sâi v vz sfii

sfei v vz sfii

sfii vr [At: PSALT. HUR. 59^V/6 / V: (îrg) sfei, sii, sâi, (înv) svii, (reg) shii, fii, hii / Pzi: ~iesc / E: vsl свѣнити сѧ] 1 (Asr; d. oameni) A se teme² (1). 2 (Udp „de” care indică ființe sau manifestări ale lor) A se reține de la ceva. 3 (Înv; îe) A-și ~ cuvântul A se teme să spună în mod deschis ceea ce gândește. 4 (D. oameni) A avea un sentiment de reținere (din cauza absenței îndrăznelii, a încrederii în sine, a îngâmfării, sau de teamă etc.) față de cineva sau de ceva (mai ales față de o persoană care se impune prin vârstă, prin prestigiu, prin funcții etc.) Si: a se jena, a se rușina, (îrg) a se stânjeni (5), (înv) a se stidi, (îvr) a se scandalisi, (reg) a se teși. 5 (Înv; îe) A-și ~ inima A se simți rușinat. 6 (Asr) A se îndoi. 7 (Îvr) A se abate² (1). 8 (Îrg) A se feri (19). 9 (Mol; d. cai; îf sâi) A se speria. 10 (Îrg) A se zgârci. 11 (Pex) A-și târî picioarele din cauza durerii. 12 (Reg; îf shii) A se dezgusta (de un anumit fel de mâncare).

shii v vz sfii

siestă sf [At: I. GOLESCU, C. / P: si-es~ / Pl: ~te / E: fr sieste] 1 (De obicei construit cu verbul „a face”) Odihnă (și somn) de după prânz Si: (înv) paidos. 2 Stare de liniște, de inactivitate (caracteristică odihnei de după prânz).

sii v vz sfii

svii v vz sfii

SFII, sfiesc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine rezervată sau șovăielnică, impusă de timiditate, de nesiguranță, de teamă sau de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală, a se jena să... Trage cu urechea și Alexandru Glanetașu... sfiindu-se totuși să se vîre între bogătași. REBREANU, I. 14. [Cei trei frați] s-au sfiit să meargă mai departe. SBIERA, P. 5. [Boierii] sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa, cerură voie [lui Lăpușneanu] să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd persoana care impune rezerva) Oamenii se cam sfiau de Filoftei Romanov. DUMITRIU, P. F. 3. Veneam de la țară. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. GALACTION, O. I 14. Mă rătăcisem căscînd gura în toate părțile... și ascultînd la miile de păsărele ce cîntau pe rămurele și fără a se sfii de mine. ISPIRESCU, L. 244. ♦ Tranz. fact. (Astăzi numai popular) A intimida, a înfricoșa. Gîra-mîra nu-l sfiește. PANN, la TDRG. (În forma sii) Ce-l tremură, ce-l siește? I. CR. III 144. – Variante: (astăzi numai popular) sîi (DRĂGHICI, R. 239, ȘEZ. VII 142), sii vb. IV.

SIESTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prînz. Pater Guido își făcea siesta în jilțul lui, cu bărbia în piept și cu mînile împreunate pe genunchi. SADOVEANU, Z. C. 145. După siestă se iveau iarăși pensionarii. C. PETRESCU, O. P. I 149. ◊ Fig. Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta și rumegă, culcate lîngă cort. TOPÎRCEANU, P. 72.

SII vb. IV v. sfii.

SÎI vb. IV. v. sfii.

SÎI vb. IV v. sfii.

SIESTĂ s.f. Odihnă de după prînz. [Pron. si-es-. / < fr. sieste, cf. sp. siesta].

SIESTĂ s. f. odihnă de după prânz. (< fr. sieste)

A SFII ~esc tranz. A face să se sfiască; a rușina; a jena. /<sl. svĕniti sen

A SE SFII mă ~esc intranz. A fi cuprins de rușine; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen

SIESTĂ ~e f. rar Odihnă de după prânz. ◊ A-și face ~a a dormi după prânz. [G.-D. siestei; Sil. si-es-] /<fr. sieste

sfiì v. 1. a se teme: s’a sfiit să meargă în pădure; 2. a fi sfios: nu te sfii să vorbești. [Vechiu-rom. sfiì = slav. SŬVITI SĒ, a se strânge la sine].

siestă f. somn după amiazi, în țările calde.

siì v. Mold. a se sfii: de ce vă siiți de noi? AL. [V. sfiì].

sfiésc (mă) v. refl. (vsl. sŭviti și svĭenitĭ sen, a te abține¹; bg. svĭenĭy se, îs timid, mă sfiesc). Mă cam tem, daŭ semne de frică: acest cal se sfieșie de automobil. Simt respect orĭ frică: copiiĭ se sfiesc de părințĭ, s’a sfiit să vorbească. – În est și sfĭesc. Vechĭ siesc (ca la Dos. V. S. 24 Fb.).^[1]

siésc V. sfiesc.

*sĭéstă f., pl. e (fr. sieste, d. sp. siesta, lat. sexta hora, ora VI seara). Somnu de după prînz (amează): a-țĭ face siesta.

sîĭésc, V. sfiesc.

sfii (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sfiesc, 3 sg. se sfiește (desp. sfi-eș-), imperf. 1 sg. mă sfiam (desp. sfi-am), perf. s. 1 sg. mă sfiii; conj. prez. 1 sg. să mă sfiesc, 3 să se sfiască; imper. 2 sg. afirm. sfiește-te, ger. sfiindu-mă (desp. sfi-in-)

siestă (desp. si-es-) s. f., g.-d. art. siestei; pl. sieste

!sfii (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiește, imperf. 3 sg. se sfia; conj. prez. 3 să se sfiască; ger. sfiindu-se

siestă (si-es-) s. f., g.-d. art. siestei; pl. sieste

sfii vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfiesc, imperf. 3 sg. sfia; conj. prez. 3 sg. și pl. sfiască; ger. sfiind

siestă s. f. (sil. si-es-), g.-d. art. siestei; pl. sieste

sfiesc, sfiască 3 conj., sfiam 1 imp.

sfii (-iesc, -it), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).

SÂI, râu, afl. stg. al Dunării în amonte de Turnu Măgurele; 81 km. Izv. din C. Boian și curge paralel și în apropiere de cursul inferior al Oltului. Este un vechi curs, părăsit, al Oltului, fapt pentru care mai este denumit, sugestiv, Oltu Mic.

SÂI vb. v. speria.

SFII vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

SIESTĂ s. tabiet, (înv.) paidos. (A-și face ~.)

SFII vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

SIESTĂ s. tabiet, (înv.) paidos. (A-și face ~.)

sîi vb. v. SPERIA.

sii, siesc, vb. IV refl. (reg.) a se sfii.