SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ.

sfat sm [At: PSALT. HUR. 63^r/25 / V: (înv) sfeat (Pl: sfeature), svat, sveat / Pl: ~uri / E: slv съвѣтъ, свѣтъ] 1 Ceea ce oferă cineva (verbal sau în scris) altcuiva (sau ceea ce primește ori cere cineva, verbal sau în scris, de la altcineva) în legătură cu luarea unei hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: povață, (pop) învăț, învățătură, (îvr) semnătură (1), socoteală, (înv) sfătuire (3), sfătuit (2), consiliu, dăscălie, povățuială, povățuitură, vorbă. 2 (Spc) Ceea ce este spus cuiva (sau este simțit de cineva) ca ajutor, ca încurajare, spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: imbold, impuls, îndemn, pornire, povață, resort, (rar) îmboldire, mișcare, (îrg) năstav¹, strămutare, (înv) năslire, năslitură, porneală, (îvr) năsliciune, (grî) parachinisis, (reg) bold. 3 (Înv; pex) Intenție. 4 (Îvp) Înțelepciune. 5 (Îvp; adesea construit cu verbe ca „a face”, „a ține” etc.) Discuție (1). 6 (Spc) Taifas. 7 (Pex) Consfătuire (1). 8-9 (Înv) Consimțământ (1-2). 10 (Îvr) Viclenie. 11 (Rar; îe) A duce ~ A bârfi (3). 12 (Adesea urmat de determinări care arată domeniul sau forul pe lângă care se desfășoară activitatea) Grup, consiliu etc. (pe lângă un conducător, un demnitar, o instituție etc.) constituit pentru a delibera, a lua hotărâri, a ajuta la rezolvarea, la conducerea unor treburi, a unor acțiuni (de interes public, național etc.) Si: (înv) singlit, sobor² (4). 13 (Pex) Ședință a sfatului (11). 14 Organizație, instituție sau secție a unei instituții care are atribuții de coordonare, de control etc. într-un anumit domeniu de activitate. 15 (Înv; îs) ~ul profesorilor Consiliu pedagogic. 16 (Asr; șîs ~ popular) Primărie (1). 17 (Îvr) Alianță (2). 18 (Înv) Neam. 19-20 (Înv) Grup (6-7). 21 (Înv) Tagmă (1). corectat(ă)

SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune); clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ.

SFAT, sfaturi, s. n. 1. Povață, îndemn, îndrumare. Vreo jumătate de oră Titu trebui să aștepte, aiurit, explicațiile, combinațiile, planurile, sfaturile. REBREANU, R. I 241. Da sfaturi și consultații în chestii de salvare și abordaj. BART, E. 325. Ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta, ai să ai trebuință și de răi și de buni, dar să te ferești de omul roș. CREANGĂ, P. 198. 2. Adunare de oameni întruniți spre a delibera, a lua hotărîri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. Se alătură de sfatul bătrînilor, fără să zică nici o vorbă. SADOVEANU, O. VII 168. Cea mai mare dintre mîndrele crăiese, Ascultînd de sfatul țării, soțul vrednic și-l alese. EFTIMIU, Î. 16. Pînă oi avea un sfat care s-asculte, iar nu să poruncească. DELAVRANCEA, O. II 150. O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept. EMINESCU, O. I 101. ◊ Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune) prin care se asigură participarea largă și efectivă a oamenilor muncii la conducerea, îndrumarea și coordonarea întregii activități economice, culturale și administrative; clădirea în care își are sediul acest organ. Sfaturile populare se compun din deputați aleși pe timp de doi ani de către oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Romîne, din regiunea, raionul, orașul și comuna respectivă. CONST. R.P.R. 30. 3. Consfătuire. După un sfat scurt și grabnic... hotărîră tustrei rînduiala bătăliei. SADOVEANU, O. VII 10. După două-trei zile de gîndire și de sfat, hotărîră că e nevoie de o diversiune. AGÎRBICEANU, S. P. 246. Mesrur atunci a făcut un semn către toată adunarea, prin care le arăta că sfatul s-a încheiat și că fiecare poate pleca. CARAGIALE, P. 140. ◊ (În construcție cu verbele «a face» sau «a ține») Atunci frații ținură sfat. ISPIRESCU, L. 84. Vorba le e tot de noi Și fac sfaturi pe ascuns Să ne facă-un neagiuns. ALECSANDRI, P. P. 269. Într-o zi s-au adunat Și-au făcut între ei sfat. NEGRUZZI, S. I 187. ♦ (Mai ales în construcție cu verbele «a sta» sau «a ședea») Taifas, conversație. Stătusem la sfat... cu un vechi prietin. SADOVEANU, O. VII 281. Pe băncile de lîngă pereții cîrciumii... stăteau la sfat bărbații. REBREANU, R. I 126. (Glumeț) Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenușie Și-un cocoș împintenat S-au suit și stau la sfat. TOPÎRCEANU, P. 276. ♦ (Rar) Zvon, veste, vorbă. Ea duce sfat din casă-n casă, Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori – și dacă n-am, Ce-i pasă? COȘBUC, P. I 126.

SFAT ~uri n. 1) Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situații; povață; îndrumare. A urma ~ul cuiva. ◊ A sta la ~ a sta de vorbă; a conversa. 2) înv. Organ colegial de conducere; consiliu. 3) pop. Conversație (de obicei) pe teme lipsite de importanță. /<sl. subĕtu, svétu

sfat n. 1. consiliu: ascultă sfatul meu: 2. adunare: trimise s’adune boierii la sfat OD.; 3. vorbă multă, conversațiune: stă la sfat; 4. od. casa primăriei, palatul municipal. [Vechiu-rom. sveat = slav. SŬVIETŬ].

sfat n., pl. urĭ (din maĭ vechiu sfeat, sveat, d. vsl. sŭvĭetŭ, sfat, consiliŭ, învoĭală, d. vĭetŭ, sfat, vietovati, a cuvînta. V. sovĭet). Consiliŭ, vorbe de îndrumare: ĭ-am dat sfat să plece, ĭ-am cerut sfat. Sfătuire, consfătuire (Vechĭ): sfatu necuraților. Consiliŭ, divan, adunare: sfatu țăriĭ, oameniĭ s’aŭ adunat la sfat. Plan, proiect (Vechĭ): a strica sfatu dușmanilor. Vorbă, conversațiune, taĭfas: a sta la sfat. Localu în care se ținea consiliu, casa municipală, primăria.

sfăt² sm [At: BÂRLEA, L. P. M. II, 496 / Pl: sfeți / E: s- + făt] (Mar) Copil de țigan.

sfăt¹ sm [At: MARIAN, Î. 268 / Pl: sfeți / E: nct] 1 (Trs; Buc) Paracliser. 2 (Reg) Clopotar (3).

sfeat sn vz sfat

svat sn vz sfat

sfeat V. sfat.

sfat s. n., pl. sfaturi

sfat s. n., pl. sfaturi

sfat s. n., pl. sfaturi

SFAT s. 1. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gând, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~urile.) 2. v. recomandare. 3. v. adunare. 4. (IST.) consiliu, divan, (înv.) scaun, tănaci. (~ domnesc.) 5. (IST.; în Roma antică) sfatul bătrânilor = senat. 6. v. taifas. 7. consiliu, primărie, (înv.) vornicie. (S-a dus la ~ pentru o adeverință.)

SFAT s. v. acord, aprobare, asentiment, aviz, chibzuială, chibzuință, chibzuire, consfătuire, consimțământ, consimțire, conversație, convorbire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, dialog, discuție, încuviințare, îngăduință, înțelepciune, învoială, învoire, judecată, măsură, minte, moderație, permisiune, rațiune, socoteală, socotință, tact, voie, voință, vrere.

SFAT s. 1. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~.) 2. povață, precept, recomandare, recomandație. (Diverse ~ de igienă.) 3. adunare, (înv.) obște, sobor, zbor. (~ a hotărît următoarele...) 4. (IST.) consiliu, divan, (înv.) scaun, tănaci. (~ domnesc.) 5. (IST.; în Roma antică) sfatul bătrînilor = senat. 6. taifas, (fam.) taclale (pl.). (Stă la ~ toată ziua.) 7. consiliu, primărie, (înv.) vornicie. (S-a dus la ~ pentru o adeverință.)

sfat s. v. ACORD. APROBARE. ASENTIMENT. AVIZ. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CONSFĂTUIRE. CONSIMȚĂMÎNT. CONSIMȚIRE. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. DIALOG. DISCUȚIE. ÎNCUVIINȚARE. ÎNGĂDUINȚĂ. ÎNȚELEPCIUNE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. JUDECATĂ. MĂSURĂ. MINTE. MODERAȚIE. PERMISIUNE. RAȚIUNE. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. TACT. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.

SFĂT s. v. clopotar, paracliser, țârcovnic.

sfăt s. v. CLOPOTAR. PARACLISER. ȚÎRCOVNIC.

sfat (-turi), s. n. – 1. Povață, îndemn, opinie. – 2. Consiliu, sfătuire, adunare deliberativă. – 3. (Înv.) Intenție, planuri. – 4. Conversație, taifas. – 5. (Arg.) Palmă, scatoalcă. – Var. înv. svat. Sl. sŭvĕtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337). Este dubletul lui soviet, s. n., din rus. sovjet. – Der. sfătui, vb. (a da sfaturi; a îndemna; a tăifăsui; refl., a delibera, a se sfătui, a se consulta); sfătos, adj. (care povățuiește bine, prudent; vorbăreț); sfătuitor, s. m. (povățuitor, mentor); sfătoș(en)ie, s. f. (elocvență, talent de povestitor); sfetnic (var. înv., sfeatnic, sve(a)tnic), s. m. (consilier), din sl. sŭvĕtĭnikŭ.

SFAT. Subst. Sfat, sfătuială (pop.), sfătuire (rar), consiliu (înv.), povață (pop.), povățuială (înv.), povățuire, părere, îndemn, îndemnare (rar), recomandare, imbold; îndrumare, dirijare, îndreptare, călăuzire (rar). Consfătuire, sfătuire, consultare, consultație, deliberare, deliberație (înv.). Sfătoșenie. Consiliu, sfat, divan; cislă. Sfătuitor, îndrumător,. îndrumar (rar), călăuză, povățuitor, sfetnic (înv.), consilier, mentor. Adj. Povățuitor, de povață, îndrumător, călăuzitor. Sfătos. Consultativ. Vb. A sfătui, a da (cuiva) un sfat; a recomanda, a indica; a îndemna, a povățui, a da povețe, a consilia (livr.); a îndruma, a călăuzi. A se sfătui (cu cineva), a cislui (reg.), a se consulta (cu cineva), a delibera, a cere (cuiva) părerea, a cere (cuiva) un sfat, a consulta (pe cineva). A ține consiliu, a sta (a ședea) la divan. V. adunare, conducere, învățare.

sfat, sfaturi, s.n. – 1. Povață, îndemn, îndrumare. 2. Consiliu, consfătuire. 3. Adunare deliberativă. ♦ Sfatul popular, organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune); nume dat consiliilor locale și primăriilor în perioada 1950-1989. ♦ Sfatul bătrânilor, instituție românească arhaică de conducere politică și administrativă a unei comunități; Sfatul bătrânilor, grup statuar realizat din piatră, operă a sculptorului maramureșean Vida Gheza, amplasată în fața Palatului Administrativ din Baia Mare. Sfatul bătrânilor din Chiuzbaia: Nu departe de Baia Mare, în Chiuzbaia, a existat până la începutul secolului XX un sfat al bătrânilor. Sfatul se alegea la patru ani și trebuia să fie format din număr impar de persoane. Dacă în răstimpul unui mandat se întâmpla să moară dintre cei aleși, ei erau înlocuiți provizoriu până la următoarele alegeri cu oameni în vârstă (Dragomir Ignat). 4. Sfatul, prima publicație românească tipărită la Sighet (în 1918). – Din sl. sǔvětǔ „sfat, consiliu, învoială” < vietu „sfat” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

sfăt², sfeți, s.m. (reg.) copil de țigan.