7 definiții pentru impus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

impus, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. I, 279 / Pl: ~uși, ~e / E: impune] 1 (D. o idee, o directivă, o acțiune etc.) Care este acceptat și urmat împotriva voinței, prin constrângere Si: impozat2 (1), obligatoriu. 2 (D. o pedeapsă, o prevedere) Aplicat2. 3 (D. impozite) Fixat2. 4 (D. un artist, un savant) A cărui valoare este cunoscută, unanim acceptată Si: impozat2 (4).

IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.

IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.

IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. La care este obligat cineva, care i se impune cuiva.

*impún, -pús, a -púne v. tr. (lat. impóno, -pónere. V. pun). Fig. Oblig la, supun la: a impune cuĭva o obligațiune. Inspir, comand: a impune respect, tăcere ș. a. cuĭva. V. intr. Impun respect, admirațiune ș. a.: vitejia, onestitatea, frumuseța impune. – Se zice și a impune pe cineva cu un bir îld. a impune cuĭva un bir saŭ a supune pe cineva la bir (saŭ biruluĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impús adj. m., pl. impúși; f. sg. impúsă, pl. impúse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPUS adj. forțat, silit, silnic. (Muncă ~.)

Intrare: impus
impus adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impus
  • impusul
  • impusu‑
  • impu
  • impusa
plural
  • impuși
  • impușii
  • impuse
  • impusele
genitiv-dativ singular
  • impus
  • impusului
  • impuse
  • impusei
plural
  • impuși
  • impușilor
  • impuse
  • impuselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

impus

etimologie:

  • vezi impune
    surse: DEX '98 DEX '09