19 definiții pentru surghiun (exil)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURGHIUN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.

surghiun, [At: M. COSTIN, O. 248 / V: (îrg) ~gun, ~gu sf, (îvr) ~um, ~gum / Pl: ~i, ~e, ~uri / E: tc súrgún (etmek)] 1 sn (Înv; îlv) A face (sau a trimite, a porni, a duce, a ardica, a pune) ~ (pe cineva) A exila (1). 2-3 smf, a (Înv) Exilat2 (1-2). 4 (Îlv) A merge sau a se duce ~ A pribegi. 5 sn (Îvp) Pedeapsă cu exilul. 6 sn (Pex) Pedeapsă cu deportarea. 7 sn (Rar) Loc izolat. 8 sn (Reg; îe) A da ~ A da drumul cuiva. 9 sn (Îae) A goni (6).

SURGHIUN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.

SURGHIUN2, surghiunuri, s. n. (Astăzi rar; și în forma surgun) Exil, deportare, surghiunire. Cei care aveau curajul să-și manifeste iubirea de țară, erau trimiși în surgun. IBRĂILEANU, SP. CR. 73. Greacă adusă din Țarigrad de cucoana Luxandra Cîmpineanca cînd s-a întors din surghiun din țara turcească. GHICA, S. 296. Să ai... mulțămirea de a scrie poronca de arestuire și de surgun a lui Radu. ALECSANDRI, T. 1407. ◊ Expr. (Popular) A da cuiva surghiun = a izgoni pe cineva. Să ne strîngem fete multe Să dăm răvășăl la curte; Să iasă răvașul bun Să dăm la babe surgun. SEVASTOS, C. 154. ♦ Stare, situație de exilat; fig. pribegie, înstrăinare. Aici și-a plîns amărăciunile surghiunului gingașul poet al Romei. VLAHUȚĂ, R. P. 46. – Pl. și: surghiune (GHICA, S. A. 66). – Variantă: surgun, surgune, s. n.

SURGHIUN ~uri n. înv. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din țară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün

surghiun (surgun) n. 1. exil: tu pus în lanțuri și trimis surghiun OD.; 2. exilat, în exil: clucerul era primit surghiun la Snagov GHICA; 3. fig. părăsire, năpustire: da eu dobei oiu da surgun POP. [Turc. SÜRGÜN, exilat].

surghíŭn și (est) -gún n., pl. urĭ (turc. sürgün, exilat; ngr. surgúni, bg. sĭurgĭun, sîrb. surgun, exil). Exil. Exilat: l-a făcut surgun (Nec. 2, 404). – Vechĭ și -ghĭunlîc, -gunlîc (turc. sürgünlyk și -ghĭuníe -guníe, exil.

SURGUN s. m. și n. v. surghiun.[1]

  1. Deși DLRM nu specifică, am adăugat „și n.”, conform mențiunii de la surghiun. gall

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

surghiun1 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiunuri

surghiun2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiunuri

surghiun (exil) s. n., pl. surghiunuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SURGHIUN s. 1. v. exil. 2. deportare.

SURGHIUN s. (JUR.) 1. exil, exilare, pribegie, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.) 2. deportare, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlîc. (~ cuiva în urma unei condamnări.)

Intrare: surghiun (exil)
surghiun2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • surghiun
  • surghiunul
  • surghiunu‑
plural
  • surghiunuri
  • surghiunurile
genitiv-dativ singular
  • surghiun
  • surghiunului
plural
  • surghiunuri
  • surghiunurilor
vocativ singular
plural
surghiun3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • surghiun
  • surghiunul
  • surghiunu‑
plural
  • surghiune
  • surghiunele
genitiv-dativ singular
  • surghiun
  • surghiunului
plural
  • surghiune
  • surghiunelor
vocativ singular
plural
surgum
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
surghium
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
surgun2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • surgun
  • surgunul
  • surgunu‑
plural
  • surgunuri
  • surgunurile
genitiv-dativ singular
  • surgun
  • surgunului
plural
  • surgunuri
  • surgunurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

surghiun, surghiunurisubstantiv neutru

  • 1. învechit Deportare, exil, surghiunire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cei care aveau curajul să-și manifeste iubirea de țară, erau trimiși în surgun. IBRĂILEANU, SP. CR. 73. DLRLC
    • format_quote Greacă adusă din Țarigrad de cucoana Luxandra Cîmpineanca cînd s-a întors din surghiun din țara turcească. GHICA, S. 296. DLRLC
    • format_quote Să ai... mulțămirea de a scrie poronca de arestuire și de surgun a lui Radu. ALECSANDRI, T. 1407. DLRLC
    • 1.1. Stare, situație de exilat, de proscris. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Aici și-a plîns amărăciunile surghiunului gingașul poet al Romei. VLAHUȚĂ, R. P. 46. DLRLC
    • chat_bubble popular A da cuiva surghiun = a izgoni pe cineva. DLRLC
      sinonime: izgoni
      • format_quote Să ne strîngem fete multe Să dăm răvășăl la curte; Să iasă răvașul bun Să dăm la babe surgun. SEVASTOS, C. 154. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.