TARAC, taraci, s. m. Stîlp băgat în pămînt, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. Două cadre pătrate, închipuind țarcuri îngrădite cu taraci... Proptele și mănunchi de tufiș, legați cu frînghii, sprijină și întăresc taracii. ODOBESCU, S. III 109. Zidul de la Dunăre este gros ca 3/4 părți din stînjen, temelia este pe taraci de stejar din care se mai văd pînă astăzi. I. IONESCU, M. 592. – Variantă: taraș (PANN, P. V. III 54) s. m.