ȘPERLĂ s. f. Cenușă de culoare deschisă, încă fierbinte, care acoperă cărbunii cînd se trece flacăra; spuză. Mutu rîdea cu lacrimi și pufnea lîngă foc, de și-a umplut genele de șperlă. SADOVEANU, P. M. 280. În bordei era un moșneag bătrîn, bătrîn, care ședea dinaintea focului c-o bucățică de mămăligă de trei zile, și tot o învîrtea prin cea șperlă, cînd pe-o parte, cînd pe alta. ȘEZ. VI 88. ◊ Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a maltrata. Cred că nu mă vei da prin șperlă și nu-l vei lăsa să mă bată. CREANGĂ, A. 111. A o da prin șperlă = a o păți. Bietul boier a dat-o și el prin șperlă. I. CR. IV 95.