3 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

sublima vir [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~mez / E: fr sublimer] 1-2 (D. substanțe) A se transforma (prin încălzire) direct din stare solidă în stare de vapori, fără a mai trece prin faza lichidă. 3-4 A trece dintr-o stare cristalină într-o stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 5-6 (Fig) A se transforma în ceva superior. 7-8 (Rar; pex) A se înnobila. 9-10 (Pex) A se purifica. 11-12 A se rafina.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece din stare solidă de-a dreptul în stare gazoasă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale prin condensarea vaporilor.

SUBLIMÁ vb. I. intr. 1. (Despre substanțe) A trece din stare solidă direct în stare gazoasă. 2. A curăța de orice amestec impur sau străin. 3. (Despre instincte, pasiuni) A transforma într-un sentiment superior; a ridica până la sublim. [< fr. sublimer].

SUBLIMÁ vb. I. intr. 1. (despre substanțe) a trece din stare solidă direct în stare de vapori. 2. a curăța de orice amestec impur sau străin. ◊ (psihan.) a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale. II. refl., tr., intr. a (se) transpunse pe un plan superior, în sentimente superioare. ◊ (fig.) a (se) purifica, a se rafina. (< fr. sublimer, lat. sublimare)

A SUBLIMÁ ~éz 1. intranz. (despre substanțe) A trece din stare solidă direct în stare gazoasă (evitând starea lichidă). 2. tranz. fig. sentimente, pasiuni) A ridica până la sublim. [Sil. su-bli-] /<fr. sublimer

SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime.

SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime.

sublim, ~ă [At: HELIADE, O. II, 140 / Pl: ~i, ~e / E: fr sublime] 1 a Care se ridică sau se află la cel mai înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire (morală, intelectuală, estetică etc.). 2 a Care impresionează sau care se impune prin calități deosebite Si: desăvârșit (4), extraordinar (5), formidabil, ideal, înălțător, magistral, magnific, măreț, perfect2, splendid, superb, (înv) săvârșit2. 3 sn Categorie estetică care exprimă însușirea unor obiecte și a unor procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de o excepțională noblețe morală, de a provoca un sentiment de admirație, unit cu respectul în fața măreției lor. 4 sn (Pex) Forma cea mai înaltă a perfecțiunii Si: desăvârșire (4).

SUBLÍM2, -Ă, sublimi, -e, adj. (Despre valori morale și intelectuale; p. ext. despre ființe, lucruri, creații ale omului) Care se ridică sau se află la o înălțime morală sau intelectuală, la un grad deosebit de frumusețe sau de desăvîrșire; superb, măreț, minunat. Aceste cuvinte aveau... sublimul lor înțeles numai pentru mine. GALACTION, O. I 247. Critica dădea sentințe, împărțea titluri: cutare operă e bună, cutare magistrală, sublimă, genială; cutare stupidă etc. GHEREA, ST. CR. I 26. Nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul imperiu otoman.

SUBLÍM, -Ă adj. Aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ♦ De o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. // s.n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii. [Cf. fr., it. sublime, lat. sublimis – ridicat].

SUBLÍM, -Ă I. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ◊ de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. II. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

SUBLÍM2 ~ă (~i, ~e) Care se caracterizează prin cel mai înalt grad de desăvârșire într-o ierarhie de valori; divin; înălțător. Muzică ~ă. /<fr. sublime

sublim a. 1. foarte înalt, vorbind de lucruri morale sau intelectuale: spirit, devotament sublim; 2. vorbind de lucruri: spectacol sublim. ║ n. ceea ce e mare și nobil în sentimente, în fapte virtuoase, în stil.

*sublím, -ă adj. (lat. sublimis). Foarte înalt, foarte mare sufletește: abnegațiune sublimă. Foarte frumos, foarte nobil, foarte înalt pin fapte, vorbe saŭ scrierĭ: scriitor sublim. Uimitor pin măiestate: spectacul sublim. S. n., pl. urĭ. Sublimitate: sublimu e una din cele treĭ calitățĭ ale stiluluĭ. Adv. În mod sublim.

subliméz v. tr. (lat. sublimare, a înălța, d. sublimis, înalt, sublim). Fil. înalt, înobilez: a sublima sufletu. Chim. Prefac un corp solid direct în gaz și apoi îl condensez pin răcire, așa în cît se liberează de orĭ-ce substanță străină (Așa se obține floarea de pucĭoasă).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sublima (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimea

sublimá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. subliméz, 3 sg. și pl. sublimeáză

!Sublima Poartă (desp. Su-bli-) s. propriu f. art., g.-d. art. Sublimei Porți

sublim1 (su-blim) adj. m., pl. sublimi; f. sublimă, pl. sublime

Sublima Poartă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublimei Porți

sublím adj. m. (sil. -blim), pl. sublími; f. sg. sublímă, pl. sublíme

Sublíma Poártă s. pr. f. (sil. -bli-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUBLÍM adj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvârșire, perfecțiune. (~ul este o categorie estetică.)

SUBLIM adj., s. 1. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvîrșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvîrșire, perfecțiune. (~ este o categorie estetică.)

Sublim ≠ banal, grotesc, infam

Intrare: sublima
  • silabație: su-bli-ma info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sublima
  • sublimare
  • sublimat
  • sublimatu‑
  • sublimând
  • sublimându‑
singular plural
  • sublimea
  • sublimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sublimez
(să)
  • sublimez
  • sublimam
  • sublimai
  • sublimasem
a II-a (tu)
  • sublimezi
(să)
  • sublimezi
  • sublimai
  • sublimași
  • sublimaseși
a III-a (el, ea)
  • sublimea
(să)
  • sublimeze
  • sublima
  • sublimă
  • sublimase
plural I (noi)
  • sublimăm
(să)
  • sublimăm
  • sublimam
  • sublimarăm
  • sublimaserăm
  • sublimasem
a II-a (voi)
  • sublimați
(să)
  • sublimați
  • sublimați
  • sublimarăți
  • sublimaserăți
  • sublimaseți
a III-a (ei, ele)
  • sublimea
(să)
  • sublimeze
  • sublimau
  • sublima
  • sublimaseră
Intrare: sublim (adj.)
sublim1 (adj.) adjectiv
  • silabație: su-blim info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sublim
  • sublimul
  • sublimu‑
  • subli
  • sublima
plural
  • sublimi
  • sublimii
  • sublime
  • sublimele
genitiv-dativ singular
  • sublim
  • sublimului
  • sublime
  • sublimei
plural
  • sublimi
  • sublimilor
  • sublime
  • sublimelor
vocativ singular
plural
Intrare: Sublima Poartă
  • silabație: Su-bli- info
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Sublima Poartă
plural
genitiv-dativ singular
  • Sublimei Porți
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sublima, sublimezverb

  • 1. intranzitiv (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv A curăța de orice amestec impur sau străin. DN
  • 3. intranzitiv psihanaliză A deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale. MDN '00
  • 4. reflexiv tranzitiv intranzitiv A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

sublim, subliadjectiv

  • 1. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Aceste cuvinte aveau... sublimul lor înțeles numai pentru mine. GALACTION, O. I 247. DLRLC
    • format_quote Critica dădea sentințe, împărțea titluri: cutare operă e bună, cutare magistrală, sublimă, genială; cutare stupidă etc. GHEREA, ST. CR. I 26. DLRLC
    • format_quote Nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. DLRLC
etimologie:

Sublima Poartăsubstantiv propriu feminin articulat, substantiv feminin

  • 1. Guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. DEX '09 DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic