15 definiții pentru tarabă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. De tarabă = de calitate inferioară; p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = de calitate proastă, p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vînd marfa la tîrguri, în piețe sau pe străzi; masă pe care se așază mărfurile într-un magazin (v. tejghea). Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și, în același timp, pe-o tarabă în fața chioșcului, rahat, caramele, susan. PAS, Z. I 164. Cîrnați uscați atîrnați în cuie și cu teancuri de pastramă pe tarabă. DELAVRANCEA, O. II 271. ◊ Loc. adj. (Depreciativ) De tarabă = care poate face obiectul unei tîrguieli, unei tocmeli. Chestie de tarabă, onorabile! daraveri de clopotniță, stimabile! CARAGIALE, O. I 142. 2. Masă, tejghea (de cîrciumă) unde stă negustorul. În crîșma goală și zăvorîtă, vînzătorul de otrăvuri, la lumina sarbădă a lămpii, își socotea pe tarabă banii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 184. Își face loc... prin înghesuiala prăvăliei și ajunge pînă la taraba de marmoră. CARAGIALE, O. II 81. Doritor... de a părăsi mai degrabă altarul pentru ca să se ducă la taraba crîșmei. ALECSANDRI, S. 6. – Pl. și: tărăbi (SADOVEANU, O. VII 143, CREANGĂ, A. 85, EMINESCU, O. I 130).

TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Tc. tarab.

tarabă f. 1. masă de lucru sau de întins marfa: scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor OD.; 2. prăvălioară, magherniță: umbla pe la tărăbile jidovești Cr.; fig. ramul dicanicesc, o tabără unde se vinde sfânta dreptate cu dramul și cu vurta AL. 3. ușă culcată pe o gaură de beciu; 4. oblon ce se ridică și se lasă. [Turc. TARAB, tejghea].

tarábă f., pl. e și tărăbĭ (turc. tarab [Șăĭn.], d. ar. darabah, tarabă; bg. sîrb. taraba, scîndură. Cp. cu tarapana). Masă de expus marfa. Cînd o vede pe tarabă, gîndește că-ĭ otravă, se zice despre un ghĭorlan care se uĭtă mirat la un fel de mîncare ne maĭ văzut de el. Tejghea. Fig. Întreprindere neonestă: acest ziar e o tarabă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tarábă s. f., g.-d. art. tarábei; pl. tarábe

tarábă s. f., g.-d. art. tarábei; pl. tarábe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TARÁBĂ s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov.) șinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)

TARA s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov.) șinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tarábă (tắrăbi), s. f. – Tejghea, masă de expus mărfurile. Tc. tarab, din arab. darabah (Șeineanu, II, 348). – Der. tarabagiu, s. m. (negustor de la tarabă); tărăbuță, s. f. (bagaje, catrafuse) se folosește mai ales la pl.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tarabă, tarabe s. f. (er., prst.) vagin.

a scoate taraba în stradă expr. (prst.) a ieși pe stradă la acostat clienți.

a-și bate taraba de cineva expr. a-și bate joc de cineva, a lua peste picior pe cineva.

Intrare: tarabă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tara
  • taraba
plural
  • tarabe
  • tarabele
genitiv-dativ singular
  • tarabe
  • tarabei
plural
  • tarabe
  • tarabelor
vocativ singular
plural