3 intrări

Articole pe această temă:

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece din stare solidă de-a dreptul în stare gazoasă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale prin condensarea vaporilor.

sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză

SUBLIMÁ vb. I. intr. 1. (Despre substanțe) A trece din stare solidă direct în stare gazoasă. 2. A curăța de orice amestec impur sau străin. 3. (Despre instincte, pasiuni) A transforma într-un sentiment superior; a ridica până la sublim. [< fr. sublimer].

SUBLIMÁ vb. I. intr. 1. (despre substanțe) a trece din stare solidă direct în stare de vapori. 2. a curăța de orice amestec impur sau străin. ◊ (psihan.) a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale. II. refl., tr., intr. a (se) transpunse pe un plan superior, în sentimente superioare. ◊ (fig.) a (se) purifica, a se rafina. (< fr. sublimer, lat. sublimare)

A SUBLIMÁ ~éz 1. intranz. (despre substanțe) A trece din stare solidă direct în stare gazoasă (evitând starea lichidă). 2. tranz. fig. sentimente, pasiuni) A ridica până la sublim. [Sil. su-bli-] /<fr. sublimer

SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime.

SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime.

SUBLÍM2, -Ă, sublimi, -e, adj. (Despre valori morale și intelectuale; p. ext. despre ființe, lucruri, creații ale omului) Care se ridică sau se află la o înălțime morală sau intelectuală, la un grad deosebit de frumusețe sau de desăvîrșire; superb, măreț, minunat. Aceste cuvinte aveau... sublimul lor înțeles numai pentru mine. GALACTION, O. I 247. Critica dădea sentințe, împărțea titluri: cutare operă e bună, cutare magistrală, sublimă, genială; cutare stupidă etc. GHEREA, ST. CR. I 26. Nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul imperiu otoman.

SUBLÍM1 s. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii; desăvîrșire. Muzica ori e nimic, ori ține de sublim. IBRĂILEANU, A. 193. Este și măreție și sublim în culmile care se înalță încununate de brazi întunecoși. RUSSO, O. 100.

sublím1 (su-blim) adj. m., pl. sublími; f. sublímă, pl. sublíme

Sublíma Poártă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublímei Porți

SUBLÍM adj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvârșire, perfecțiune. (~ul este o categorie estetică.)

SUBLIMAT COROSÍV s. (CHIM.) clorură mercurică, (pop.) săricică.

Sublim ≠ banal, grotesc, infam

SUBLÍM, -Ă adj. Aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ♦ De o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. // s.n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii. [Cf. fr., it. sublime, lat. sublimis – ridicat].

SUBLÍM, -Ă I. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ◊ de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. II. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

SUBLÍM2 ~ă (~i, ~e) Care se caracterizează prin cel mai înalt grad de desăvârșire într-o ierarhie de valori; divin; înălțător. Muzică ~ă. /<fr. sublime

SUBLÍM1 n. Formă superioară a perfecțiunii, a desăvârșirii. [Sil. su-blim] /<fr. sublime

sublim a. 1. foarte înalt, vorbind de lucruri morale sau intelectuale: spirit, devotament sublim; 2. vorbind de lucruri: spectacol sublim. ║ n. ceea ce e mare și nobil în sentimente, în fapte virtuoase, în stil.

arată toate definițiile

Intrare: sublima
  • silabație: -bli-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sublima
  • sublimare
  • sublimat
  • sublimatu‑
  • sublimând
  • sublimându‑
singular plural
  • sublimea
  • sublimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sublimez
(să)
  • sublimez
  • sublimam
  • sublimai
  • sublimasem
a II-a (tu)
  • sublimezi
(să)
  • sublimezi
  • sublimai
  • sublimași
  • sublimaseși
a III-a (el, ea)
  • sublimea
(să)
  • sublimeze
  • sublima
  • sublimă
  • sublimase
plural I (noi)
  • sublimăm
(să)
  • sublimăm
  • sublimam
  • sublimarăm
  • sublimaserăm
  • sublimasem
a II-a (voi)
  • sublimați
(să)
  • sublimați
  • sublimați
  • sublimarăți
  • sublimaserăți
  • sublimaseți
a III-a (ei, ele)
  • sublimea
(să)
  • sublimeze
  • sublimau
  • sublima
  • sublimaseră
Intrare: sublim
  • silabație: -blim
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sublim
  • sublimul
  • sublimu‑
  • subli
  • sublima
plural
  • sublimi
  • sublimii
  • sublime
  • sublimele
genitiv-dativ singular
  • sublim
  • sublimului
  • sublime
  • sublimei
plural
  • sublimi
  • sublimilor
  • sublime
  • sublimelor
vocativ singular
plural
Intrare: Sublima Poartă
  • silabație: su-bli-
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Sublima Poartă
plural
genitiv-dativ singular
  • Sublimei Porți
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)