STAT¹, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

STAT³, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

ȘTAT s. n. stat².

stat³, ~ă a [At: CONTEMPORANUL, IV, 393 / Pl: ~ați, ~e / E: sta] (Îvr; d. lichide) Stătut² (1).

stat² sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 141 / V: ~oș / Pl: ~uri, (reg) ~ați sm / E: sta] 1 Oprire. 2 Întrerupere dintr-o mișcare începută sau dintr-o acțiune, dintr-o activitate etc. (în curs) Si: contenire (1), încetare, oprire, potolire, (rar) stare (5), (înv) precurmare. 3 Întrerupere a funcționării unui aparat, a unui mecanism, dispozitiv etc. Si: oprire, (rar) stare (7). 4 Rămânere într-un loc Si: stare (8), ședere. 5 Nepărăsire a locului în care se află Si: rămânere, ședere. 6 Stare (9) pe loc, fără a se (mai) deplasa sau îndepărta de undeva Si: rămânere, ședere. 7 Rămânere în același loc S: stare (10), ședere. 8 Ședere. 9 Rămânere un timp undeva sau la ori cu cineva Si: ședere, (rar) stare (15). 10 (Spc) Rămânere a turmei la pășune. 11 (Pop; îe) A-i ieși (cuiva) cu ~ul A i se împlini (cuiva termenul). 12 Plutire. 13 Petrecere a timpului cu cineva sau cu ceva Si: stare (17). 14 Preocupare. 15 Stare (19). 16 (Rar) Stare (20). 17 Stare (21). 18 Stare (22). 19 Stare (23). 20 (Reg) Poziție (1). 21 Stare (27). 22 Rămânere pe ceva, sprijinindu-se pe partea inferioară a bazinului Si: așezare, stare (32), (pop) ședere. 23 (Îvp) Statură (1). 24 (Îvp) Statură (3). 25 (Îrg) Distanță pe verticală. 26 (Îrg; spc) Înălțime. 27 (Îrg; spc) Adâncime (2). 28 (Îvp; de obicei îs ~ de om) Mărime egală cu aproximativ înălțimea medie a unui om, folosită ca unitate de măsură pentru înălțime sau adâncime. 29 (Reg; șîs lumină ~) Lumânarea care are, de obicei, mărimea unui stat (28) și care este așezată lângă mort Si: privighetoare V toiag. 30 (Îc) ~u-Palmă(-Barbă sau Barba-cot) sau (reg) Stati-Cot (cu-Barba-de-un Cot), Stati-Cot-Palmă-(sau Palma-)-Picior, Stați-Cot Numele unui personaj fantastic din basmele populare românești, imaginat de obicei ca un pitic bătrân, cu barbă foarte lungă (de un cot) și albă, cu puteri supranaturale, răutăcios și perfid, care locuiește mai ales sub pământ sau prin păduri și călărește, adesea, pe o jumătate dintr-un iepure (șchiop) Si: Tartacot. 31 Deținere (de obicei sau temporar) a unui anumit loc în spațiu Si: aflare (5), fire (1), găsire (1), (rar) stare (32). 32 Deținere a unei existențe reale într-un anumit loc Si: existență (1), fire (10), (rar) stare (33). 33 Ocupare conștientă a unui anumit loc în spațiu Si: așezare (1), (rar) stare (33). 34 (Rar) Atârnare (5). 35 Deținere a unui domiciliu undeva Si: domiciliere, locuire, (rar) stare (36) (îvp) sălășluire, ședere, (pop) hălăduire (8), (îvp) băcuire, (înv) sălășluire. 36 Rămânere într-o anumită situație, într-un anumit fel sau în anumite condiții Si: (rar) stare (37). 37 (Îvr; îe) A sosi la vârsta de ~ A ajunge la maturitate. 38 (Înv) Stare (38). 39 (Îvr; îs) ~ul lucrurilor Stare (39) de lucruri. 40 (Îe) A fi în ~ A fi în stare (44). 41 (Îvr; îe) A pune în ~ A aduce în stare (45). 42 (Înv) Ipostază. 43 (Mar; Trs) Avere (4). 44 (În feudalism) Stare (60).

stat¹ sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 67 / V: (îvr) ~uș, (reg; iuz) șt~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat status, fr état, it stato, ger Status] 1 (Urmat de determinări care indică felul) Instituție suprastructurală care constituie un instrument principal de organizare politică și administrativă a unei comunități umane aflate pe un teritoriu determinat, prin intermediul căreia se exercită funcționalitatea sistemului social global, sunt reglementate relațiile politice dintre oameni etc. Si: țară, (înv) politie, publică, (tcî) memlechet. 2 Teritoriu și populația asupra cărora își exercită autoritatea această instituție Si: țară, (înv) politie, publică, (tcî) memlechet. 3 (Îs) ~ membru Stat¹ (1) care face parte dintr-o organizație internațională cu drepturi și obligații depline. 4 (Îs) ~ (membru) asociat Stat¹ (1) care face parte dintr-o organizație internațională având drepturi și obligații limitate. 5 (Îs) Imn de ~ Imn național al unei țări. 6 (Îs) Examen de ~ Examen susținut în fața unei comisii speciale, după absolvirea unei instituții de învățământ superior în vederea obținerii diplomei Si: examen de licență. 7 (Îla) De ~ Care emană de la un stat¹ (1) Si: oficial. 8 (Îal) Al statului¹ (1) Si: oficial. 9 (Îal) Care este condus și controlat de stat¹ (1) Si: oficial. 10 (Îal) Care aparține statului¹ (1) Si: oficial. 11 (Îal) Care se referă la stat¹ (1). 12 (Îal) Care angajează statul¹ (1). 13 (În orânduirea feudală; lpl) Nume dat organelor reprezentative din anumite țări. 14 (Cu determinări care indică felul) Listă sau tabel cu caracter oficial. 15 (Îs) ~ de funcții (sau de organizare, de personal) Tabel în care sunt menționate posturile necesare unei întreprinderi, instituții etc. și limitele de încadrare și remunerare respective. 16 (Îs) ~ de plată (sau de salarii, înv, de lefi) Tabel în care sunt înscrise drepturile bănești pe care o întreprindere, o instituție etc. le achită angajaților sau colaboratorilor. 17 (Îs) ~ personal Dosar care cuprinde specificarea tuturor mutațiilor de serviciu ale unui salariat, precum și actele acestuia de stare civilă, socială, politică etc. 18 (Îs) ~ de serviciu Activitate îndelungată în serviciu, în muncă, în specialitate a cuiva. 19 Memoriu sau act care atestă activitatea în serviciu, în muncă, în specialitate depusă de cineva.

stat-maior sn vz stat-major

stat-major sn [At: AR (1831), 13¹/19 / V: ~aior / Pl: (rar) ~e / E: stat + major (după it stato maggiore, fr état-major)] 1 Organ de conducere al unei mari unități militare, format dintr-un număr variabil de ofițeri organizați în birouri și secții și aflat sub comanda unui șef. 2 (Îs) Marele ~ Organ de conducere a forțelor armate dintr-o țară, format dintr-un anumit număr de ofițeri reprezentând toate armele, organizați în birouri și secții și aflat sub comanda unui șef. 3 Clădire în care își are sediul statul-major (1).

statoș sn vz stat²

statuș sn vz stat¹

ștat sn vz stat

STAT¹, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație^[1]; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

STAT³, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

ȘTAT s. n. v. stat².

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

STAT¹, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotrivirii altor clase; teritoriul și populația asupra căreia își exercită autoritatea această organizație; țară. Mircea cel Bătrîn... voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O, II 13. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. 2. (În loc. adj.) De stat = a) al statului, care emană de la stat (1). Plan de stat; b) (în opoziție cu particular) care e condus și controlat de stat (1), care aparține statului, oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. Împrumut de stat. ◊ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol (important) în conducerea treburilor statului. Omul sălbatic bine vedeți că nu e un politic, nu e adecă om de cetate sau mai vîrtos bărbat de stat. GHICA, A. 680. Lovitură de stat v. lovitură (4). (Ieșit din uz) Secretar de stat = ministru. 3. (La pl., în orînduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța. (Atestat în forma de pl. staturi) Staturile țării [Transilvaniei], ce se temeau ca această alianță cu casa Austriei să nu le fie fatală, ziceau în gura mare că și-au bătut nemții joc de prințul lor. BĂLCESCU, O. II 58. – Pl. și: (învechit) staturi.

STAT², state, s. n. 1. Tablou, listă. ◊ (Mai ales în expr.) Stat de plată (sau de salarii) = tablou cuprinzînd specificarea drepturilor bănești pe care trebuie să le primească salariații unei instituții, sau întreprinderi. (Eliptic) La primirea salariilor, s-au iscălit statele. ▭ Stat de funcțiuni (de organizare sau de personal) = tablou care cuprinde posturile necesare unei unități administrative și categoriile de salarizare corespunzătoare. Numărul catedrelor didactice și al cadrelor didactice ajutătoare se fixează prin statele de personal aprobate de Ministerul Învățămîntului. COL. HOT. DISP. 1189. 2. (În expr.) Stat personal = dosar cuprinzînd specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele sale de stare civilă, socială, politică etc.

STAT⁴, state, s. n. (Numai în expr.) Stat-major v. major (3).

STAT³, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. Simți că statul culcat o ostenește. BUJOR, S. 79. ♦ Ședere, rămînere, zăbovire. Se duse să se culce în bordei, că «dă, mie mi s-a trecut vremea statului pînă tîrziu» zicea ea. MIRONESCU, S. A. 47. 2. Înălțime a corpului omenesc; înfățișare, statură. Avea stat chipeș și-obrazul ca oglinda. COȘBUC, P. II 199. Nu e deosebire între dînsele nici la frumuseță, nici la stat, nici la purtat. CREANGĂ, P. 270. Mîndru-i bradul muntelui, Da-i mai mîndru statul lui. SEVASTOS, C. 43. El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat. ALECSANDRI, P. P. 177. ◊ Expr. Un stat de om = măsură pentru înălțimi, cam cît înălțimea obișnuită a unui om. Streașina ei de șindrilă abia dacă se ridică peste un stat de om. CAMIL PETRESCU, O. II 237. La noi se cheamă Durău, unde curge apa-n jos de pe stîncă, preț așa ca la două staturi de om înălțime. HOGAȘ, M. N. 204. Și unde nu pornește stînca la vale, săltînd tot mai sus de un stat de om. CREANGĂ, A. 28. ♦ Trup, corp omenesc. La stat și umblet slabă ce-i! Topiți sînt ochii viorei De-atîta vaiet ne-ntrerupt! COȘBUC, P. I 147. 3. (Învechit) Situație. Delegatul... prezentă un stat aproximativ al productelor ce țeara noastră va avea să expună. ODOBESCU, S. II 80. ◊ Expr. A fi în stat = a fi în stare. Încarcă preste măsură rînza sa cu atîta mîncare, cît nu iaste în stat a o fiarbe sau a o măcina. ȚICHINDEAL, F. 334. 4. (Popular, în expr.) A-i ieși (cuiva) statul = a i se împlini (cuiva) termenul. A slujit el cît o fi slujit, pînă cînd i-a ieșit statu, și-a vrut să plece. I. CR. II 228.

STAT¹, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotriva altor clase; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat; b) care e condus și controlat de stat, care aparține statului; oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în orînduirea feudală). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța – Fr. état (lat. lit. status).

STAT¹ s.n. 1. Organizația politică a clasei economicește dominante în societate, care are drept scop apărarea ordinii economice și politice existente și reprimarea împotriva claselor opuse; țară. 2. Unitate administrativ-teritorială autonomă în unele republici din America și în Australia. 3. (La pl.; în orînduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. état].

STAT² s.n. 1. Tablou în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau ai unei instituții. ♦ Tablou, listă. 2. Stat de organizare (sau de funcții) = tablou care cuprinde posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. état].

STAT-MAJOR s.n. Grup de ofițeri care funcționează pe lîngă comandamentul unei mari unități; comandament al unei mari unități. [După fr. état-major, it. stato maggiore].

STAT¹ s. n. 1. instituție suprastructurală, instrument principal de organizare teritorială și administrativă a unei țări. 2. de stat = care emană de la stat (1); condus și controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea statului; lovitură de stat = acțiunea rapidă care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de stat de către un grup de persoane; puci. 3. (pl.; în feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite țări. (< it. stato lat. status, după fr. état,)

STAT² s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții. ◊ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état)

STAT-MAJOR s. n. grup de ofițeri care funcționează pe lângă comandamentul unei mari unități. (după fr. état-major)

STAT³ ~e n. 1) la pl. Efectivul permanent al unei întreprinderi, instituții, organizații etc. A reduce ~ele. 2) Listă în care sunt indicate posturile și categoriile de salarii de care dispune o întreprindere, instituție etc. /<lat. status, fr. état

STAT² ~e n. 1) Instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu; țară. ◊ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparține statului. 2) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. 3): ~-major a) organ de conducere a forțelor armate (pe lângă mari unități militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status

STAT⁴ ~uri n. v. STATURĂ. ◊ Mic de ~ de statură joasă. De un ~ de om de înălțimea unui om. /v. a sta

STAT¹ n. Ședere într-un loc (un anumit timp). /v. a sta

Barbària f. sau Statele barbarești, regiune la N. Africei, coprinzând Marocul, Algeria, Tunizia și Tripolitania, locuită la început de Berberi.

Columbia f. 1. țară întinsă în America meridională, republică fundată în 1811 de Bolivar și împărțită la 1831 în 3 republice: Statele-Unite ale Columbiei, Equatorul și Venezuela; 2. (Statele-Unite ale Columbiei), odinioară (Noua-Grenada) republică în America de S., la S.-E, de marea Antilelor: 6 mil. loc., coprinzând istmul de Panama, străbătut de lanțul Anzilor, cu cap. Santa Fe-de-Bogota; 3. district federal în Statele-Unite cu cap. Washington: 480.000 loc.

Scandinav a. State scandinave, nume dat Suediei, Norvegiei și Danemarcei.

stat n. 1. fapta de a sta: nu e de stat aici; 2. statură: mic de stat. [Lat. STATUS].

stat n. 1. listă, inventar: statul cheltuielilor, a face statele; State generale, adunarea celor trei stări sociale în Franța (nobleță, clerul și burghezimea): 2. țara și forma de guvern a unui popor: Stat monarhic; lovitură de Stat, măsură ilegală și violentă, luată de un guvern spre a schimba constituția țării; om de Stat, cel ce dirijează sau este capabil a dirija afacerile publice; 3. guvernul, administrațiunea unei țări: moșiile Statului; 4. națiune ce formează o societate politică distinctă; Statul român; 5. țări ce se află sub aceeaș dominațiune: Statele Unite din America (fr. état).

stat-major n. 1. corp de ofițeri fără trupă, atașați la un general: Statul-major al armatei se împarte în Stat-major general, compus din generali de divizie si de brigadă, și corpul de Stat-major, compus din ofițeri dela gradul de colonel până la căpitan incluziv; 2. locul unde se află biurourile Statului-major.

Statele-Unite n. pl. mare republică federativă în America de N., coprinzând 38 de State și 10 teritorii cu o populațiune de 118 mil. loc. (între cari 250.000 Indieni sau Piei-Roșii), cu cap. Washington. Basine huiliere, mine de petrol, aur, argint, fier, aramă, mercuriu; cerealele și bumbacul sunt bogăția țării.

2) *stat n., pl. e și (maĭ vechĭ) urĭ (fr état, d. lat. status). Situațiune, listă, tablou (și ștat, d. rus. štat): statu funcționarilor unuĭ minister, statele mensuale de leafă. Țară organizată: statele Europeĭ, Statele Unite (numele oficial, în lipsa altuĭ nume, al uneĭ confederațiunĭ de state din America de Nord). Guvern, stăpînire, autoritate publică: moșiile statuluĭ, intervențiunea statuluĭ, statu românesc e monarhic constituțional. Lovitură de stat, mișcare politică făcută p. a schimba constituțiunea uneĭ țărĭ. Om de stat, om politic. Științe de stat, științe politice (economie politică, finanțe ș. a.). Statele generale, adunarea celor treĭ stărĭ sociale (nobilimea, cleru și burghezia) în Francia pînă la 1789.

1) stat n. pl. urĭ (lat. status, stare). L. V. Situațiune, pozițiune. Stare (pozițiune) socială. Ipostază, ființă, formă. Azĭ (după rus. statĭ, statură frumoasă). Statură (înălțimea corpuluĭ): înalt (orĭ adînc) de un stat de om, om scurt de stat. Statu Palmă, Barbă Cot, un pitic din poveștĭ înalt de o palmă și cu barba de un cot.

*stat-major n., pl. staturĭ-majore saŭ stat-majoare (fr. état-major). Corp de ofițerĭ fără trupă care dă direcțiune armateĭ (adică „creieru armateĭ”). Locu unde se adună statu-major: mă duc la statu-major. Fig. Totalitatea personagiilor maĭ însemnate într’un grup: statu-major al (saŭ stat-majoru) partiduluĭ. V. ștab.

ștat, V. stat 2.

stat¹ (înălțime) s. n., pl. staturi (mare de stat, un stat de om)

stat³ (țară; tabel) s. n., pl. state (și: stat de plată, cu state vechi)

stat² (ședere) s. n.

+stat membru s. n. + s. n., pl. state membre, art. statele membre

+stat parte s. n. + s. f., pl. state părți, art. statele părți

+stat-continent s. n., art. statul-continent; pl. state-continent

stat-major s. n., art. statul-major; pl. state-majore

stat² (țară, tabel) s. n., pl. state

stat³ (înălțime) s. n., pl. staturi

stat¹ (ședere) s. n.

stat-major s. n., art. statul-major; pl. state-majore

stat (țară, tabel) s. n., pl. state

stat (ședere) s. n., pl. staturi

stat (înălțime a corpului omenesc) s. n., pl. staturi

stat-major s. n., pl. state-majore

stat (administrație), pl. state (nu: ștate)

Stat-Major, Statul-Major a., Statului-Major gen. a.

SECRETAR DE STAT s. v. ministru de externe.

STAT s. 1. țară, (înv. și reg.) stăpânire, (înv.) memlechet, poliție publică. (Un ~ înfloritor.) 2. v. putere. 3. stat federal v. federație.

STAT s. v. amplasament, așezare, caz, circumstanță, condiție, conjunctură, demnitate, făptură, ipostază, împrejurare, înălțime, loc, postură, poziție, rang, situație, stare, statură, talie, titlu, toiag.

STAT s. ședere. (~ul lui acolo a durat 3 zile.)

STAT-MAJOR s. (MIL.) (înv.) ștab.

SECRETAR DE STAT s. (POLITICĂ; în unele state) ministru de externe.

STAT s. ședere. (~ lui acolo a durat 3 zile.)

stat s. v. AȘEZARE. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. DEMNITATE. FĂPTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. ÎNĂLȚIME. LOC. POSTURĂ. POZIȚIE. RANG. SITUAȚIE. STARE. STATURĂ. TALIE. TITLU. TOIAG.

STAT s. 1. țară, (înv. și reg.) stăpînire, (înv.) memlechet, politie, publică. (Un ~ înfloritor.) 2. putere, țară, (înv.) putință. (Marile, micile ~.) 3. stat federal = federație.

STAT-MAJOR s. (MIL.) (înv.) ștab.

STAT. Subst. Stat, stătuleț (dim.), țară, țărișoară, pămînt; patrie. Monarhie, regat, țarat, împărăție, imperiu; principat, voievodat, cnezat; ducat; satrapie; emirat; califat. Republică; republică populară; republică socialistă. Federație, confederație, uniune. Colonie; semicolonie; protectorat; dominion. Oraș liber; oraș-stat, polis (ant.). Adj. Statal, de stat. Monarhic, regal, imperial. Voievodal. Republican; democratic, democrat. Național; multinațional. Federal, federativ, confederativ, unional. Colonial, colonialist. Vb. A forma (a alcătui) un stat, a se uni (a se constitui) intr-un stat; a se federaliza, a se confedera (rar). A conduce un stat, a guverna. A participa la treburile statului. V. conducător de stat, forme de guvernare, localitate, națiune, patrie, uniune.

stat, -ă, adj. (înv.; despre lichide) stătut.

imn de stat (i. național) v. imn (2).

stat, state, s.n. – (reg.) Avere, situație materială: „Dint-al meu bine și stat / Supărarea mi-i fârtat” (Bârlea, 1924, II: 456). (Maram., Trans.). – Din sta „a avea” (< lat. stare) + suf. -at (MDA).

stat, -e, s.n. – Avere, situație materială: „Dint-al meu bine și stat / Supărarea mi-i fârtat” (Bârlea 1924 II: 456). – Din sta „a avea” (< lat. stare) + -at.

ARHIVELE STATULUI, instituție înființată la București în 1831 și la Iași în 1832. Unificată în 1862 la București. În Transilvania datează din evul mediu. Editează „Revista arhivelor” (1924-1947; serie nouă din 1958), precum și studii istorice de arhivistică și publicații de documente.

COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE (C.S.I.), asociație de state cu sediu la Minsk, creată în urma conferințelor de la Brest (8 dec. 1991), Așhabad (12 dec. 1991) și Alma-Ata (21 dec. 1991). La Brest, tratatul de înființare a fost semnat de cele trei mari state slave; Federația Rusă, Bielorusia și Ucraina și s-a stabilit că Uniunea Sovietică își încetează existența ca subiect de drept internațional. Ulterior au aderat Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan. La Alma-Ata a fost creat un Consiliu al șefilor de state și un Consiliu al șefilor de guverne.

GRENADA, Statul ~ (State of Grenada), stat în America Centrală insulară ce include insula omonimă (305 km²), ins. Carriacou, St. Andrew ș.a., toate în S Arh. Antilele Mici; 344 km²; 91 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 64%, anglicani 21%, protestanți 13%). Cap.: Saint George’s. Este împărțit în opt Consilii locale. Relief muntos (alt. max. 840 m). Climă tropical-umedă (precipitații între 1.500 și 5.000 mm/an), cu frecvente cicloane, adesea devastatoare. Resurse agricole: banane, mirodenii (nucșoară), nuci de cocos, trestie de zahăr, cacao, bumbac. Pescuit: 2.000 t (1991). Turism (289 mii turiști, 1991). Nu are c. f. Moneda: 1 dollar East Caribbean = 100 cents. Export (1991): mirodenii, cacao, banane, textile ș.a. Import (1991): produse agro-alim., utilaje ind., bunuri de larg consum, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită în 1498 de Cristofor Columb (care a botezat-o Conceptión), G. a fost colonizată la mijlocul sec. 17 de francezi. În 1783 a devenit colonie britanică, iar în 1967, stat asociat cu Marea Britanie. În febr. 1974, G. devine stat independent, membru în Commonwealth. În urma unei lovituri de stat (mart. 1979), puterea a fost preluată de M. Bishop, care conduce un guvern cu orientare de stânga. În oct. 1983, după înlăturarea și apoi asasinarea lui M. Bishop, puterea a trecut în mâinile unui Consiliu Militar Revoluționar, înlocuit după câteva zile, în urma intervenției unor trupe străine (inclusiv ale S.U.A.), de un guvern provizoriu, până la alegerile generale din 1984. Șeful statului este, de iure, regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. De facto, statul este condus, din 1984, de un parlament bicameral, cuprinzând Senatul, desemnat de guvernatorul general, și Camera Reprezentanților.

L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.

ORANGE [órindʒ] (ORANJE) 1. Fluviu în S Africii (Lesotho, Rep. Africa de Sud și Namibia); 2.100 km. Izv. din M-ții Scorpiei (culmea Mont-aux-Sources), trece prin S deșertului Kalahari, străbate deșertul Namib și se varsă în Oc. Atlantic (G. Alexander). Nu este navigabil din cauza regimului său variabil, a repezișurilor și cascadelor. Afl. pr.: Vaal. 2. Statul liber O. (Orange Free State), formațiune statală creată de buri după 1830, cu autonomie (1836) și capitala la Wimburg. Ocupată de trupele engleze (1848) și anexată la Colonia Capului, a devenit stat independent (1854). În urma Războiului anglo-bur (1899-1902) a devenit colonie a Marii Britanii. Capătă autonomie internă (1907) și intră în Uniunea Sud-Africană (1910). În cadrul statului nou creat își păstrează statutul de unitate administrativă (provincie, cu capitala la Bloemfontein).

ORGANIZAȚIA STATELOR AMERICANE (O.S.A.; în engl.: Organization of American States – O.S.A.; în sp.: Organización de los Estados Americanos – O.E.A.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Washington (S.U.A.), creată în 1948 prin Carta de la Bogotá (în vigoare din 1951, modificată în 1965 și 1985), în scopul promovării păcii, securității și bunei înțelegeri între țările membre din cele două continente, întăririi colaborării și protejării independenței lor, dezvoltării lor economice, sociale și culturale și favorizării integrării lor economice. O.S.A. continuă activitatea Uniunii internaționale a Republicilor Americane (1890-1923) și a Uniunii Republicilor Continentului American (1923-1948). Are 35 membri (2001) – toate statele din cele două Americi (inclusiv Cuba, suspendată în 1962) și observatori din 35 de state de pe toate continentele, inclusiv Uniunea Europeană (dintre care 15 state au statut de observatori permanenți). Principalele organe ale O.S.A. sunt: Adunarea Generală (care se reunește anual), Consiliul Permanent (cuprinzând câte un reprezentant al fiecărui stat membru), Secretariatul, numeroase consilii (Consiliul Interamerican Economic și Social; Consiliul Interamerican pentru Educație, Știință și Cultură ș.a.), Consfătuirea Consultativă a Miniștrilor Relațiilor Externe, șase organizații, cinci comisii specializate etc.

ORGANIZAȚIA STATELOR ARABE EXPORTATOARE DE PETROL (O.S.A.E.P.; în engl.: Organization of Arab Petroleum Exporting Countries – O.A.P.E.C.), organizație regională, cu sediul la Kuwait, creată în 1968, în scopul protejării intereselor țărilor membre și stabilirii căilor și mijloacelor pentru dezvoltarea cooperării lor în domeniul petrolului. Are 10 state membre: Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iraq, Kuwait, Libia, Qatar, Siria.

STATELE GENERALE 1. (În Franța, între 1302 și 1789), instituție reprezentativă supremă a stărilor din care făceau parte deputații clerului, nobilimii și a stării a treia; erau convocate de către rege. În 1789 deputații stării a treia s-au declarat Adunare națională. 2. (În Țările de Jos, din 1463), instituție reprezentativă supremă a stărilor; în Regatul Olandei nume dat parlamentului bicameral – Staten Generaal -, care exercită puterea legislativă.

fermă de stat expr. închisoare.