STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

stupi [At: CANTEMIR, I. I. I, 210 / V: (înv) țu~, (reg) stopi, stropi, ~uichi, stru~, ~ia, știopi, ștopi, șt~ / Pzi: ~pesc, (reg) stup / E: pbl ml *stupire (< *scuppire + sputare)] 1 vi A scuipa (1). 2 vi (Îe) A linge unde (sau, tranzitiv, aceea ce) a ~t A linge unde a scuipat Vz scuipa. 3 vt A expectora (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (tot) sufletul (cu cineva) A o duce foarte rău. 5 vt (Îae) A se chinui cu ceva sau cu un om nepriceput, nesupus, îndărătnic. 6 vt A ~ sânge A avea o hemoptizie Si: (pop) a scuipa sânge Vz scuipa. 7 vi (D. pisici) A scuipa (1). 8 vt (C. i. oameni) A scuipa (9). 9 vt (Fșa; d. oameni; c. i. corpuri străine, substanțe etc.) A scuipa (14). 10 vt (Îe) A ~ foc și pară Se spune despre cineva care se mânie foarte tare.

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A scuipa. Cei ce n-aveau tutun s-apropiau mai tare și, stupindu-și drept la picioare, rosteau: Cine are... fumează... CAMILAR, N. I 11. Apoi ieși, stupind și bodogănind. La TDRG. Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. CREANGĂ, A. 141. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A scuipa (sau a face numai gestul expresiv) în semn de batjocorire, de înjosire. Ucigașilor... rosti Măgură, întorcîndu-se spre Vieru și stupindu-l drept între ochi. CAMILAR, N. I 424. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. M-a năucit colbul... strigă moșul Pană, stupind de cîteva ori numai glod. CAMILAR, N. I 317. ◊ Fig. Omul are măiestrii primejdioase și mai ales știe să stupească fulger printr-o țeavă. SADOVEANU, V. F. 161. ◊ Expr. A stupi sînge = a scuipa sînge, v. sînge. Am stupit sînge două săptămîni. SADOVEANU, O. VII 360. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput, nesupus sau îndărătnic. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam’ a dracului e Harap-Alb aista. Pînă l-am dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul. CREANGĂ, P. 230. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet cobăit și leneș de n-are păreche. Dimineața, pînă-l scoli, îți stupești sufletul. id. A. 13. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare (rareori de atac) însoțit de un pufăit specific. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam, și le șmotream dinaintea lui de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinile noastre pînă ce nu ne zgăriau și ne stupeau, ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ◊ Refl. reciproc. Pentru cari trăiesc rău [se spune că] trăiesc ca cînii; se stupesc ca mîțele. ȘEZ. II 47.

A STUPI ~esc 1. tranz. pop. 1) (salivă, flegmă sau obiecte aflate în cavitatea bucală) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. ◊ A-și ~ plămânii se spune despre tuberculoși care tușesc și expectorează mult. ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau neînțelegătoare ori cu un lucru plictisitor și greu de făcut. 2) (persoane) A batjocori prin gestul stupitului; a scuipa. 3) (despre pisici) A scoate un pufăit specific însoțit de un gest de apărare. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. /<lat. stupire

A SE STUPI mă ~esc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. stupire

STUPI vb. (Mold.) A scuipa. L-ași stupi și nu-l pociu. CANTEMIR, IST. Frîul, ca pre un stăpîn avîndu-l [calul], îl lepăda ștupindu-l și adeasă spumegînd. ILIODOR. „Unde voiu ștopi?” Zisu-i-au împăratul: "Du-te, de stopește în cerdac. B 1774, 20^v; cf. B 1774, 30^r; B 1775, 74^r, 83^r. Variante: stopi (B 1774, 20v), știupi (B 1774, 20^v, 30^r), ștopi (B 1774, 20^v), ștupi (ILIODOR; B 1775, 74^r). Etimologie: probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). Vezi și știupit, știupitură.

stupì v. Mold. a scuipa: își stupiau în sîn. CR. [Probabil onomatopee (v. scuipà)].

stopi v vz stupi

strupi v vz stupi

stuichi v vz stupi

stupia v vz stupi

știopi v vz stupi

știupi v vz stupi

ștopi v vz stupi

țupi v vz stupi

STOPI vb. v. stupi.

ȘTIUPI vb. v. stupi.

ȘTOPI vb. v. stupi.

scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].

scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).

stupésc, V. scuĭp.

ștĭupésc, V. scuĭp.

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, 3 sg. stupește, imperf. 1 stupeam; conj. prez. 1 sg. să stupesc, 3 să stupească

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 să stupească

stupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 sg. și pl. stupească

STUPI vb. v. scuipa.

stupi vb. v. SCUIPA.

ștopi, ștopesc, (scopi), vb. tranz., (dial. ștopti) – A scuipa: „Alțî din față îl ștope, / Alțî din dos îl pălmuie” (Bilțiu, 2006: 237). – Var. a lui scopi (dial. scopti), din scuipa (lat. *scupire, DEX).