ȘUI¹, ȘUIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

șui⁷, șuie a [At: CIHAC II, 395 / Pl: ~ / E: vsl шоуй „stâng”] (Reg; fam) 1 Strâmb. 2 Diform (1). 3 Care este smintit Si: (reg) țicnit, zănatic. 4 Care este prost Si: (reg) nătâng. 5 (D. cai) Nărăvaș.

șui⁶, șuie [At: LB / V: (reg) șoi (Pl: șoaie) sn, șul s / Pl: ~uri sn, ~ smf, a / E: mg suly, süly, sujj] 1 sn (Med; Trs; Ban) Astm (1). 2 sn (Med; Mol; Trs) Emfizem pulmonar. 3 sn (Med; Trs; șîs ~ul cel orb) Artrită. 4 sn (Med; Trs) Gută¹ (4). 5 sn (Med; Trs) Cancer (1). 6 sn (Med; Trs) Scrofuloză. 7 sn (Med; Trs) Sifilis. 8 sn (Med; Ban; lpl) Hemoroizi. 9 sn (Med; reg) Fistulă (1). 10 sn (Med; Trs) Cangrenă. 11-12 smf, a (Ban) (Persoană) care suferă de astm Si: astmatic. 13-14 smf, a (Reg) (Persoană) care suferă de tuberculoză Si: tuberculos. 15 a (Reg; d. cai) Care respiră cu greutate. 16 a (Trs; d. cai) Care are răni pe corp. 17 a (Reg; d. cai) Care are capul diform.

șui⁴ s [At: A III, 17/ Pl: ? / E: nct] (Reg) Lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șui³ s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] 1 (Mun; îe) A face ~ și pui A face să dispară. 2 (Olt; îae) A ascunde (nelăsând nici o urmă) o greșeală, o faptă incorectă, necinstită etc. 3 (Olt; îae) A mitui. 4 (Reg; csnp; îe) A duce (pe cineva) ~ și pui A duce (pe cineva) pe sus.

șui² sn [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ~ / E: etc] (Trs; Mar) Retevei.

șui¹ sm [At: ALR I, 1885/200 / Pl: ~ / E: nct] (Ent; reg) Car (Anobium pertinax).

șui⁸, șuie [At: POLIZU / Pl: ~ / E: nct] 1 a (Mun) Care este zvelt Si: grațios, mlădios, subțire, suplu. 2 a (Mun; rar) Mic. 3 sn (Reg) Semn făcut la urechea oilor, prin tăierea unei șuvițe (6) subțiri, pentru a putea fi recunoscute Si: (reg) șuiat (1), șuietură¹. 4 sf (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

ȘUI¹, ȘUIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

ȘUI², ȘUIE, șui, șuie, adj. (Despre ființe) Subțire, zvelt; (despre plante și părți ale lor) mlădios. Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14. Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126. [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136. În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. id. ib. 251. ♦ (Despre obiecte) îngust. Pe scîndura șui s-a poticnit... Dar cît ai clipi a fost iar în picioare. POPA, V. 317. ♦ (Neobișnuit, despre priviri) Pătrunzător, ascuțit. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncînd privirea șuie, În adîncă depărtare el văzu zare de foc. EMINESCU, L. P. 126.

ȘUI¹ șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.

3) șuĭ, -ĭe adj. (cp. cu ceh. šuhaj, om supțire). Munt. Zvelt: trup șuĭ. Zvelt: trup șuĭ. V. șuĭeț.

șuiu¹ sna [At: VARONE, J. R. 50 / Pl: ~ri / E: nct] (Mun) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută șuiul¹ (1).

șuiu² sna [At: ALR SN V h 1309/414 / E: nct] (Mol; îlav) De-a ~ Alunecând pe gheață.

șuiu a. și m. subțire și înalt (vorbind de oameni și de cai): cu trupul șuiu și elegant OD. [Origină necunoscută].

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

șui (zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.

șui adj. v. ASTMATIC. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. SUBȚIRATIC. SUBȚIRE. SUPLU. URÎT. ZVELT.

șui (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).

șui⁶, șuie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.