ȘUIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

ȘUIEȚ, -IAȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

șuiet¹ sn [At: DELAVRANCEA, T. 193 / Pl: ~e / E: pbl ctm șuier + vuiet] (Reg) Șopot¹ (5).

șuiet², ~ă a vz șuieț

șuieț, ~iață [At: ANTIPA, P. 594 / V: (reg) ~et / Pl: ~i, ~e / E: șui⁸ + -eț, (3) cf și bg суек] (Reg) 1 a Care este zvelt Si: subțire, suplu. 2 a Lungăreț. 3 sm Crap cu corpul lungăreț, aproape cilindric și cu capul ascuțit (Cyprinus carpio hungaricus).

ȘUIET, șuiete, s. n. (Pop.) Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. [Pr.: șu-iet] – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

ȘUIEȚ, -IAȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. [Pr.: șu-iet] – Șui¹ + suf. -eț.

ȘUIET, șuiete, s. n. 1. Vîjîit al vîntului, vuiet al furtunii. Vijelia șerpuia cu șuiete prelungi. SADOVEANU, O. L. 100. Prin vîrful bradului trecu un șuiet domol. id. O. VII 372. 2. Foșnet al frunzelor, freamăt. Vîntul din Fundoaia tăcuse, se stinsese șuietul pomilor. CAMILAR, N. II 112. În poiană era pace; deasupra sunau șuiete. SADOVEANU, F. J. 364. 3. Susur, murmur, șopot al apelor, al ploii. Șuietele izvoarelor se aud bolborosind, ca niște glasuri pe sub pămînt. VLAHUȚĂ, O. A. H 156.

ȘUIEȚ, ȘUIAȚĂ, șuieți, -e adj. Șui². O dihanie în patru picioare, șuiață și frumoasă. La TDRG.

ȘUIET ~e n. rar Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (vânt, apă, frunze etc.); freamăt. [Sil. șu-iet] /Onomat.

șuet n. V. șuiet.

șuiet m. susurul apei: șuietul rîului. [Onomatopee (cf. șuvoiu)].

șúĭet n., pl. e (cuv. fabr.). Vlah. Sadov. Șuruit. Foșnet.

șuĭéț, -ĭáță adj., pl. f. ĭețe (d. șuĭ 3). Vest. Zvelt.

șuiet (pop.) s. n., pl. șuiete

șuieț (reg.) adj. m., pl. șuieți; f. șuiață, pl. șuiețe

șuiet (pop.) s. n., pl. șuiete

șuieț (reg.) adj. m., pl. șuieți; f. șuiață, pl. șuiețe

șuiet s. n., pl. șuiete

șuieț adj. m., pl. șuieți; f. sg. șuiață, pl. șuiețe

ȘUIEȚ adj. v. subțiratic, subțire, suplu, zvelt.

șuieț adj. v. SUBȚIRATIC. SUBȚIRE. SUPLU. ZVELT.

șuieț, șuiață, șuieți, -te, adj. și s.m. (reg.) 1. subțire, zvelt. 2. lungăreț. 3. (s.m.) varietate de crap, cu corpul lungăreț, aproape cilindric și cu capul ascuțit.