stăpâni [At: NEAGOE, ÎNV. 12/17 / Pzi: ~nesc / E: stăpân] 1 vt (C.i. bunuri materiale) A fi în posesia a ceva Si: a avea (1), a deține (1), a poseda, (înv) a posesui. 2 vt A lua în posesie. 3 vt A fi stăpân pe … 4 vt(a) (D. persoane, grupuri de persoane, popoare etc.; c.i. țări, teritorii, orașe, colectivități etc.) A avea sub influența, sub ascultarea, sub autoritatea, sub dominația, sub guvernarea etc. sa Si: a cârmui (2), a conduce (4), a domina (1), a guverna (2), (rar) a dirigui (2). 5 vt(a) A subordona influenței sale Si: a cârmui (4), a conduce (5), a domina (1), a guverna (2), (rar) a dirigui (2). 6 vt (Asr) A ocupa. 7 vt (Asr) A captura (1). 8 vi A domni (1). 9 vt (C.i. ființe) A face inofensiv Si: a domoli (2), a domestici (5), a îmblânzi, a potoli. 10 vt A domina printr-o forță superioară, prin constrângere Si: a domoli (11), a domestici (5), a îmblânzi, a potoli. 11 vt A ține în frâu (prin metode severe) Si: a domoli (2), a domestici (5), a îmblânzi, a potoli. 12 vt (Pex) A opri, a împiedica (cu regularitate) de la comiterea unui act, a unei acțiuni nepotrivite, necontrolate, reprobabile Si: a struni, a înfrâna, a învinge. 13 vt (C.i. domenii de activitate sau de cunoaștere ori compartimente ale acestora, meserii, meșteșuguri, deprinderi, operații sau instrumente, utilaje etc.) A avea sau a dobândi cunoștințe (teoretice sau practice) temeinice pentru a putea lucra cu pricepere, cu îndemânare etc. Si: a cunoaște (1), a poseda, a ști, (arg) a gini (1). 14 vr (D.oameni) A avea controlul propriilor porniri Si: a se abține (2), a se autocontrola, a se controla (3), a se domina (2), a se inhiba, a se înfrâna, a răbda, a se reține. 15 vr A nu-și exterioriza sau a nu-și manifesta emoțiile, sentimentele stările (sufletești) etc. Si: a se abține (2), a se autocontrola, a se controla (3), a se domina (2), a se inhiba, a se înfrâna, a răbda, a se reține. 16 vr A nu executa o acțiune Si: a se abține (1), a se autocontrola, a se controla (3), a se domina (2), a se inhiba, a se înfrâna, a răbda, a se reține. 17 vr (C.i. manifestări, sentimente, stări sufletești etc.) A opune rezistență în declanșarea a ceva Si: a controla (3), a domina (2), a inhiba, a înăbuși, a înfrâna, a opri, a reține. 18 vt (C. i. manifestări, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să izbucnească, să se manifeste Si: a controla (2), a domina (1), a inhiba, a înăbuși, a înfrâna, a opri, a reține. 19 vt (C. i. manifestări, sentimente, stări sufletești etc.) A supune autocontrolului Si: a controla (2), a domina (1), a inhiba, a înăbuși, a înfrâna, a opri, a reține. 20 vt (D. sentimente, convingeri, obiceiuri, idei etc.; c. i. oameni) A supune unei influențe, unei presiuni etc. Si: a domina (1), a poseda. 21 vt (D. sentimente, convingeri, obiceiuri, idei etc.; c. i. oameni) A urmări fără încredere Si: a domina (1), a poseda. 22 vt (D. sentimente, convingeri, obiceiuri, idei, etc.; c.i. oameni) A ține sub puterea sa Si: a domina (1), a poseda.

A STĂPÂNI ~esc 1. tranz. 1) (bunuri materiale) A deține în calitate de stăpân; a avea în posesie; a poseda; a deține. 2) (activități, specialități, doctrine etc.) A cunoaște bine; a poseda. ~ tehnica. ~ o limbă. 3) (țări, împărății) A conduce în calitate de stăpân. 4) fig. (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A preocupa în permanență și complet; a urmări; a obseda. 5) (porniri, sentimente etc.) A face să nu se manifeste; a domoli; a potoli; a înfrâna. 6) (persoane) A face să se stăpânească. 2. intranz. A se afla în fruntea unei țări; a fi domn al unei țări; a domni; a guverna. /Din stăpân

A SE STĂPÂNI mă ~esc intranz. A-și înfrâna pornirile; a se reține; a se controla; a se domina. /Din stăpân

stăpânì v. 1. a fi stăpân, a guverna: să stăpânească țara în pace; 2. a domina: patima cel stăpânea; 3. fig. a înfrâna, a se reține: nu știe să se stăpânească.

STĂPÂN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. corectat(ă)

stăpân, ~ă smf [At: CORESI, EV. 237 / Pl: ~i, ~e / E: ns cf slv стопанъ] 1 Persoană care are în posesiunea sa un (mare) număr de oi, considerată în raport cu acesta Si: scutar¹, (pop) stânaș, (îrg) stânar, (reg) stânaci. 2 (Pgn) Persoană care posedă orice altfel de animal, considerată în raport cu acesta. 3 (Reg; îs) ~u oilor De-a puia gaia. 4 (Adesea determinat de un adjectiv posesiv) Persoană care dispune în fapt sau de drept de anumite puteri asupra unor oameni (sclavi, iobagi, muncitori etc.), pe care îi exploatează, considerată în raport cu aceștia Si: (înv) domn (1) Vz: jupân, patron, stăpâncă, stăpâneasă. 5 (Adesea determinat de un aps) Persoană care are posibilitatea de a fi servită, în raport cu cei aflați în serviciul său (pe lângă gospodărie, în treburile casnice etc.) Si: (înv) domn (1) Vz: jupân, patron, stăpâncă, stăpâneasă. 6-9 (Îe; șîf a fi sau a da la ~) A intra (sau a băga ori a se băga) la ~ A (se) angaja ori a face să fie sau a fi angajat în slujba cuiva. 10-11 (Îae) A-și crea sau a face să-și creeze obligații care-l determină pe cineva să ajungă (fără să vrea) la bunul plac al cuiva. 12-13 A ajunge sau a face să ajungă sub deplina ascultare a cuiva. 14 (Prin exagerare; adesea ca termen de adresare) Epitet pentru o persoană iubită. 15 (De obicei urmat de determinări în genitiv care indică obiectul posesiunii) Persoană care posedă (cu titlu de proprietate) un bun material Si: deținător (1), posesor, stăpânitor (1), (înv) domn (1), ocinaș¹, (îvr) posesuitor. 16 (Spc) Proprietar de pământ Si: deținător (3), posesor, stăpânitor (2), (înv) domn (2), ocinaș¹, (îvr) posesuitor. 17 (Îe) A se face ~ (pe cineva) A lua ceva în posesiune (în mod abuziv). 18 (Îe) A lăsa (pe cineva) ~ (pe ceva) A ceda sau a dărui (cuiva ceva). 19 Persoană, grup de persoane sau colectivitate care conduce, care cârmuiește un stat, un popor, un grup de oameni etc. considerată în raport cu aceștia Si: cârmuitor (5), conducător (1), stăpânitor (5). 20 (Spc) Domnitor (1). 21 (Pex) Persoană sub a cărui putere, autoriate, dominație etc. se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu aceștia Si: stăpânitor (7). 22 (Reg; îe) A fi ~ să … A avea voie să … 23 (Îvr) Dominant (4). 24 Stat, populație, popor care stăpânește (4) alte state, populații sau popoare considerate în raport cu acesta Si: cuceritor (1), ocupant, stăpânitor. 25 (Rar) Divinitate (2). 26 (În limbajul bisericesc creștin; adesea ca epitet; de obicei urmat de determinări care-i precizează sensul; spc) Divinitatea într-una din ipostazele Dumnezeu, Isus Cristos sau Fecioara Maria, considerată ca ființă atotputernică, ca îndrumător spiritual, ca ocrotitor etc. Si: stăpânitor (10). 27 (Adesea cu determinări care-i precizează sensul) Persoană care conduce propria gospodărie, considerată în raport cu oaspeții sau cu vizitatorii săi Si: (îvp) domn (1). 28 Persoană care reprezintă (într-o împrejurare dată) autoritatea supremă într-o gospodărie, într-o familie, considerată mai ales în raport cu oaspeții, cu vizitatorii săi ori cu ceilalți membri ai familiei Si: (îvp) domn (1). 29 (Îe) A fi ~ în casa lui (sau la el în casă ori la el acasă) A face tot ceea ce dorește în propria gospodărie sau familie. 30 (Îae) A avea toate drepturile, a proceda după bunul plac. 31 Persoană care dispune după plac de ceva. 32 Persoană care își poate domina înclinațiile, sentimentele etc. 33 (Îe) A fi ~ pe sine (sau pe mine, pe tine, pe el etc.) A fi în stare să-și înfrâneze pornirile, sentimentele etc. 34 A fi sigur de el, încrezător în posibilitățile sale. 35 (De obicei urmat de determinări introduse prin pp „pe” sau „peste” care indică domeniul) Persoană (sau colectivitate, instituție etc.) care reprezintă o autoritate într-un anumit domeniu de activitate, de cunoaștere. 36 (Pex) Persoană care posedă multe cunoștințe, care cunoaște bine ceva.

stăpânesc, ~ească a [At: (a. 1712) IORGA, S. D. VII, 113 / Pl: ~ești / E: stăpân + -esc] (Îvp) 1-6 Care aparține unui stăpân (1-2, 4-5, 10-11). 7-11 Care provine de la un stăpân (1-2, 4-5, 15-16). 12-17 De stăpân (1-2, 4-5, 10-11). 18-23 Al stăpânului (1-2, 4-5, 15-16). 24-25 Caracteristic stăpânului (27-28). 26-27 De stăpân (27-28). 28 De autoritate publică. 29-30 De stăpânire (7-8). 31-32 Al stăpânirii (7-8). 33 Al stăpânitorului. 34 (Pex) Domnesc (1). 35 Suveran.

STĂPÂN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Persoană în a cărei proprietate se găsește un bun material, considerată în raport cu acesta; persoană în a cărei proprietate se găsea un sclav, considerată în raport cu acesta; proprietar. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ.

STĂPÎN, -Ă, stăpîni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care folosește în gospodăria sa una sau mai multe slugi, considerată în raport cu acestea. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpîn milos. IOSIF, PATR. 34. Cînd aș da odată peste un stăpîn cum gîndesc eu, n-aș ști ce să-i fac să nu-l smintesc. Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? CREANGĂ, P. 200. ◊ Expr. A intra la stăpîn = a se angaja slugă la cineva. Ia, sînt și eu un băiet sărman, din toată lumea, fără tată și mamă, și vreau să întru la stăpîn. – Să intri la stăpîn?! D-apoi tu nici de păscut gîștele nu ești bun. CREANGĂ, P. 147. (Glumeț) Cînd îmi dai voie să fumez? – Asta e acum! Nici să nu te aud, se supără Sonia... – La ce stăpîn am intrat! se văită Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 218. (A fi) fără stăpîn = (a fi) liber, de capul lui; p. ext. fără rost. Rătăcesc ca un cîine fără stăpîn... Dar nu port pe grumaz urmele lanțului. BENIUC, V. 25. A-și găsi stăpînul = a-și găsi nașul, v. găsi. 2. (Astăzi mai ales la pl., denumind categoria socială a exploatatorilor) Persoană care folosește muncă salariată în întreprinderea sa (industrială, comercială etc.) considerată în raport cu angajații săi. V. patron, jupîn. Foloasele stăpînilor de odinioară rămîn azi în mîna muncitorilor. SADOVEANU, E. 29. Stăpînii socotesc, Cînd cei buni din lanț voiesc Să dezlege Leul, Că au cine oare-atunci Ar mai duce-n chin și munci, Pentru dînșii, greul? NECULUȚĂ, Ț. D. 44. 3. Posesor al unui lucru material (considerat în raport cu lucrul posedat); proprietar. A rămas singur stăpîn pe pămînt, pe casă, pe acareturi. STANCU, D. 29. Cînele înțelegea că e vorba de el. Se oprise, negru și cu lustru ca păcura, și privea la stăpîni cu doi ochi așa de deștepți, parcă numai glasul îi lipsea. SADOVEANU, O. IV 17. Astă-noapte chiar, frate-meu mi-a adus răspuns că pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu. ISPIRESCU, L. 23. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind și cît pe ce să izbească pe stăpînu-său. CREANGĂ, P. 185. ♦ Proprietar de sclavi (considerat în raport cu aceștia). Chestiunea dezrobirii țiganilor... a început a se agita prin însăși inițiativa parțială a stăpînilor de țigani. KOGĂLNICEANU, S. A. 194. 4. Stăpînitor, conducător (al unui stat, al unui popor); domnitor, suveran. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpîn peste avari. EMINESCU, O. I 88. Azi vin și pun piciorul pe-acest pămînt romîn și zic: Moldovo-n mine cunoaște-al tău stăpîn. ALECSANDRI, T. II 69. Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de al credinței sau al Tibrului stăpîn... Uriaș e al Daciei sau e Mircea cel Bătrîn? ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (Poetic) Cînd intrarăm în Bogdănești, noaptea era desăvîrșit stăpînă. SADOVEANU, O. VII 181. Lună, tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A fi stăpîn pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare. ♦ Fig. (Adesea adjectival) (Persoană sau colectivitate) care dispune de sine, care-și făurește singură viața, soarta, viitorul. Ei bine, ce sîntem noi aici? Stăpîni pe soarta noastră sau robi plecați sub bici? ALECSANDRI, T. II 111. ◊ Expr. A fi stăpîn pe sine = a fi capabil să-și înfrîneze pornirile și pasiunile; stăpînit, reținut. Penelopa, lîngă el, se ținea bine. Demnă, severă, stăpînă pe sine, sta măreață în rochia ei galbenă. BART, E. 76. Omule... Spune-mi, ești stăpîn pe tine? Dai pravili inimei tale? CONACHI, P. 276. ♦ Fig. (Mai ales la feminin) Epitet dat persoanei iubite. Mi-aduc aminte de duduia Ionița, stăpîna visurilor noastre de la doisprezece ani. IBRĂILEANU, S. 32. Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mînă Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! EMINESCU, O. I 154. 5. Persoană care are autoritate în familie; (în raport cu oaspeții) gazdă. Ardă-i focul de bărbați! Să-i lăsăm azi nemîncați. De nimică nu ne pasă, Că sîntem stăpîne-n casă. ALECSANDRI, T. I 243. Cucoană Caliopi, să-i vorbești d-ta. – Ba d-ta, cucoane Matachi, ca stăpînul casei. id. ib. 356.

STĂPÎNI, stăpînesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea în proprietate bunuri materiale, animale etc.; a poseda. N-a avut neamuri care să-i alunge femeia și să-i stăpînească locul. GALAN, Z. R. 90. Omul de la «Singer» a coborît mașina din trăsură, a pus-o pe mama să iscălească tot felul de hîrtii, a încasat o sută de lei și i-a spus s-o stăpînească sănătoasă. PAS, Z. I 242. ◊ Fig. Sus senin și jos verdeață! Ce cuminte-i să trăiești Cînd ți-e dat să stăpînești Numai o viață. COȘBUC, P. I 263. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice, teoretice și practice, într-un anumit domeniu. Lucrătorul bolșevic iubește cultura, stăpînește tehnica din toate punctele de vedere și simte nevoia unei lecturi, a unui spectacol. SAHIA, U.R.S.S. 87. ◊ A stăpîni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri, a se abține (de la ceva); a avea stăpînire de sine, a se înfrîna, a se domina. Răzășii de aici se stăpînesc cu fălcile încleștate și așteaptă ceas potrivit ca să plătească dușmanului după cuviință. SADOVEANU, N. P. 23. Prietenă Elisabeta, îți înțelegem desperarea. Trebuie însă să te stăpînești. SAHIA, N. 42. Inima îi se sfîrșea. Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ♦ Tranz. (Complementul indică manifestarea reținută) A nu lăsa să izbucnească, să se manifeste. Da-abia mi-am mai stăpînit indignarea. CAMIL PETRESCU, U. N. 125. Abia stăpînindu-și plînsul, îl îndepărtă puțin cu amîndouă mîinile, ca să se uite mult la el. BASSARABESCU, V. 23. [Harap-Alb] neputîndu-și stăpîni rîsul, zise cu mirare: Multe mai vede omul acesta cît trăiește. CREANGĂ, P. 240. Vizirul stăpînește mînia lui fierbinte. ALECSANDRI, P. III 346. ♦ Tranz. A opri sau a împiedica pe cineva de la ceva; a face inofensiv; a domoli, a potoli. Tovarăși, dați-mi o armă! Ofițerul și un soldat îl luară în brațe, îl stăpîniră. Îi repetau mereu: Nu se poate, tovarășe! DUMITRIU, V. L. 88. Feciorul cel mai mare al comisului... răpezind îndărăt brațul drept, încleștă pe tretin pe după gît ca într-un arc, stăpînindu-l. Nechezînd subțirel, căluțul se supuse. SADOVEANU, F. J. 66. 4. Tranz. Fig. (Despre idei, sentimente) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpînirea sa; a domina. Îmi dau seama că este o nebunie ceea ce gîndesc acum. Că oamenii vor rîde. Însă pe mine mă stăpînesc aceste gînduri. SAHIA, N. 23. Rolla se afundă în viața plăcerilor cumpărate, în acea viață unde pasiunile stăpînesc pe om. GHEREA, ST. CR. II 321. Rău este că mă stăpînește frica. DRĂGHICI, R. 154. 5. Intranz. A cîrmui, a domni, a guverna, a conduce. Stăpînea în Moldova Bogdan Încrucișatul. SADOVEANU, O. I 247. În Ardeal stăpînea Sigismund Batori. ISPIRESCU, M. V. 9. Acolo stăpînește Un domn pe care țara întreagă îl urăște. ALECSANDRI, T. II 140. ◊ Tranz. Luminate împărate, să-ți stăpînești împărăția cu norocire! ISPIRESCU, L. 26.

STĂPÂN ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană căreia îi aparține un bun material. ~ul mașinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stăpânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoană în serviciul căreia se află angajat cineva. ◊ A intra (sau a se băga) la ~ a se angaja slugă. (A fi) fără ~ a) (a fi) independent în acțiunile sale; b) (a fi) fără supraveghere. 4) fig. Persoană cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situație a se orienta bine într-o situație, ocupând o poziție dominantă. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare să-și stăpânească sentimentele, pornirile; a-și ține firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viața) sa a dispune de propria persoană. 5) pop. Persoană care administrează o gospodărie (privată sau publică); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazdă (luată în raport cu oaspeții). /<sl. stopanu

stăpân m. 1. cel ce guvernă, cei ce comandă: el e stăpân aici; 2. posesor, proprietar: stăpânul casei, stăpânul moșiei; 3. cel ce are servitori, lucrători: a da de stăpân, a fi la stăpân; 4. fig. care se poate înfrâna: stăpân pe faptele sale. [Slav. STOPANŬ, domn].

stăpîn m. (vsl. bg. stopanŭ, a. î.; alb. stopán, „baci, șefu ciobanilor”, cuv. de orig. nelămurită). Proprietar, posesor: stăpînu caseĭ, al moșiiĭ. Domn maĭ-mare, șef, guvernator, comandant: eu îs stăpîn în (saŭ peste) țara asta. Fig. Care se poate stăpîni (înfrîna): a fi stăpin pe faptele tale. A da la stăpîn, a da în serviciŭ ca slugă. A fi, a intra la stâpîn, a fi, a intra în serviciŭ. Cum e stăpînu, și sluga (saŭ așa și sluga), cum e Turcu și pistolu, cum îs ceĭ marĭ, așa și ceĭ micĭ. – Fem. stăpînă, pl. e: stăpîna caseĭ. V. balabustă.

stăpînésc v. intr. (d. stăpîn). Îs stăpîn: eŭ stăpînesc aicĭ. V. tr. Posed: să stăpînești sănătos casa pe care ți-aĭ făcut-o! Fig. Domin, țin în puterea mea: furia îl stăpînea, vizitiu nu maĭ putu stăpîni caiĭ. V. refl. Mă dominez, mă abțin, mă rețin, mă înfrînez: nu se maĭ putu stăpîni și începu a-l mustra.

stăpâni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânesc, 3 sg. stăpânește, imperf. 1 stăpâneam; conj. prez. 1 sg. să stăpânesc, 3 să stăpânească

stăpâni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânesc, imperf. 3 sg. stăpânea; conj. prez. 3 să stăpânească

stăpâni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânesc, imperf. 3 sg. stăpânea; conj. prez. 3 sg. și pl. stăpânească

stăpân s. m., pl. stăpâni

stăpân s. m., pl. stăpâni

stăpân s. m., pl. stăpâni

stăpânesc, -neam 1 imp.

STĂPÂNI vb. 1. v. poseda. 2. v. domni. 3. a domina, a trona. (~ peste întreaga împărăție.) 4. v. cunoaște. 5. a cunoaște, a poseda, a ști. (~ trei limbi străine.) 6. v. controla. 7. v. subjuga. 8. v. învinge. 9. v. reține. 10. a(-și) birui, a(-și) înfrâna, a(-și) înfrânge, a(-și) învinge, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 11. v. abține. 12. v. absorbi. 13. v. calma. 14. v. tempera.

STĂPÂNI vb. v. cuceri, lua, ocupa.

STĂPÂN s. 1. v. posesor. 2. v. patron. 3. v. Dumnezeu.

STĂPÂN s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

stăpîn s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

STĂPÎN s. 1. deținător, posesor, proprietar, (înv.) ocinaș, posesuitor. (~ al unui bun.) 2. patron, (pop.) jupîn. (Are un ~ foarte aspru.) 3. (BIS.; art.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu.

STĂPÎNI vb. 1. a avea, a deține, a poseda, (înv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. a cîrmui, a conduce, a dirigui, a domni, a guverna, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.) 3. a domina, a trona. (~ peste întreaga împărăție.) 4. a cunoaște, a pricepe, a ști, (fam.) a vedea. (~ mai multe meserii.) 5. a cunoaște, a poseda, a ști. (~ trei limbi străine.) 6. a controla, a domina. (~ spațiul aerian.) 7. a domina, a subjuga, (fig.) a robi. (Pasiunea îl ~.) 8. a domina, a înfrîna, a învinge. (Și-a ~ durerea.) 9. a opri, a reține, (rar) a prididi, (fig.) a înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 10. a(-și) birui, a(-și) înfrîna, a(-și) înfrînge, a(-și) învinge, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 11. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se reține. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 12. a absorbi, a domina, a preocupa. (Îl ~ rezolvarea unei probleme.) 13. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera. (Te rog să te ~!) 14. a domoli, a potoli, a stăvili, a tempera, (fig.) a înfrîna, a zăgăzui. (I-a mai ~ avîntul.)

stăpîni vb. v. CUCERI. LUA. OCUPA.

stăpîn (-ni), s. m. – 1. Suveran, domn. – 2. Proprietar, posesor. – 3. Patron. – Megl. stăpǫn. Origine incertă. Este considerat de obicei drept der. din sl. stopanŭ (Miklosich, Fremdw., 127; Miklosich, Lexicon, 885; Cihac, II, 361; Lambrior 103; Tiktin; Conev 59; Candrea; Rosetti, GS, V, 158), cf. bg. stopan(in), sb. stopanin, alb. stopan „baci, sameș”. Pentru această ipoteză există două obiecții; prima se referă la dificultatea trecerii lui an › în într-un element sl., nu este de netrecut, cf. smîntînă, stînă. A doua, destul de serioasă, constă în faptul că aceste cuvinte sînt izolate în sl. și că lipsește corespondența cu familiile cunoscute, ceea ce duce la presupunerea că nu sînt la origine sl., ci împrumuturi, după unii din alb. sau poate din rom. Această circumstanță este destul de îngrijorătoare; și corespondența formală cu jupîn permite orientarea spre un cuvînt autohton (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 10; Philippide, II, 14). Ipotezele emise pînă acum nu par fericite: din alb. štëpë „casă” (Papahagi, Notițe etimologice, 43); în loc de *istopanus, metateză improbabilă de la un lat. *hospitanus < hospes (Laurian și Maxim; Barič, Albanorum. Studien, 13; Pușcariu, Dacor., III, 379; Capidan, Raporturile, 149; cf. Philippide, II, 733 și Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. *stipanus < stips (Giuglea, Dacor., III, 610-6; cf. observațiile lui Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 339); din numele Stephanus, rege al Ungariei (B. Migliorini, Dal. nome proprio al nome commune, Ginebra, 1927, 311; cf. împotrivă Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. stephanus < gr. στέφανος (Pușcariu, Dacor., VII, 456; Pușcariu, Lr., 286); de origine balcanică (Sandfeld 94). Der. stăpînă, s. f. (patroană, suverană); stăpînesc, adj. (de stăpîn); stăpîni, vb. (a avea în proprietate; a poseda; a guverna, a domni, a exercita puterea supremă; a domina, a supune; a struni, a împiedica, a reprima, a tempera; refl., a se domina, a se înfrîna); stăpînie, s. f. (înv., dominație, seniorie); stăpînire, s. f. (domnie, seniorie; proprietate, poziție; guvern, administrație, autoritate); stăpînitor, adj. (care posedă, care domină; s. m., proprietar, domn); înstăpîni, vb. (a da în posesie); nestăpînit, adj. (de nespus, neîmblînzit, irezistibil).

COMPOS SUI (lat.) stăpân pe sine – A rămâne în toate împrejurările compos sui.

DIVIDE ET IMPERA! (lat.) dezbină și stăpânește – Principiu de guvernare enunțat de Machiavelli, utilizat deseori pentru a defini politica Imperiului Habsburgic. Exista și la romani: „Divide ut regnes!” („dezbină ca să domnești!”).

DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.

INTER DOMINUM ET SERVUM NULLA AMICITIA EST (lat.) între stăpân și sclav nu poate exista prietenie – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 7, 8, 23.

REM TENE: VERBA SEQUENTUR (lat.) stăpânește materia; cuvintele vin de la sine – Aforism atribuit lui Cato cel Bătrân. Dezvolți cu ușurință un subiect pe care ești stăpân.

SUSTINE ET ABSTINE! (lat.) rabdă și stăpânește-te! – Versiunea latină a unei vechi maxime grecești, devenită deviza filozofului stoic Epictet. Indică două modalități ale rezistenței la rău și în general ale detașării: puterea de a îndura și aceea de a fi stăpân pe tine însuți, ferindu-te de patimile care-ți subminează libertatea morală.

TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

Divide et impera (lat. „Împarte și stăpînește”) – Faimos adagiu roman ridicat la principiu de guvernămînt, care apare și sub forma mai puțin uzitată, dar mai explicită: divide et regnes (divide pentru a domni). Niccolo Machiavelli (vezi Machiavelism), care a studiat și a scris despre politica imperiului roman, a rezumat-o în această formulă care i-a fost pusă în seamă. Dar ea e mult mai veche și Heinrich Heine o atribuie într-o scrisoare din Paris (12 ianuarie 1842) regelui Filip al Macedoniei care s-a urcat pe tron în anul 359 î.e.n. Formula a fost aplicată de multe guverne oligarhice care, pentru a subjuga popoarele, provocau dezbinări între partide, între naționalități. Lenin scria: „Aceasta este tocmai o poziție… pe care absolutismul a cedat-o democratismului crescînd, pentru a-și păstra pozițiile principale, pentru a împărți și dezbina pe cei care revendicau transformări politice” (Opere, vol. 5, pag. 59-60). IST.

His masters voice (engl. „Vocea stăpînului”) – vezi: Iurare in verba magistri.

Sustine et abstine! (lat. „Îndură și abține-te!) – maxima filozofului stoic grec Epictet. O găsim – întrucît el n-a lăsat nici un rînd scris – în Convorbiri cu Epictet și în Encheiridion (Manualul lui Epictet), lucrări alcătuite de discipolul său Flavius Arrianius. Prin ”sustine et abstine", filozoful recomandă să îndurăm cu bărbăție vicisitudinile vieții și să ne ferim de pasiunile care ne îmbolnăvesc sufletul și ne distrug libertatea morală. De aceea maxima lui Epictet a devenit deviza stoicilor. FIL.

Tel maître, tel valet (fr. „Așa stăpîn, așa servitor”) – proverb cu variante corespunzătoare în diferite limbi. Germanii spun: Wie der Herr, so der Diener (Cum e stăpinul așa e și sluga). Noi spunem: Cum e turcul și pistolul – sau: Cum e sacul și peticul. FOL.

Tu duca, tu signore e tu maestro (it. „Tu călăuza mea, tu stăpînul și maestrul meu”) – Dante, Infernul (cînt. II, v. 140). Sînt vestitele epitete pe care Dante le acordă lui Vergiliu: duca (pentru că îl va călăuzi în călătoria prin infern), signore (pentru că se va supune voinței lui Vergiliu) și maestro (pentru că tot el îi va arăta învățămintele acestei călătorii). LIT.