tarábă f., pl. e și tărăbĭ (turc. tarab [Șăĭn.], d. ar. darabah, tarabă; bg. sîrb. taraba, scîndură. Cp. cu tarapana). Masă de expus marfa. Cînd o vede pe tarabă, gîndește că-ĭ otravă, se zice despre un ghĭorlan care se uĭtă mirat la un fel de mîncare ne maĭ văzut de el. Tejghea. Fig. Întreprindere neonestă: acest ziar e o tarabă.