se peaptănă). Nu daŭ (năvală) Tătariĭ (saŭ Turciĭ), nu e nicĭ o grabă: staĭ, că nu daŭ Tătariĭ! – În est Ta-. V. han-tătar.

Tătari m. pl. 1. nume apelativ al triburilor nomade ale Aziei, la E. de Europa: Avarii Bulgari, Mongolii Turci; 2. (Nogai), în special neam turcesc așezat în Crimeia și în Basarabia meridională, de unde făceau incursiuni în Moldova și în Țara Românească; 3. azi, numele Tătarilor din Dobrogea.

Tătaru-Mare m. pisc al Carpaților în jud. Prahova.

!tătar adj. m., s. m., pl. tătari; adj. f. tătară, pl. tătare

tătar adj. m., s. m., pl. tătari; adj. f., s. f. tătară, pl. tătare

tătar s. m., adj. m., pl. tătari; f. sg. tătară, g.-d. art. tătarei, pl. tătare

TĂTAR s. v. cocoș-de-munte, cocoș sălbatic, colos, curier, gigant, mătură, mesager, ștafetă, titan, uriaș.

tătar s. v. COCOȘ-DE-MUNTE. COCOȘ-SĂLBATIC. COLOS. CURIER. GIGANT. MĂTURĂ. MESAGER. ȘTAFETĂ. TITAN. URIAȘ.

FRAGA-TĂTARULUI s. v. spanacul-ciobanilor.

tătar (-ri), s. m. – 1. Persoană care făcea parte din triburile mongole; tatarin. – 2. Mătură (Sorghum vulgare). – 3. Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). – Megl. tătar. Tc. tăt. tatar (Șeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl. tatarinŭ, mag. tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a numelui științific Tetrao. – Der. tătarcă, s. f. (tătăroaică: mătură; hrișcă, Polygonum fagopyrum; tichie turcească; varietate de tigvă, Coccinia indica), din sl. tatarka, cf. mag. tatarka (Gáldi, Dict., 162); tătărcuță (var. tărtăcuță), s. f. (tichie turcească, tigvă); tătăroaică, s. f. (femeie tătară); tătăresc, adj. (de tătari); tătărește, adv. (în limba tătară; ca tătarii); tătărie, s. f. (desime, asprime); tătărime, s. f. (mulțime de tătari); tătarnică, s. f. (varietate de spin, Echinops).

tătar, tătari s. m. persoană foarte încăpățânată.