STANȚĂ (< it. stanza, strofă) Strofă, unitară ca înțeles, folosită de poeții Renașterii italiene, ale cărei versuri variază ca număr de la trei versuri pînă la douăzeci, ele avînd o anumită rimă. Ea apare ca o perioadă poetică simetric întocmită. Ex. Trudit apoi m-am așezat pe-o stîncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastia adîncă Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină Sclipeau în întuneric, șapte stele. (G. TOPÎRCEANU, Infernul. Stanțe apocrife la Divina Comedie)