tarabă f. 1. masă de lucru sau de întins marfa: scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor OD.; 2. prăvălioară, magherniță: umbla pe la tărăbile jidovești Cr.; fig. ramul dicanicesc, o tabără unde se vinde sfânta dreptate cu dramul și cu vurta AL. 3. ușă culcată pe o gaură de beciu; 4. oblon ce se ridică și se lasă. [Turc. TARAB, tejghea].