2 intrări
17 definiții

Explicative DEX

TĂRÂȚARE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța.

TĂRÂȚARE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța.

tărâțare sf [At: PISCUPESCU, O. 261/9 / Pl: ~țări / E: tărăță] 1 (Îrg) Cojire a pielii Si: jupuire, (îvr) tărâțătură, tărâțeală. 2 (Reg; rar) Fărâmițare a lemnelor.

TĂRÂȚA, pers. 3 tărâțează, vb. I. Refl. (Pop.) A se coji, a se jupui. – Din tărâțe.

TĂRÂȚA, pers. 3 tărâțează, vb. I. Refl. (Pop.) A se coji, a se jupui. – Din tărâțe.

tărâți v vz tărâța

târâța [At: PISCUPESCU, O. 261/2 / V: (reg) ~ți / Pzi: 3 ~țează / E: tărâță] 1 vr (Îrg; d. piele) A se coji2 (6). 2 vi (Reg; rar; d. lemne; îf tărâți) A se fărâmița (2).

TĂRÎȚA, pers. 3 tărîțează, vb. I. Refl. A se coji, a se jupui. Se jupoaie și se tărîțează pielea. PISCUPESCU, O. 261.

TĂRÎȚARE, tărîțări, s. f. Cojire, jupuire. Furia căldurii... trupului scade și să alină cu ieșirea petelor și... să potolește de tot cu jupuirea și tărîțarea lor. PISCUPESCU, O. 261.

Ortografice DOOM

tărâțare (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțării; pl. tărâțări

tărâțare (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțării; pl. tărâțări

tărâțare s. f., g.-d. art. tărâțării; pl. tărâțări

tărâța (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se tărâțează, imperf. 3 pl. se tărâțau; conj. prez. 3 să se tărâțeze; ger. tărâțându-se

!tărâța (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se tărâțează

tărâța vb., ind. prez. 3 sg. tărâțează corectat(ă)

Sinonime

TĂRÂȚARE s. v. cojire, descuamare, descuamație, jupuire.

TĂRÂȚA vb. v. coji, descuama, jupui, scoroji.

tărîța vb. v. COJI. DESCUAMA. JUPUI. SCOROJI.

tărîțare s. v. COJIRE. DESCUAMARE. JUPUIRE.

Intrare: tărâțare
tărâțare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărâțare
  • tărâțarea
plural
  • tărâțări
  • tărâțările
genitiv-dativ singular
  • tărâțări
  • tărâțării
plural
  • tărâțări
  • tărâțărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: tărâța
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tărâța
  • tărâțare
  • tărâțat
  • tărâțatu‑
  • tărâțând
  • tărâțându‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • tărâțează
(să)
  • tărâțeze
  • tărâța
  • tărâță
  • tărâțase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • tărâțează
(să)
  • tărâțeze
  • tărâțau
  • tărâțară
  • tărâțaseră
tărâți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tărâțare, tărâțărisubstantiv feminin

  • 1. popular Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Furia căldurii... trupului scade și să alină cu ieșirea petelor și... să potolește de tot cu jupuirea și tărîțarea lor. PISCUPESCU, O. 261. DLRLC
etimologie:
  • vezi tărâța DEX '98 DEX '09

tărâțaverb

etimologie:
  • tărâțe DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.