TĂBĂCIT², -Ă, tăbăciți, -te, adj. Argăsit, dubit. Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vînt, bătătorit de muncă; asprit. Mîinile le sînt arse, tăbăcite, cu crăpături adînci pline de pămînt. BOGZA, Ț. 57. Primarul era mijlociu de statură, cu ochi mici, vicleni și obrajii tăbăciți și încrețiți. REBREANU, R. I 98.