TARLA, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune; solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.

tarla sf [At: GHICA, S. 552 / V: (îrg) tăr~, (reg) ~lă (Pl: ~le), târ~, târlă / Pl: ~le / E: tc tarla] 1 Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament Si: solă, (reg) tablă¹ (51), tabunel. 2 (Pex) Cultura de pe o tarla (1). 3 (Înv; îs) Dijmă la ~ Formă de rentă funciară feudală, care consta din cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe tarlalele de pământ primite spre a fi lucrate în parte. 4 (Olt) Postată. 5 sf Reg) Strat în grădină. 6 (Reg) Drum îngust care desparte semănăturile.

TARLA, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune); solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.

TARLA, tarlale, s. f. 1. Porțiune întinsă de teren agricol, de obicei în formă pătrată sau dreptunghiulară, mărginită de patru drumuri care se întretaie, făcînd parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari; p. ext. cultura de pe o astfel de porțiune. Pîndarii goneau vitele afară din tarlale, căznindu-se să le ție pe drumul îngust dintre ele. SANDU-ALDEA, U. P. 94. Munciră din zori de zi pînă la nămiezi și nu se lăsară pînă ce nu culcară la pămînt o tarla bunicică [de orz]. POPESCU, B. II 48. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar.

TARLA, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcînd parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari); cultura de pe o astfel de porțiune. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar. – Tc. tarla.

TARLA ~le f. Suprafață (mare) de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole. [Art. tarlaua; G.-D. tarlalei] /<turc. tarla

tarla f. bucată de pământ semănat și lucrat: mirosul ce ieșia din tarlalele cu flori POP. [Turc. TARLA].

tarlá f. (turc. tarla, cîmp, ogor, de unde și ung. tarló). Sud. Postată, delniță, cleată, parte de ogor, de arătură, semănătură: a cosit toată tarlaŭa. V. țarină.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: silhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ.^[1] corectat(ă)

TÂRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

sahelbe sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salbă² sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salhă sf vz sihlă

săhelbă sf vz sihlă

săhelbe sf vz sihlă

săhoalbe sf vz sihlă

sălhă^[1] sf vz sihlă

săluă sf vz sihlă

sâlhă^[1] sf vz sihlă

sâluă^[1] sf vz sihlă corectat(ă)

sâlvă sf vz sihlă

sârlă sf vz sihlă

sehelbă sf vz sihlă

sehelbe sf vz sihlă

selbă¹ sf vz sihlă

seleherb^[1] s vz sihlă

sihlă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: selbă (Pl: selbe și selbi), (îrg) silhă, (înv) salbă, (reg) sihelbe^[1], sahelbe, săhelbă, săhelbe, săhoalbe, săluă, sehelbă (Pl: sehelbe și sehelbi), sehelbe, selecherb s, silhă^[2], sâluă, sârlă, țârlă, țihlă, țilhă, (îvr) silbă, silcă, salhă, sâlvă, (nob) sihlie^[3] (A: nct) / Pl: ~le / E: ns cf lat silva] 1 Pădure deasă (de copaci tineri) Si: hățiș, (reg) sihlete, sihliș, sâhlar, sâhlărie, sâhliște, țihloacă. 2 (Zlg; reg; îc) Cocoș-de-~ Cocoș-sălbatic. 3 (Reg) Loc defrișat (pe care au crescut tufișuri). 4 (Mtp; reg) Zână a pădurii. 5 (Trs) Brad (1). 6 (Trs) Molid. 7 (Trs) Pin². 8 (Reg; îf silhă) Trunchi de copac (cu diametru aproape egal la ambele capete). 9 (Bot; reg; îf silhă) Coada-calului (Hippuris vulgaris). corectat(ă)

sihlebe^[1] sf vz sihlă

sihlie sf vz sihlă

silbă sf vz sihlă

silcă² sf vz sihlă

silhă sf vz sihlă

tarlă sf vz tarla

tărla sf vz tarla

târla sf vz tarla

târlă¹ sf [At: ZILOT, CRON. 83 / Pl: ~le / E: ns cf bg търло, търла, tt tyrlau] 1 (Reg) Stână. 2 (Reg) Loc unde a fost sau este așezată o stână cu toate dependințele ei. 3 (Reg) Loc (îngrădit) pe câmp unde stau oile sau vitele (în timpul iernii). 4 (Reg) Loc (împrejmuit și) neacoperit unde se adună și se odihnesc oile sau vitele. 5 (Reg) Despărțitură amenajată pentru oile care fată sau pentru mânzări, miei etc. 6 (Reg) Partea unde se adăpostesc oile sau caprele ținute acasă. 7 (Reg) Loc unde pășunează oile. 8 (Reg) Turmă (1) de oi. 9 (Reg; pan; gmț; îs) ~ grea Casă cu mulți copii. 10 (Reg; fig; dep; șîs ~la satului) Femeie desfrânată. 11 (Reg) Asociație de mai mulți păstori. 12 (Reg) Loc îngrășat, gunoit de oi. 13 (Reg; pre) Bălegar de oi sau de vite. 14 (Reg) Gospodărie, cuprinzând curtea și casa unui om de la țară. 15 (Reg; pex) Sat mic, de curând întemeiat. 16 (Înv) Așezare provizorie pe o moșie străină pentru a face plugărie sau pentru a văra cu oile. 17 (Reg) Ogrinji¹.

târlă² sf vz tarla

țâhlă^[1] sf vz sihlă

țârlă sf vz sihlă

țihlă¹ sf vz sihlă

țilhă sf vz sihlă

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: silhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.

TÂRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. trlo.

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri. Într-o margină de sihlă Stă mașina la odihnă Sub cetini adăpostită. DEȘLIU, M. 48. În sihlă, țipătul păsărilor sălbatice se îngîna metalic cu ecoul văgăunilor. C. PETRESCU, S. 215. Sihla mută se-nfioară. Speriat dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. – Variante: silhă (COȘBUC, P. I 161), țihlă (SADOVEANU, O. III 355) s. f.

TÎRLĂ, tîrle, s. f. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se adună și se odihnesc vitele aflate la pășune; p. ext. stîna cu toate dependințele ei. Pe malul înverzit al Dobrogei se aprindeau focuri; iar din baltă veneau strigătele văcarilor care-și îndemnau boii în tîrlă. DUNĂREANU, CH. 148. Scoboară degrabă ciobanul La tîrlă cu oile lui. COȘBUC, P. I 293. Tîrle de oi se zăresc pe sub poalele codrilor, mori și herăstraie de-a lungul apelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 143.

ȚIHLĂ s. f. v. sihlă.

SIHLĂ ~e f. Pădure mică, deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; hățiș. [G.-D. sihlei; Sil. si-hlă] /cf. lat. silva

SILHĂ f. v. SIHLĂ.

TÂRLĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcție. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo

sihlă (silhă) f. Mold. Buc. pădure deasă cu arbuști drepți și subțiri. [V. sâlhă].

silhă f. Buc. V. sâlhă.

târlă f. 1. loc de iernat pentru vite cu bordeie pentru păzitori; 2. așezare provizorie pe o moșie străină pentru a face plugărie sau pentru a văra cu oile. [Serb. TRLO, locul unde se țin vitele iarna].

síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). – Mold. sî-. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt”, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.

sîlhă V. sihlă.

1) tîrlă f., pl. e (bg. tŭrlo, sîrb. trlo, id. V. tor). Odaĭe, cîșlă, perdea, îngrăditură de vară p. oĭ la cîmp. Locu unde se odihnesc oile după muls. Locu stîneĭ cu toate dependențele eĭ (GrS. 6, 245). V. cĭopor.

2) tîrlă și túrlă f., pl. e (d. tîrlă 1, adică „putoare”). Nord. Triv. Tîrfă, fleoarță.

țíhlă, țihlíș, V. sihl-.

țîhlă, țîhliș, V. sihl-.

tarla s. f., art. tarlaua, g.-d. art. tarlalei; pl. tarlale

tarla s. f., art. tarlaua, g.-d. art. tarlalei; pl. tarlale, art. tarlalele

tarla s. f., art. tarlaua, g.-d. art. tarlalei; pl. tarlale

sihlă (desp. si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

târlă (stână, turmă) s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle

sihlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle

sihlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. sihlei; pl. sihle

târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle

sihlă

TARLA s. v. solă.

TARLA s. v. postată.

TARLA s. (AGRIC.) solă, (Mold. și Transilv.) tablă. (Mai multe ~ cu porumb.)

tarla s. v. POSTATĂ.

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

SIHLĂ s. v. brad roșu, molid.

SILHĂ s. v. pin.

TÂRLĂ s. v. stână.

TÂRLĂ s. v. staul.

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)

sihlă s. v. MOLID.

silhă s. v. PIN.^[1]

TÎRLĂ s. stînă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalîc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul.

tîrlă s. v. STAUL.

tarla (-ale), s. f. – Cultură, solă, tablă, fîșie de teren cultivată cu aceeași specie de plante. – Megl. torlă. Tc. tarla (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2040; Ronzevalle 62).

sihlă (-le), s. f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ „rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s. n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846).

tîrlă (-le), s. f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s. m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s. f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište.

sihlă, sihle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.

săhelbe, (sehelbe), s.n. – (reg.) Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe V. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. ♦ (top.) Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”) (DEX).

sălhă, sălhe, (silhă, sâlhă), s.f. – (reg.; înv.) Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. ♦ (top.) Sâlha, pădure, deal în Botiza și Rozavlea (Vișovan, 2005). „Cuvânt pe cale de dispariție în Maramureș” (idem); Sâlhuță, mlaștină situată sub Vf. Măgura Mică, în Munții Lăpușului (Timur, 2007: 39). – Din silha, sihla (cf. lat. silva) (MDA).

silhă, s.f. – v. sălhă („pădure deasă”).

târlă, târle, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș, 1986): „Mă duc în târlă, nu-i nimic. Și dacă ziu din târlă văd că șede un om (...) cu clopu’ rădicat și nu zâce nici țâț” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 126). ♦ (onom.) Târlea, Târle, Târleac, nume de familie (40 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. srb. trlo „locul unde se țin vitele iarna” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

săhelbe, (sehelbe), s.n. – Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe v. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”).

sălhă, -e, (silhă, sâlhă), s.f. – Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. – Din silha, sihla (cf. lat. silva).

silhă, s.f. – v. sălhă.

târlă, -e, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș 1986). – Cf. srb. trlo.

neam de târlă expr. peior. (om) bădăran, mitocan, prost crescut.

târlă, târle s. f. v. târlan.