surmenaj sn [At: BARCIANU / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr surmenage] Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al corpului său), ca urmare a unui efort fizic sau intelectual excesiv și prelungit Si: epuizare (6), extenuare (3), istoveală, istovire, secătuiere, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenare (2), vlăguire, (îrg) slăbire, (înv) marasm.

SURMENAJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.

SURMENAJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului, în urma unui efort excesiv și prelungit. – Fr. surmenage.

SURMENAJ s.n. Stare de oboseală extremă, de istovire, cauzată de obicei de un efort prelungit. [< fr. surmenage].

SURMENAJ s. n. stare de oboseală extremă, fizică sau intelectuală, cauzată de un efort excesiv sau prelungit. (< fr. surmenage)

SURMENAJ ~uri n. Stare de oboseală excesivă, rezultată dintr-un mare efort fizic sau intelectual. /<fr. surmenage

surmenaj n. exagerarea muncii fizice sau intelectuale. (= fr. surménage).

*surmenáj n., pl. e și urĭ (fr. surmenage). Sleirea (istovirea) puteriĭ intelectuale saŭ fizice.

!surmenaj s. n., pl. surmenaje

surmenaj s. n., pl. surmenajuri

surmenaj s. n., pl. surmenajuri

surmenaj

surmenaj, -je.

SURMENAJ s. v. extenuare.

SURMENAJ s. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuire, sfîrșeală, slăbiciune, sleire, surmenare, vlăguire, (înv. și reg.) slăbie, (înv. livr.) marasm. (O stare de total ~.)