TĂBĂCIT², -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost supus procesului de tăbăcire; argăsit. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.

tăbăcit², ~ă a [At: (a. 1824) DOC. EC. 332 / Pl: ~iți, ~e / E: tăbăci¹] 1 (D. piei) Care a fost supus procesului de tăbăcire Si: argăsit, (reg) dubit. 2 (Fam; fig; d. pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt. 3 (Fam; fig; d. pielea sau trupul omului) Bătătorit de muncă Si: înăsprit, (pop) bătucit.

tăbăcit¹ sn [At: I. IONESCU, P. 236 / Pl: (nob) ~uri / E: tăbăci¹] Tăbăcire.

TĂBĂCIT², -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost transformat, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.

TĂBĂCIT², -Ă, tăbăciți, -te, adj. Argăsit, dubit. Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vînt, bătătorit de muncă; asprit. Mîinile le sînt arse, tăbăcite, cu crăpături adînci pline de pămînt. BOGZA, Ț. 57. Primarul era mijlociu de statură, cu ochi mici, vicleni și obrajii tăbăciți și încrețiți. REBREANU, R. I 98.

TĂBĂCIT¹ s. n. Faptul de a tăbăci; argăseală, dubeală. Tăbăcitul pieilor este una din industriile indigene. I. IONESCU, P. 236.

TĂBĂCIT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre piei) Care a fost supus procesului de tăbăcire. 2) fig. (despre pielea omului, mâini, față) Care este înăsprit de acțiunea unor factori externi (vânt, soare etc.). /v. a tăbăci

tăbăcit a. 1. îmbibat cu acid tanic: opincuțe tăbăcite ISP.; 2. de o coloare oacheș-gălbuie: piele tăbăcită.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac².

tăbăci¹ vt [At: LB / Pzi: ~ăcesc / E: tabac¹] 1 A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs moale, suplu, elastic și rezistent Si: a argăsi, (reg) a cruși, a dubi, a orgăli, a timări. 2 (Pop; fig) A snopi în bătăi.

tăbăci² vi [At: RETEGANUL, CH. I, 147 / Pzi: ~ăcesc / E: tabac²] (Reg) A fuma (cu pipa) Si: (reg) a pipa.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac².

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs care nu putrezește și care este moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură; a argăsi, a dubi. Meșteșugarii... tăbăcesc piei de vite mari pentru opinci. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 204. ◊ Fig. Un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile. CARAGIALE, O. I 187. ♦ (Familiar) A zdrobi în bătăi, a snopi. Jupîn Moțatu spusese calfelor să mă tăbăcească bine, fără să mă omoare însă. STANCU, D. 341.

TĂBĂCI, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac².

A TĂBĂCI ~esc tranz. (piei de animale) 1) A trata cu tananți (pentru a da însușirile necesare); a dubi; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a făcălui. /Din tabac

tăbăcì v. 1. a prepara pieile cu acid tanic (spre a le face solide și impermeabile); 2. (ironic) a snopi în bătaie: lupii îndată îi (caprei) tăbăciră pielea PANN; 3. fam. a uza: și-a tăbăcit gingiile.

tăbăcésc v. tr. (d. tabac 1). Lucrez peile cu ácid tanic ca să le fac bune p. industrie. Fig. Bat, snopesc în bătaĭe. – Și argăsesc; în nord dubesc.

tăbăcit s. n.

tăbăcit s. n.

tăbăcit s. n.

tăbăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcesc, 3 sg. tăbăcește, imperf. 1 tăbăceam; conj. prez. 1 sg. să tăbăcesc, 3 să tăbăcească

tăbăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcesc, imperf. 3 sg. tăbăcea; conj. prez. 3 să tăbăcească

tăbăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcesc, imperf. 3 sg. tăbăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbăcească

tăbăci (conj. tăbăcească)

tăbăcesc, -ceam 1 imp.

a-i tăbăci (cuiva) pielea expr. (er. – d. bărbați) a avea un contact sexual brutal.

TĂBĂCIT s. v. tăbăcire.

TĂBĂCIT adj. argăsit, (reg.) crușit, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubit. (Piei ~.)

TĂBĂCIT adj. argăsit, (reg.) crușit, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubit. (Piei ~.)

TĂBĂCIT s. argăseală, argăsire, tăbăceală, tăbăcire, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (Operația de ~ a pieilor.)

TĂBĂCI vb. v. pipa, snopi, stâlci.

TĂBĂCI vb. a argăsi, (reg.) a cruși, (Mold., Bucov. și Transilv.) a dubi. (A ~ pieile.)

tăbăci vb. v. PIPA. SNOPI. STÎLCI.

TĂBĂCI vb. a argăsi, (reg.) a cruși, (Mold., Bucov. și Transilv.) a dubi. (A ~ pieile.)