TÎRLĂ, tîrle, s. f. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se adună și se odihnesc vitele aflate la pășune; p. ext. stîna cu toate dependințele ei. Pe malul înverzit al Dobrogei se aprindeau focuri; iar din baltă veneau strigătele văcarilor care-și îndemnau boii în tîrlă. DUNĂREANU, CH. 148. Scoboară degrabă ciobanul La tîrlă cu oile lui. COȘBUC, P. I 293. Tîrle de oi se zăresc pe sub poalele codrilor, mori și herăstraie de-a lungul apelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 143.