tânt, ~ă a vz tont

tent, ~ă a vz tont

tentea a vz tont

toancă³ a vz tont

toantă sf [At: BĂCESCU, PĂS. 165 / Pl: ~te / E: nct] (Orn; reg) Ciocănitoare (Dendrocopus medius).

tont, toantă [At: CANTEMIR, IST. 205 / V: (reg) tânt, tent, tentea, toancă, tunt / Pl: tonți, toante / E: cf it tonto] 1-2 smf, a (Om) prost Si: bleg, nătărău, nătâng, nerod, (reg) tanteș (1-2), tălășman (1-2), tontan (1-2), tontălan (1-2), tontălancă, tontălaucă, tontălău (1-2), tontolete (1-2), tontolog (1-2), tontovan (1-2), tronc² (1-2), tuieș (3), tul² (1-2), tut² (1-2). 3 a (Reg) Bâlbâit² (2). 4 av (Reg; îe) A vorbi ~ A vorbi pe nas Si: (reg) a fonfăi. 5 sfa (Buc; șîs ~a slută, ~a sluta) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

tunt, ~ă a vz tont

ȚINTĂ, ❍ȚÎNTĂ (pl. -te) l. sf. 1 Cuișor fără cap întrebuințat de cizmari, de tîmplari, etc.: Fă-mă, Doamne, țîntă ’n grindă, Să văd mîndra cînd se schimbă (IK.-BRS.) ¶ 2 Cuișor de fier sau de alamă cu capul lat, adesea înflorat, întrebuințat de tapițeri, de curelari, etc. (🖼 5134): ciuberele cu care adăpau caii erau de argint; și cofe și barilce și ținte la hamuri... tot de argint (M.-COST.); ~ de planșetă, cuișor cu capul lat, întrebuințat de desenatori spre a fixa hîrtia pe planșetă (🖼 5135) ¶ 3 Băn. Trans. Ic, pană de despicat lemne: lemnele se sparg... cu țînte în cari se dă cu maiul (LIUB.) ¶ 4 Mică pată albă pe fruntea calului sau unei vite ¶ 5 Locul, punctul unde ochește cineva, cînd vrea să tragă cu o armă de foc: ochiul vedea turbure la țintă, brațu-i nu mai știa să nimerească țelul (ODOB.); a trage la ~ ¶ 6 Scop final, țel: ținta lui era să ajungă deputat. II. adv. Fix, neclintit, cu ochii pironiți într’un anumit punct: ia privește-i cum stau toți treji și se uită țintă în ochii noștri (CRG.); nurorile cele mari ale împăratului țineau ochii țintă la zîna (ISP.); stai și aștepți în fața pădurii cu ochii țintă spre lumina care moare (BR.-VN.) [vsl. cęta „monedă”].

❍ȚÎNTĂ 👉 ȚINTĂ.

TÎNT, -Ă adj. v. tont.

TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.

TONT toantă (tonți, toante) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; nătâng; tălălău. /Orig. nec.

tânt a. Mold. V. tont: Vasile tântul CR.

tont a. și m. neghiob. [Cf. spaniol tonto].

tînt, V. tont.

tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și tînt (Mold. Munt.).

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante

tont adj. m., s. m., pl. tonți; f. sg. toantă, pl. toante

tont, toantă; tonți, toante.

tont (-oantă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).

Țănt/ă, -ul v. Țintă 1, 7.

Țîntă v. Țintă 1.

cu tonții / toantele expr. (glum.) cu toții / toatele.

TONT adj., s. v. prost.

TONT adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) erată

Tont ≠ ager, deștept, înțelept, inteligent, isteț, mintios