2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ.

SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.

SÍLNIC1, silnici, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina tîrîtoare, cu flori albastre sau violete, ale cărei frunze și flori se întrebuințează în medicina populară (GLechoma hederacea).

SÍLNIC2, -Ă, silnici, -e, adj. 1. Făcut prin constrîngere, cu sila; forțat, impus, silit. Munca, din silnică cum era sub capitaliști, se transformă într-o faptă de cinste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 1/4. ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, constînd din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). Aceștia sînt sectarii religioși, trimiși la muncă silnică pentru credințele lor. GHEREA, ST. CR. II 227. ◊ Fig. Se auzeau noaptea carii ronțăind mărunt și monoton, ca o veșnicie de muncă silnică în întuneric. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ (Adverbial) Au lucrat alături cu dobitoacele lor și li s-a luat silnic cea mai mare parte din puținele lor foloase. SADOVEANU, P. M. 231. ♦ Care se face în silă, fără plăcere, de nevoie. Domnul avu un rîs silnic. După spaimă, simți înfiorarea bucuriei. SADOVEANU, Z. C. 342. Pașii se tîrau greoi și silnici, ca mersul ocnașilor spre un capăt de drum unde nu așteaptă nimic. C. PETRESCU, Î. II 42. ◊ (Adverbial) Hm! Catincuță, grăi bătrînul rîzînd silnic cu fața lui slăbită; tu crezi că ești tot în anii tinereții. SADOVEANU, O. VIII 88. Duși pe gînduri, cu privirea pierdută în văzduh, îmi răspund scurt și silnic. VLAHUȚĂ, R. P. 61. ♦ Greoi, anevoios. Cu ochii ei albaștri, măriți și rotunjiți din pricina răsufletului silnic, privea și ea în sus, căci văzuse de unde putea să-i vie scăparea. SADOVEANU, O. VII 39. 2. Zorit, grăbit, silit. Trăsura mea... mergea atît de repede, încît roatele sfîrîiau, iar caii spumegau de sudoare. În fuga asta silnică am trecut prin mai multe uliți. NEGRUZZI, S. I 295.

SÍLNIC1 ~că (~ci,~ce) 1) Care se face în silă, cu neplăcere, fără tragere de inimă. 2) Care se face cu de-a sila, prin constrângere; forțat. 3) rar Care este greu (de făcut, de rezolvat); cu dificultăți; anevoios. /<sl. siliniku

SÍLNIC2 ~ci f. Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, păroasă, ale cărei frunze și flori sunt folosite în scopuri medicinale. /<sl. siliniku

silnic a. violent. ║ m. plantă cu tulpina târîtoare și cu florile albastre sau violete (Glechoma hederacea): în medicina populară, planta servă de leac pentru boala de piept și de pântece. [Slav. SILĬNIKU, puternic].

1) sílnic (Prah.) și sílnică (Trans.) f., pl. e (rus. šilĭnik, limbariță, d. šilo, sulă, supt infl. lui silnic 2. V. șular). Pelungoasă.

2) sílnic, -ă adj. (vsl. silĭnikŭ, stăpîn, puternic; rus. silnyĭ, puternic. V. silă, năsîlnic). Puternic (Vechĭ): împărat silnic. Violent: moarte silnică. Forțat, silnic: munca silnică e o pedeapsă aflictivă și infamantă la care-s silițĭ criminaliĭ în ocne. Dezgustător, neplăcut: meserie silnică. Silnic la vorbă, tăcut, mocnit, taciturn. Adv. Cu silă, cu dezgust: a răspunde silnic. V. silnic 2.

pelungoásă (oa dift.) f., pl. e (din *prelungoasă, d. prelung). O plantă labiată tîrîtoare numită și rătunjoară, silnic și silnică (glechóma hederácea saŭ népeta glechóma). V. cătușnică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sílnic1 adj. m., pl. sílnici; f. sílnică, pl. sílnice

sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici

sílnic adj. m., s. m., pl. sílnici; f. sg. sílnică, pl. sílnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÍLNIC s. (BOT.; Glechoma hederaceum) (reg.) nejelnică, orbalț, prelungoasă, prelunjoară, rărunchioasă, rotunjoară, coarda-ielelor, piperul-apelor, (înv.) pristenior.

SÍLNIC adj. 1. forțat, impus, silit. (Muncă ~.) 2. brutal, forțat, violent. (Mijloace ~.) 3. v. abuziv. 4. v. afectat.

SÍLNIC adj. v. anevoios, dificil, grabnic, grăbit, greoi, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit.

SILNIC s. (BOT:; Glechoma hederaceum) (reg.) nejelnică, orbalț, pelungoasă, prelunjoară, rărunchioasă, rotunjoară, coarda-ielelor, piperul-apelor, (înv.) pristenior.

SILNIC adj. 1. forțat, impus, silit. (Muncă ~.) 2. brutal, forțat, violent. (Mijloace ~.) 3. abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, samavolnic, samavolnicesc, (înv.) volnic. (Măsuri ~.) 4. afectat, artificial, căutat, fals, forțat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, studiat, teatral, (rar) teatralist. Gesturi ~; atitudine ~.)

arată toate definițiile

Intrare: silnic (adj.)
silnic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silnic
  • silnicul
  • silnicu‑
  • silnică
  • silnica
plural
  • silnici
  • silnicii
  • silnice
  • silnicele
genitiv-dativ singular
  • silnic
  • silnicului
  • silnice
  • silnicei
plural
  • silnici
  • silnicilor
  • silnice
  • silnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: silnic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • silnic
  • silnicul
  • silnicu‑
plural
  • silnici
  • silnicii
genitiv-dativ singular
  • silnic
  • silnicului
plural
  • silnici
  • silnicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)