Definiția cu ID-ul 942779:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFAT, sfaturi, s. n. 1. Povață, îndemn, îndrumare. Vreo jumătate de oră Titu trebui să aștepte, aiurit, explicațiile, combinațiile, planurile, sfaturile. REBREANU, R. I 241. Da sfaturi și consultații în chestii de salvare și abordaj. BART, E. 325. Ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta, ai să ai trebuință și de răi și de buni, dar să te ferești de omul roș. CREANGĂ, P. 198. 2. Adunare de oameni întruniți spre a delibera, a lua hotărîri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. Se alătură de sfatul bătrînilor, fără să zică nici o vorbă. SADOVEANU, O. VII 168. Cea mai mare dintre mîndrele crăiese, Ascultînd de sfatul țării, soțul vrednic și-l alese. EFTIMIU, Î. 16. Pînă oi avea un sfat care s-asculte, iar nu să poruncească. DELAVRANCEA, O. II 150. O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept. EMINESCU, O. I 101. ◊ Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune) prin care se asigură participarea largă și efectivă a oamenilor muncii la conducerea, îndrumarea și coordonarea întregii activități economice, culturale și administrative; clădirea în care își are sediul acest organ. Sfaturile populare se compun din deputați aleși pe timp de doi ani de către oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Romîne, din regiunea, raionul, orașul și comuna respectivă. CONST. R.P.R. 30. 3. Consfătuire. După un sfat scurt și grabnic... hotărîră tustrei rînduiala bătăliei. SADOVEANU, O. VII 10. După două-trei zile de gîndire și de sfat, hotărîră că e nevoie de o diversiune. AGÎRBICEANU, S. P. 246. Mesrur atunci a făcut un semn către toată adunarea, prin care le arăta că sfatul s-a încheiat și că fiecare poate pleca. CARAGIALE, P. 140. ◊ (În construcție cu verbele «a face» sau «a ține») Atunci frații ținură sfat. ISPIRESCU, L. 84. Vorba le e tot de noi Și fac sfaturi pe ascuns Să ne facă-un neagiuns. ALECSANDRI, P. P. 269. Într-o zi s-au adunat Și-au făcut între ei sfat. NEGRUZZI, S. I 187. ♦ (Mai ales în construcție cu verbele «a sta» sau «a ședea») Taifas, conversație. Stătusem la sfat... cu un vechi prietin. SADOVEANU, O. VII 281. Pe băncile de lîngă pereții cîrciumii... stăteau la sfat bărbații. REBREANU, R. I 126. (Glumeț) Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenușie Și-un cocoș împintenat S-au suit și stau la sfat. TOPÎRCEANU, P. 276. ♦ (Rar) Zvon, veste, vorbă. Ea duce sfat din casă-n casă, Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori – și dacă n-am, Ce-i pasă? COȘBUC, P. I 126.