7 definiții pentru dubit (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

dubit2, ~ă a [At: CONTEMPORANUL V, 427 / Pl: ~iți, ~e / E: dubi] (Reg) 1 (D. piei) Argăsit2. 2 (D. in, cânepă etc.) Destrămat2.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. 1. Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre plante) Muiat, topit, destrămat. Cînepă dubită. ♦ Cojit, jupuit. Frunză verde lemn dubit. ALECSANDRI, T. 912.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUBÍT adj. v. argăsit, tăbăcit.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dubít, -ă, dubiți, -te, adj. – (reg.) 1. Argăsit. 2. Lovit, zdrobit. – Din dubit (MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dubit, -ă, dubiți, -te adj. arestat, închis.

Intrare: dubit (adj.)
dubit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubit
  • dubitul
  • dubitu‑
  • dubi
  • dubita
plural
  • dubiți
  • dubiții
  • dubite
  • dubitele
genitiv-dativ singular
  • dubit
  • dubitului
  • dubite
  • dubitei
plural
  • dubiți
  • dubiților
  • dubite
  • dubitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dubit (adj.) regional

etimologie:

  • vezi dubi
    surse: DEX '98 DEX '09