stupit sn [At: CANTEMIR, HR. 197 / V: (reg) stop~, stru~, ~iat, ~iț, știop~, știu~, ștop~ / Pl: ~uri, (reg) ~e, ~iți sm / E: stupi] 1 (Pop) Scuipat¹ (1). 2 (Îe) A avea ~ la gură Se spune despre o persoană vorbăreață. 3 (Îc) ~ul-cucului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, rar albe Si: scuipatul-cucului, (reg) iarba-cocoșului, paștile-calului (sau -cailor, -câinelui), punga-popii, râjnică, spumăriță, spumeală (Cardamine pratensis). 4 (Îac) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina cu măduvă, cu frunze bazilare, care nu formează rozetă, cu flori albe, rar, roz, mari Si: (reg) hrean-de-apă, sterniță (Cardamine amara). 5 (Bot; reg; îac) Râjnică (Cardamine impatiens). 6 (Ent; reg; îac) Învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria care, după ce iese larva, se usucă, căpătând forma unei mărgele Si: (reg) mărgica-cucului, mărgicuța-cucului. 7 (Ent; reg; îac) Depozit granulos sau vâscos format ca un inel în jurul ramurilor tinere ale copacilor din ouăle unor fluturi Si: (reg) glasul-cucului, mărgica-cucului, scuipatul-cucului. 8 (Îc) ~-căpresc Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina fin striată, cu frunzele penate, cu flori roșii, violacee (Cardamine rivularis).

STUPIT, stupiți, s. m. (Mold.) Scuipat. [Era] o hîrcă de babă în trăsura împărătească, nici stupitu să-l dai pe dînsa, așa era de hîdă. ȘEZ. II 111. ◊ Expr. (Popular) A avea stupit la furcă v. furcă (1). ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori liliachii, rar albe, care crește prin fînețe și prin poieni umede (Cardamine pratensis).

STUPIT stupituri n. pop. Salivă dată afară din gură; scuipat. ◊ Stupitul-cucului plantă erbacee meliferă, cu flori liliachii sau albe. /v. a stupi

stupit-, V. scuĭp-.

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

stopi v vz stupi

strupi v vz stupi

strupit sm vz stupit

stuichi v vz stupi

stupi [At: CANTEMIR, I. I. I, 210 / V: (înv) țu~, (reg) stopi, stropi, ~uichi, stru~, ~ia, știopi, ștopi, șt~ / Pzi: ~pesc, (reg) stup / E: pbl ml *stupire (< *scuppire + sputare)] 1 vi A scuipa (1). 2 vi (Îe) A linge unde (sau, tranzitiv, aceea ce) a ~t A linge unde a scuipat Vz scuipa. 3 vt A expectora (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (tot) sufletul (cu cineva) A o duce foarte rău. 5 vt (Îae) A se chinui cu ceva sau cu un om nepriceput, nesupus, îndărătnic. 6 vt A ~ sânge A avea o hemoptizie Si: (pop) a scuipa sânge Vz scuipa. 7 vi (D. pisici) A scuipa (1). 8 vt (C. i. oameni) A scuipa (9). 9 vt (Fșa; d. oameni; c. i. corpuri străine, substanțe etc.) A scuipa (14). 10 vt (Îe) A ~ foc și pară Se spune despre cineva care se mânie foarte tare.

stupia v vz stupi

stupiat sn vz stupit

stupiț sn vz stupit

știopi v vz stupi

știupi v vz stupi

ștopi v vz stupi

țupi v vz stupi

CUC sm. 1 🐦 Pasăre acățătoare care-și depune ouăle în cuiburile altor păsări (Cuculus canorus) (🖼 1632); poporul crede că dacă-i cîntă cuiva cucul în dreapta sau în față îi va merge bine, dacă-i cîntă în stînga, îi va merge rău: vai de mine! îmi cîntă cucu ’n stînga! (ALECS.); de aci și expresiunea: bată-l cucul! bată-l norocul ¶ 2 (P) Singur ca un ~, singur ca ~ul, mai adesea adv. singur ~,singur singurel: bine că-s sănătoasă, dar rău că-s numai singură ca ~ul (RET.); baba stă singură ~ (DLVR.); îi cîntă ~ul în casă, stă singur; îi cîntă ~ul în pungă, e cu punga goală; de flori de ~ (VOR.), umblă în dorul lelii, fără nici un rost; a sări ~, a sări în sus de bucurie; a (se) face ~, a (se) îmbăta: tot îndesa paharele boierului ... pînă-l făcu ~ (ISP.); cît (e) ~ul, pînă e ~ul, niciodată: nu mai văzu soarele cu ochii cît cucu (ISP.); a prinde mingea în ~, a o prinde din sbor ¶ 3 De-a cucul, jocul copiilor de-a ascunsele, pentru că cel ce se ascunde strigă cucu! – de-a mingea ’n ~ (PAMF.), Trans. de a cucii, un joc al copiilor cu mingea (PĂC.) ¶ 4 🐦 ~ ARMENESC, iron. pupăză ¶ 5 STUPITUL-~ULUI, MĂRGICA-~ULUI, GLASUL-~ULUI, ouăle inelarului (Gastropacha neustria), lipite în formă de inel pe rămurelele arborilor, despre care poporul crede că provin din scuipatul cucului (🖼 1638) ¶ 6 🌿 CIOBOȚICA-CUCULUI 👉 CIOBOȚICĂ; – FLOAREA-CUCULUI, plantă de 30-50 centrimetri înălțime, cu flori roze, uneori albe, care crește prin livezi (Lychnis flos cuculi) (🖼 1633); LAPTELE-CUCULUI¹, plantă cu suc lăptos, cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia helioscopia) (🖼 1634); – LAPTELE-CUCULUI² ALIOR¹; – LAPTELE-CUCULUI³ = LAPTELE-CÎINELUI¹; – LIMBA-CUCULUI, plantă ierboasă, numită și „dragoste” ce crește prin pășunile de la munte (Botriychium lunaria) (🖼 1635); – MĂLAIUL-CUCULUI mică plantă ierboasă cu flori brune sau gălbui, ce seamănă cu pipirigul (Luzula campestris) (🖼 1636); – PĂLĂRIA-CUCULUI 👉 PĂLĂRIE; – STUPITUL-CUCULUI, SCUIPATUL-CUCULUI, cu tulpina cilindrică, cu flori roșcate sau liliachii dispuse în raceme (Cardamine pratensis) (🖼 1637); – TRIFOIUL-CUCULUI (VOR.), un fel de măzărică înaltă cu flori ghiurghiulii ¶ 7 Ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fie-care ceas sau la jumătățile de ceas, imită glasul cucului (🖼 1639): un ceasornic cu ~ ... era aninat deasupra unui scrin (GN.) [lat.].

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A scuipa. Cei ce n-aveau tutun s-apropiau mai tare și, stupindu-și drept la picioare, rosteau: Cine are... fumează... CAMILAR, N. I 11. Apoi ieși, stupind și bodogănind. La TDRG. Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. CREANGĂ, A. 141. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A scuipa (sau a face numai gestul expresiv) în semn de batjocorire, de înjosire. Ucigașilor... rosti Măgură, întorcîndu-se spre Vieru și stupindu-l drept între ochi. CAMILAR, N. I 424. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. M-a năucit colbul... strigă moșul Pană, stupind de cîteva ori numai glod. CAMILAR, N. I 317. ◊ Fig. Omul are măiestrii primejdioase și mai ales știe să stupească fulger printr-o țeavă. SADOVEANU, V. F. 161. ◊ Expr. A stupi sînge = a scuipa sînge, v. sînge. Am stupit sînge două săptămîni. SADOVEANU, O. VII 360. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput, nesupus sau îndărătnic. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam’ a dracului e Harap-Alb aista. Pînă l-am dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul. CREANGĂ, P. 230. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet cobăit și leneș de n-are păreche. Dimineața, pînă-l scoli, îți stupești sufletul. id. A. 13. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare (rareori de atac) însoțit de un pufăit specific. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam, și le șmotream dinaintea lui de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinile noastre pînă ce nu ne zgăriau și ne stupeau, ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ◊ Refl. reciproc. Pentru cari trăiesc rău [se spune că] trăiesc ca cînii; se stupesc ca mîțele. ȘEZ. II 47.

A STUPI ~esc 1. tranz. pop. 1) (salivă, flegmă sau obiecte aflate în cavitatea bucală) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. ◊ A-și ~ plămânii se spune despre tuberculoși care tușesc și expectorează mult. ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau neînțelegătoare ori cu un lucru plictisitor și greu de făcut. 2) (persoane) A batjocori prin gestul stupitului; a scuipa. 3) (despre pisici) A scoate un pufăit specific însoțit de un gest de apărare. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. /<lat. stupire

A SE STUPI mă ~esc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. stupire

scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].

stupì v. Mold. a scuipa: își stupiau în sîn. CR. [Probabil onomatopee (v. scuipà)].

scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).

scuĭpát (vest) și stupít (est) m. și n., pl. urĭ. Salivă, umezeala naturală a guriĭ. Scuipatu cuculuĭ, oŭă de omizĭ grămădite ca un inel în prejuru ramurelelor V. bale.

stupésc, V. scuĭp.

ștĭupésc, V. scuĭp.

stupit (reg.) s. n., pl. stupituri

stupit (reg.) s. n., pl. stupituri

stupit s. n., pl. stupituri

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, 3 sg. stupește, imperf. 1 stupeam; conj. prez. 1 sg. să stupesc, 3 să stupească

stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 să stupească

!stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

stupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 sg. și pl. stupească

stupitul-cucului s. m.

STUPIT s. v. salivă, scuipat, scuipătură, spută.

stupit s. v. SALIVĂ. SCUIPAT. SCUIPĂTURĂ. SPUTĂ.

STUPI vb. v. scuipa.

STUPITUL CUCULUI s. v. mărgica cucului.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

stupi vb. v. SCUIPA.

stupitul cucului s. v. MĂRGICA CUCULUI.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

STOPI vb. v. stupi.

STUPI vb. (Mold.) A scuipa. L-ași stupi și nu-l pociu. CANTEMIR, IST. Frîul, ca pre un stăpîn avîndu-l [calul], îl lepăda ștupindu-l și adeasă spumegînd. ILIODOR. „Unde voiu ștopi?” Zisu-i-au împăratul: "Du-te, de stopește în cerdac. B 1774, 20^v; cf. B 1774, 30^r; B 1775, 74^r, 83^r. Variante: stopi (B 1774, 20v), știupi (B 1774, 20^v, 30^r), ștopi (B 1774, 20^v), ștupi (ILIODOR; B 1775, 74^r). Etimologie: probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). Vezi și știupit, știupitură.

ȘTIUPI vb. v. stupi.

ȘTOPI vb. v. stupi.

ștopi, ștopesc, (scopi), vb. tranz., (dial. ștopti) – A scuipa: „Alțî din față îl ștope, / Alțî din dos îl pălmuie” (Bilțiu, 2006: 237). – Var. a lui scopi (dial. scopti), din scuipa (lat. *scupire, DEX).