ȘPERLĂ s. f. (Reg.) Cenușă încă fierbinte care acoperă jarul; spuză. ◊ Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situație penibilă. A o da prin șperlă = a o păți. – Et. nec.

spârlă sf vz sperlă¹

sperlă² sf vz șperlă

sperlă¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~le, ~lea sf, spâr~ a / Pl: ~le / E: ns cf sperli] 1-4 sf, a (Trs) (Animal sau pasăre) care are părul sau penele zburlite.

sperlea sf vz sperlă¹

șperlă sf [At: ECONOMIA, 12/9 / V: (reg) spârlă, sp~, șpir~, șup~ / Pl: ~le / E: ns cf srb sprljiti „a arde”, rom pârli] 1 (Reg) Cenușă încă fierbinte care acoperă cărbunii Si: spuză. 2 (Reg; îe) A da (pe cineva) prin ~ A pune (pe cineva) într-o situație penibilă (dându-l de gol, facându-l de râs, batjocorindu-l). 3 (Reg; îae) A trata (pe cineva) cu asprime (certându-l, bătându-l). 4 (Reg; îe) A arunca sau a azvârli (cuiva) (cu) ~ în ochi sau a da cu ~ în ochii lumii A induce în eroare (pe cineva), pentru a-l împiedica să aprecieze exact o situație, un fapt etc. 5 (Reg; îae) A denatura realitatea, adevărul. 6 (Reg; îe) A se face (tot) ~ A se distruge (2). 7 (Reg; îe) A o da prin ~ A o păți. 8 (Trs; îf speria) Cenușă de paie¹. 9 (Mol; Trs) Jar. 10 (Reg; rar) Funingine. 11 (Buc; Mar) Praf. 12 (Reg; fig) Femeie sprintenă, vioaie.

șuperlă sf vz șperlă

ȘPERLĂ s. f. (Reg.) Cenușă încă fierbinte care acoperă cărbunii; spuză ◊ Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situație penibilă. A o da prin șperlă = a o păți. – Et. nec.

ȘPERLĂ s. f. Cenușă de culoare deschisă, încă fierbinte, care acoperă cărbunii cînd se trece flacăra; spuză. Mutu rîdea cu lacrimi și pufnea lîngă foc, de și-a umplut genele de șperlă. SADOVEANU, P. M. 280. În bordei era un moșneag bătrîn, bătrîn, care ședea dinaintea focului c-o bucățică de mămăligă de trei zile, și tot o învîrtea prin cea șperlă, cînd pe-o parte, cînd pe alta. ȘEZ. VI 88. ◊ Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a maltrata. Cred că nu mă vei da prin șperlă și nu-l vei lăsa să mă bată. CREANGĂ, A. 111. A o da prin șperlă = a o păți. Bietul boier a dat-o și el prin șperlă. I. CR. IV 95.

ȘPERLĂ ~e f. reg.1) Cenușă fină, albicioasă, care se formează pe suprafața jăraticului; spuză. ◊ A da prin ~ a) a trata cu brutalitate; b) a pune într-o situație neplăcută. 2) Copil vioi și zburdalnic. /Orig. nec.

șperlă f. Mold. cenușă de cărbuni aprinși: a arunca șperlă în ochi; a da prin șperlă, a prinde cu minciuni (metaforă luată dela frigerea fripturei); cred că nu mă vei da prin șperlă și nu-l vei lăsa să mă bată CR. [Cf. croat SPÈRLITI, a arde (v. pară)].

spérlă (sud) și șpérlă (nord) f. pl. e (ung. pernye, spuză, cenușă caldă, de unde vine și ardelenescu perneŭ, colb. V. pîrnaĭe). Cenușă foarte supțire saŭ fumegătură de lampă care se depune ca colbu pin camere. A da cu șperlă (orĭ cu colb) în ochiĭ lumiĭ, a căuta să înșelĭ lumea ca să nu vadă vițiĭ evidente. A da pin sperlă (fam.), a terfeli, a tărbăci, a bate saŭ a ocărî. V. pospaĭ.

șpérlă, V. sperlă.

șperlă (reg.) s. f., g.-d. art. șperlei

șperlă (reg.) s. f., g.-d. art. șperlei

șperlă s. f., g.-d. art. șperlei; pl. șperle

sperlă (-le), s. f. – Funingine, negreală, spuză. – Var. șperlă. Origine incertă. Dacă acest cuvînt este expresiv, cum pare să indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scîntei”, cf. sfîrîi, pîrîi (se numește sperlă spuza care acoperă focul cu mult fum). Legătura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenușă fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasă. – Der. șperli (var. șparli), vb. (a fugi, a o întinde; a fura), se leagă mai puțin de sensul actual al lui șperlă, decît de rădăcina lui expresivă (după Conev 61, din bg. spărljam, care pare să provină din rom.).

SPERLĂ subst. (spuză). 1. Spărl/ă b. (17 A IV 112); -ul, Stoian (BCI V 191). 2. Sperlea (AO IV 462; DM); – Stan (Glos). 3. Sperlești s. (Glos). 4. Sperlan, olt. (16 B II 85); – Ivan, olt. (17 B I 368).

a arunca șperlă-n ochi expr. (intl.) a amăgi, a înșela.

a da prin șperlă expr. 1. a se purta rău (cu cineva); a maltrata (pe cineva). 2. a trăda; a părăsi (pe cineva).

a o da prin șperlă expr. a o păți.

a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva expr. a induce pe cineva în eroare, a încerca să înșele pe cineva.

SPERLĂ adj. invar. v. ciufulit, deranjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit.

ȘPERLĂ s. v. jar, jăratic, jărăgăi, praf, pulbere, spuză.

sperlă adj. v. CIUFULIT. DERANJAT. NEÎNGRIJIT. VÎLVOI. ZBÎRLIT.

șperlă s. v. JAR. JĂRĂGĂI. JERATIC. PRAF. PULBERE. SPUZĂ.

șpérlă, șperle, (sperlă), s.f. (reg.) 1. Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; spuză. 2. Praf, pulbere: „Și, Doamne, ce furtuni veneau înaintea ei [a Dochiei] și după ea și ziceau că se va face șperlă” (Bilțiu, 1999: 90). – Cf. srb. sprljiti „a arde” (MDA).

sperlă, s.f. – v. șperlă („spuză”).

șperlă, șperle, (sperlă), s.f. – (reg.) 1. Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; spuză. 2. Praf, pulbere: „Și, Doamne, ce furtuni veneau înaintea ei (a Dochiei) și după ea și ziceau că se va face șperlă” (Bilțiu, 1999: 90; Săliștea de Sus). – Et. nec. (DER, DEX); cf. srb. sprljiti „a arde” (MDA).

șperlă, -e, (sperlă), s.f. – 1. Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; spuză. 2. Praf, pulbere: „Și, Doamne, ce furtuni veneau înaintea ei (a Dochiei) și după ea și ziceau că se va face șperlă” (Bilțiu 1999: 90; Săliștea de Sus). – Et. nec. (DER, DEX).