5 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

talhár, V. tîlhar.

TĂLHÁR s. m. v. tâlhar.

TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

TÂLHÁR, tâlhari, s. m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ștrengar, hoțoman, șmecher. [Var.: (reg.) tălhár s. m.] – Et. nec.

tâlhar sm [At: CORESI, EV. 449 / V: (înv) tălhariu, ~iu, (îrg) tăl~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Persoană care fură Si: hoț, (înv) războinic, (reg) robalău. 2 (Reg) Haiduc (8). 3 (Reg) Om nemernic, josnic. 4 (Pfm) Om șmecher Si: hoțoman, ștrengar. 5 (Reg) Ucigaș.

TÎLHÁR, tîlhari, s. m. 1. Persoană care duce viață de hoț, care fură, pradă, jefuiește; hoț, bandit. Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37. Ceata de tîlhari căzuse prinsă în capătul pădurii. CARAGIALE, O. I 352. Miron se purtă în această slujbă cu multă asprime, ca să poată stinge tîlharii. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Tîlhar de drumul mare v. drum. ♦ Om ticălos, nemernic. Plîngea și mărturisea o dorință pe care o repeta de patruzeci de ani: să moară tîlharul. PAS, Z. I 31. Ani și ani s-au perindat De cînd fără încetare lumea toat-am colindat... ca să dau de cuibul unde Zmeul-Zmeilor, tîlharul, fericirea mi-o ascunde. EFTIMIU, Î. 124. Matei-vv. făcu greșeala de încredință acest ministeriu unui mare tîlhar, un grec anume Ghinea Țucală. BĂLCESCU, O. I 70. ◊ (Adjectival) Acei trîntori... au ajuns mai răi și mai tîlhari ca înainte. BART, S. M. 25. 2. (Familiar, cu o nuanță de ușoară mustrare, uneori de admirație) Om șmecher, ștrengar, hoțoman. Mare tîlhar mai ești! (Cu pronunțare regională) A! tîlhariule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. 940. – Variantă: tălhár (CREANGĂ, A. 49, ALECSANDRI, T. I 57) s. m.

TÂLHÁR ~i m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forță; hoț de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană șmecheră și poznașă; hoț; hoțoman. /<ung. tolvaj

tâlhar m. hoț de codru. [Ung. TOLVÁJ (cf. sub raportul finalei, fărtar și fărtaiu, sfert = ung. FERTÁLY)].

tîlhár m. (din *tîlhă, adică „om de desiș”. Cp. cu fiŭ al păduriĭ = tîlhar, la T. Vîrnav, Istoria vĭețiĭ mele, ed. Goroveĭ, p. 68. D. rom. vine ung. tolvaj, tîlhar. V. tîhlăriș, sihlă). Bandit, brigand, hoț de codru. – În est talhar, din *tălhar, ca haldan d. *hlîndan și saltar d. sertar. – Fem. -ăroaĭcă saŭ -ăríță. În Trans. (după ung.) túlaĭ, túlvaĭ! = „sărițĭ, hoțiĭ”! V. codrean.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IARBA-TÂLHÁRULUI s. v. orbalț.

TÂLHÁR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)

TÂLHAR DE MÁRE s. v. corsar, pirat.

TÎLHAR s. 1. bandit, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. bandit, nemernic, ticălos. (Un ~ de negustor.)

arată toate definițiile

Intrare: talhar
talhar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: iarba-tâlharului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iarba-tâlharului
plural
genitiv-dativ singular
  • ierbii-tâlharului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Tălhar
Tălhar nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tălhar
Intrare: tălhăr
tălhăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tâlhar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlhar
  • tâlharul
  • tâlharu‑
plural
  • tâlhari
  • tâlharii
genitiv-dativ singular
  • tâlhar
  • tâlharului
plural
  • tâlhari
  • tâlharilor
vocativ singular
  • tâlharule
  • tâlhare
plural
  • tâlharilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tălhar
  • tălharul
  • tălharu‑
plural
  • tălhari
  • tălharii
genitiv-dativ singular
  • tălhar
  • tălharului
plural
  • tălhari
  • tălharilor
vocativ singular
  • tălharule
  • tălhare
plural
  • tălharilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iarba-tâlharului

etimologie:

tâlhar tălhar

  • 1. Persoană care comite o tâlhărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bandit brigand hoț, hoață diminutive: tâlhăraș augmentative: tâlhăroi attach_file 3 exemple
    exemple
    • Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37.
      surse: DLRLC
    • Ceata de tîlhari căzuse prinsă în capătul pădurii. CARAGIALE, O. I 352.
      surse: DLRLC
    • Miron se purtă în această slujbă cu multă asprime, ca să poată stinge tîlharii. BĂLCESCU, O. I 187.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Tâlhar de drumul mare.
      surse: DLRLC
    • 1.2. Epitet dat unui om ticălos, nemernic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • Plîngea și mărturisea o dorință pe care o repeta de patruzeci de ani: să moară tîlharul. PAS, Z. I 31.
        surse: DLRLC
      • Ani și ani s-au perindat De cînd fără încetare lumea toat-am colindat... ca să dau de cuibul unde Zmeul-Zmeilor, tîlharul, fericirea mi-o ascunde. EFTIMIU, Î. 124.
        surse: DLRLC
      • Matei-vv. făcu greșeala de încredință acest ministeriu unui mare tîlhar, un grec anume Ghinea Țucală. BĂLCESCU, O. I 70.
        surse: DLRLC
      • (și) adjectival Acei trîntori... au ajuns mai răi și mai tîlhari ca înainte. BART, S. M. 25.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Mare tâlhar mai ești!
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională A! tîlhariule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. 940.
      surse: DLRLC

etimologie: