TĂTARĂ s. f. (cf. tc. tatar): limbă din ramura vest-hunică, grupul limbilor kâpceak, subgrupul kâpceako-bulgar, vorbită de tătari, locuitori ai R. Tătare din Federația Rusă, ai regiunilor învecinate acesteia, ai unor părți din Siberia și de tătarii răspândiți în Astrahan, Kasimovski, Ural, R. Bașkiră, R. Ciuvașă și R. Mordvină, din aceeași Federație Rusă. Se caracterizează printr-o mare bogăție de sinonime, omonime, antonime și expresii frazeologice. Studierea ei a început în secolul al XI-lea de către arabi și turci, care au creat dicționare și gramatici pentru diferite limbi turcice. Cele mai vechi atestări de limbă literară t. datează din secolul al XVI-lea. Între secolele al XVI-lea – al XIX-lea, în limba t. s-a creat o bogată literatură; tot atunci ea s-a dezvoltat sub influența limbii vechi uigure, care i-a îmbogățit mult vocabularul. În secolul al XVIII-lea, t. a fost studiată de ruși, care au elaborat dicționare bilingve și gramatici ale acestei limbi. În secolul al XIX-lea, t. literară s-a îmbogățit cu termeni din toate domeniile științei. T. are trei dialecte distincte: central (al tătarilor de pe Volga, în număr de peste un milion și jumătate), de apus (al tătarilor din afara R. Tătare, în număr de peste trei sute de mii) și de răsărit (al tătarilor din Siberia, în număr de peste o sută de mii). Există și graiuri tătare amestecate – ca cel din Astrahan, din R. Bașkiră sau din Urali. T. vorbită în România (Dobrogea) provine din alte două subgrupuri de limbi vest-hunice decât cel kâpceako-bulgar: din subgrupul kâpceako-polovțian, denumit krâm-tătar după locul de unde au venit vorbitorii lui (Crimeea) și din subgrupul kâpceako-nogai, denumit nogai-tătar, după numele neamului Noghai, descendent din nepotul lui Gingis-Han. Krâm-tătara este vorbită azi de un număr relativ mic de oameni, care locuiesc în R. Uzbekă din Federația Rusă. Ea are două dialecte: cel de nord și cel de sud. Este înrudită cu dialectele tătare din Bielorusia și Lituania. Cele mai vechi documente în krâm-tătară sunt din secolul al XVII-lea (inscripții și scrisori ate hanilor din Crimeea). În locul ei, s-a folosit ca limbă literară limba turcă. În ultimele decenii a evoluat către o limbă literară apropiată de limba vorbită. A făcut împrumuturi din arabă și persană încă din perioada Hoardei de Aur, iar azi se îmbogățește cu termeni internaționali. Limba tătarilor din Dobrogea a fost puternic influențată de aceea a turcilor anatolieni, care locuiesc tot acolo. Este recunoscută pe plan național contribuția deosebită a cercetătorului Vladimir Drimba în studiul limbii tătarilor din România.