stanță² sf vz ștanță

stanță¹ sf [At: HELIADE, O. 354 / V: ~ție (Pl: stănții) / Pl: ~țe / E: it stanza] 1 (Înv) Cameră (1). 2 Strofă care are un înțeles de sine stătător și deplin, alcătuită dintr-un număr determinat de versuri, de obicei opt, cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. 3 (Lpl) Poezie scrisă în stanțe (2). 4 (Pgn) Poezie. 5 (Nav) Grindă de lemn dispusă de-a lungul parapetului sau balustradei unei punți descoperite, pe care se așază o încărcătură, în scopul de a o fixa Si: stâlp (2).

STANȚĂ², stanțe, s. f. Strofă, avînd un înțeles deplin, alcătuită dintr-un număr determinat de versuri a căror ordine, măsură și rimă sînt supuse unor anumite reguli. O, Muza mea... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță). TOPÎRCEANU, P. 196. ♦ (La pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. Crinii pe care aleasa inimii îi purta în cunună ori în centură, se vor desfoia etern, de-a lungul stanțelor nemuritoare. GALACTION, O. I 341. Mă lăsasem la o lină reverie, recitînd încet niște stanțe d-ale lui Anacreon. NEGRUZZI, S. I 223.

STANȚĂ¹ s. f. v. ștanță.

STANȚĂ² s.f. Strofă alcătuită dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet. ♦ (la pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. [Cf. fr. stance, it. stanza].

STANȚĂ¹ s.f. v. ștanță.

STANȚĂ s. f. strofă dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet. ◊ (pl.) poezie scrisă în astfel de strofe; (p. ext.) poezie. (< fr. stance, it. stanza)

STANȚĂ ~e f. Strofă cu înțeles de sine stătător, alcătuită din opt versuri. /<it. stanza

stanță f. strofă (în elegie), octavă.

*stanță f., pl. e (fr. stance, d. it. stanza, cameră, locuință, stolă, d. stare, a sta. V. di-, in, pre-, re- și substanță). Strofă.

stanța v vz ștanța

stanție¹ sf vz stanță¹

ștanța vt [At: NOM. MIN. I, 100 / V: (rar) st~ / Pzi: ~țez / E: ger stanzen] 1 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A tăia cu ștanța (1) Si: a ștănțui (1). 2 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A fasona cu ajutorul ștanței (2) Si: a ștănțui (2). 3 (C. i. obiecte de metal, produse finite etc.) A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul ștanței (3) Si: a ștănțui (3). 4 (C. i. pelicule cinematografice) A supune operației de imprimare mecanică a subtitlurilor Si: a ștănțui (4).

ștanță sf [At: NICA, L. VAM. 227 / V: (rar) st~ / Pl: ~țe / E: ger Stanze] 1 Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită la tăierea dintr-o dată a întregului contur al unei piese Si: șnit (5). 2 Unealtă folosită la fasonarea prin deformare plastică prin presiune a unor materiale Si: șnit (6). 3 Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese sau a unui produs finit.

STANȚA vb. I v. stanța.

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. A fasona la cald sau la rece, fără așchiere, obiecte de aceeași formă, prin tăierea cu ștanța a unui material sau prin deformarea lui plastică cu ajutorul unor matrițe. – Variantă: stanță vb. I.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. Unealtă compusă din două piese cu muchii tăioase, montate într-o presă sau într-o mașină specială, cu ajutorul căreia se taie (fără așchiere) obiecte de aceeași formă dintr-un material (aflat de obicei sub formă de placă sau bandă); p. ext. unealtă compusă din două piese asociate, care se folosește la diferite operații de tăiere și de fasonare prin deformarea plastică a unui material. – Variantă: stanță s. f.

STANȚA vb. I. v. ștanța.

ȘTANȚA vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanța vb. I. / < germ. stanzen].

ȘTANȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau avînd la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze].

ȘTANȚA vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)

ȘTANȚĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor. (< germ. Stanze)

A ȘTANȚA ~ez tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen

ȘTANȚĂ ~e f. 1) Unealtă formată dintr-o piesă și o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin deformare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese. [G.-D. ștanței] /<germ. Stanze

stanță s. f., g.-d. art. stanței; pl. stanțe

stanță s. f., g.-d. art. stanței; pl. stanțe

stanță s. f., g.-d. art. stanței; pl. stanțe

stanță

ștanța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ștanțez, 3 ștanțează; conj. prez. 1 sg. să ștanțez, 3 să ștanțeze

ștanță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

ștanța (a ~) vb., ind. prez. 3 ștanțează

ștanță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

ștanța vb., ind. prez. 1 sg. ștanțez, 3 sg. și pl. ștanțează

ștanță (tehn.) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

ștanță

STANȚĂ (< it. stanza, strofă) Strofă, unitară ca înțeles, folosită de poeții Renașterii italiene, ale cărei versuri variază ca număr de la trei versuri pînă la douăzeci, ele avînd o anumită rimă. Ea apare ca o perioadă poetică simetric întocmită. Ex. Trudit apoi m-am așezat pe-o stîncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastia adîncă Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină Sclipeau în întuneric, șapte stele. (G. TOPÎRCEANU, Infernul. Stanțe apocrife la Divina Comedie)

STANȚĂ s. v. cameră, încăpere, odaie.

stanță s. v. CAMERĂ. ÎNCĂPERE. ODAIE.

ȘTANȚA vb. (TEHN.) a ștănțui.

ȘTANȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)

ȘTANȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)