taras sm vz taraș

TARAC, taraci, s. m. (Reg.) Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taraș s. m.] – Din ucr. taraš.

TÂRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

tarac² sm vz taraș

tarac¹ sm [At: CIHAC II, 619 / Pl: ~aci / E: nct] (Mol) Piept de vită Si: antricot.

taraș sm [At: MOXA, 393/6 / V: (înv) ~ac, ~as, (reg) tăr~ / Pl: ~i / E: ucr, rs тарас] 1 (Reg) Stâlp de lemn bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. 2 (Înv) Băț ferecat pentru vânătoare.

tăraș sm vz taraș

tărâș¹ av vz târâș¹

tărâș² sn [At: HEM 2538 / V: (reg) ~riș / E: nct] (Reg) Țuică de calitate inferioară Si: (reg) pocirlă.

tăriș² sn vz tărâș²

târăiș av vz târâș¹

târâiș av, sn vz târâș¹

târâș¹ [At: MINEIUL (1776), 192²/2 / V: (reg) tăr~, târ~, trăăiș av, ~âiș av, sn / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: târî + -iș] 1 av (Pop) Târât² (1) pe jos. 2 av (Pop) Trăgând după sine cu sila. 3 av Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut). 4 av (Pop) Abia mișcându-și picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. 5 av (Pop; fig; și, reg, îlav ~ grăpiș sau gropiș) Cu (mare) greutate Si: anevoie. 6 av (Pop; îe) A o duce ~ A-i merge cuiva mai mult rău decât bine. 7 sn (Înv) Târâre (4). 8 sn (Reg; îlav) Pe ~ Trăgând pe jos (după sine). 9 sn (Reg; îlav) De-a ~ul Târându-se pe jos. 10 sn (Buc; îlav) Cu ~ul Cu totul. 11 sm (Reg; în descântece) Șarpe. 12 sn (Reg) Buștean târât din pădure. 13 sn (Îrg) Sarcină de nuiele, de lemne, de paie care se transportă prin târâre (1). 14 sn (Reg) Unealtă cu ajutorul căreia se trag paiele de la mașina de treierat, formată dintr-un triunghi legat cu o funie, de care trag caii sau dintr-un lanț care se înfășoară peste grămada de paie și este tras de boi. 15 sn (Reg) Laț de funie cu care se prinde o căpiță pentru a fi transportată. 16 sn (Înv) Creangă pe care se transportă fânul prin târâre (1). 17 sn (Înv) Cantitatea de fân transportată cu târâșul (16). 18 sm (Reg) Târlic (3).

târiș av vz târâș¹

TARAC, taraci, s. m. Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taraș s. m.] – Din ucr. taraš.

TÂRÂȘ adv., târâșuri, s. n. 1. Adv. Târând pe jos, trăgând după sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcând picioarele de oboseală, de slăbiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ◊ Expr. Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie. 3. S. n. Târâre. – Târî + suf. -iș.

GRĂPIȘ adv. Pe brînci. Mers-am eu pribeag Pe la Șugatag Și-am suit grăpiș La Baia de Criș. DEȘLIU, N. 52. ◊ Expr. Tîrîș-grăpiș v. tîrîș.

TARAC, taraci, s. m. Stîlp băgat în pămînt, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. Două cadre pătrate, închipuind țarcuri îngrădite cu taraci... Proptele și mănunchi de tufiș, legați cu frînghii, sprijină și întăresc taracii. ODOBESCU, S. III 109. Zidul de la Dunăre este gros ca 3/4 părți din stînjen, temelia este pe taraci de stejar din care se mai văd pînă astăzi. I. IONESCU, M. 592. – Variantă: taraș (PANN, P. V. III 54) s. m.

TÎRÎȘ¹ adv. (Uneori cu elipsa verbului) 1. Tîrînd pe jos, trăgînd după sine. [Cîinii] luau oaia și o duceau tîrîș. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 51. Cu coșul într-o mînă, iar cu urciorul de apă într-alta, tîrîș după dînsa, merse drept la lumina ce zărise. ISPIRESCU, L. 396. S-arată... vulpea cu coada tîrîș. ODOBESCU, S. III 42. 2. Tîrîndu-se pe jos (ca să nu fie văzut); abia mișcînd picioarele (din lipsă de putere). Agenți de la posturile de comandă, urcînd tîrîș, aduceau ordine. CAMILAR, N. I 48. Mantu Miu se întoarse la matahala împușcată, care trecuse tîrîș printre tovarăși. GALACTION, O. I 271. Ne luăm tîrîș, cu moș Bodrîngă cu tot, și ne băgăm într-o cinstită crîșmă. CREANGĂ, A. 96. ♦ Fig. Cu greu. Lucrarea o să meargă greu. Tîrîș o să meargă. V. ROM. noiembrie 1950, 36. ◊ Loc. adv. Tîrîș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie; cu chiu cu vai. Își făcu apoi loc... îndreptîndu-se așa tîrîș-grăpiș, cătră sprînceana cea de dîmb. MIRONESCU, S. A. 120. Tîrîș-grăpiș, scoborîrăm Gitioara și ne trezirăm în fundul strîmt, al unei văi. HOGAȘ, M. N. 208. Am învățat c-un profesor în casă și, tîrîș-grăpiș, am isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 250.

TÎRÎȘ², tîrîșuri, s. n. Acțiunea de a (se) tîrî; tîrît. Își începu iar tîrîșul și steagul alb părea că se trage din fața lui. CAMILAR, N. I 440. ♦ Sarcină, povară care se trage (cu tînjala) după sine. Tîrîșurile de paie... se îngrămădeau mai încolo. SANDU-ALDEA, U. P. 100.

GRĂPIȘ adv. Cu greu; anevoios. * Târâș-~ cu mare greutate; anevoie. /grapă + suf. ~iș

TARAȘ ~i m. Stâlp scurt bătut în pământ, servind ca element de susținere la o construcție (pod, zăgaz, gard). /<turc. tarak, ucr. taras

TÂRÂȘ adv. 1) Târând pe jos; trăgând după sine. 2) Târându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 3) Târând cu greu picioarele. 4) fig. Cu greu; anevoie. ◊ ~-grăpiș cu mare greutate. /a târî+ suf. ~iș

tarac m. stâlp ce sprijină un gard sau coastele prispelor (la o casă țărănească). [Turc. TARAK].

taraș m. Mold. V. tarac. [Formă abstrasă din pl. tanaci].

tărîș adv. tărîndu-se: tărîș-grăpiș, cu mare greutate. [Lit. tărîndu-se și agățându-se ca o grapă].

tarác m. (cp. cu turc. tarak, peptene, grapă). Sud. Țăruș, par. Bulamac, stîlp. V. taraș.

taráș m. (rut. tarás [Cdr.]. Cp. cu tarac). Est. Stîlp, bulamac, ștenap (de telegraf ș. a.). Tarac.

2) tîrîș adv. (d. tîrăsc). Vest. Tîrînd saŭ tîrîndu-te: l-am adus tîrîș, am mers tîrîș. Tîrîș-grăpíș (d. tîrăsc și grapă), cu mare dificultate: am ajuns tîrîș-grăpiș.

1) tîrîș n., pl. urĭ saŭ e (d. tîrîș 2). Vest. Crangă, tîrn saŭ cĭoaclă pe care se tîrăște fînu. Cantitatea de fîn dusă pe această crangă.

grăpiș adv.

tarac (reg.) s. m., pl. taraci

târâș¹ adv.

târâș² s. n., pl. târâșuri

târâș-grăpiș (cu mare greutate) adv.

tarac (reg.) s. m., pl. taraci

târâș¹ adv.

târâș² s. n., pl. târâșuri

târâș-grăpiș adv.

tarac s. m., pl. taraci

târâș adv.

târâș s. n., pl. târâșuri

târâș-grăpiș adv.

târîș.

tarac (-ci), s. m. – Prăjină, stîlp, pilon. – Var. mold. taraș, tăraș. Mr. tăracă. Tc. tarak „pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ταράϰι „bridă”, bg. tarak „greblă”, rus. tarak „prăjină” (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explică prin rut. taraš (Candrea), pol., ceh. taraš „terasare” (Cihac, II, 401; după Tiktin și Byck-Graur, BL, I, 24, de la pronunțarea mold. a pl. taraci). Otărac, s. m. (Olt., crevace, piesă încovoiată la scheletul luntrei) pare a fi același cuvînt.

Taraș v. Tarasie 3.

sabie-târâș expr. (deț.) om condamnat pentru omor deosebit de grav.

târâș-grăpiș expr. cu greu, cu mare greutate; anevoie

TARAC s. v. antricot, cotlet.

TÂRÂȘ adv. (înv.) grăpiș. (Merge ~.)

tarac s. v. ANTRICOT. COTLET.

TÎRÎȘ adv. (înv.) grăpiș. (Merge ~.)

tărâș(tăriș), s.n. (reg.) țuică de calitate proastă.

târâș, târâși, s.m. (reg.) 1. șarpe. 2. papuc fără călcâi.