sfătuire sf [At: CORESI, EV. 263 / V: (înv) svă~ / Pl: ~ri / E: sfătui] 1 Încercare de a determina o persoană să ia o anumită hotărâre (într-o situație dificilă), să adopte o anumită atitudine, să rezolve o situație, pentru atingerea unui scop etc. Si: (liv) consiliere, (pop) învățare, învățat¹, (înv) sfătuială (1), dăscălire, povățuire, (îvr) sfătuitură (1). 2 (Spc) Încurajare a unei persoane spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: îndemnare, îmboldire, impulsionare, mișcare, (îrg) strămutare, (înv) sfătuială (2), năstăvire, povățuire, (îvr) sfătuitură (2). 3 (Înv; pex) Sfat (1). 4 (Îvr) Prescripție. 5 (Îvr) Judecată. 6 Cerere de ajutor în luarea unei hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (înv) sfătuială (6). 7 (Spc) Cerere de încurajare în a întreprinde, a face, a termina etc. ceva Si: (înv) sfătuială (7). 8 Schimb de păreri cu cineva Si: (înv) sfătuială (8). 9 Stabilire a unei înțelegeri cu cineva Si: consultație, (rar) consfătuire, (îvp) chibzuire, (reg) cisluire, divănire, (pop) sfătuială (9). 10-11 (Pfm) Discuție (1-2). 12 (Nob) Cleveteală (2). 13 (Îvr) Hotărâre (3).

SFĂTUIRE, sfătuiri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a (se) sfătui. 1. Povață, îndemn; sfat. V. sfătui (1). După sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gîtul bărbaților și încep a-i lua cu vorba. CREANGĂ, O. A. 136. Pentru ce-mi dai aste sfătuiri? NEGRUZZI, S. III 476. Îi plăcu această sfătuire a fratelui său. GORJAN, H. I 7. 2. Consultare, deliberare, consfătuire. V. sfătui (2). Fusese poruncă de la comitet... să ținem sfătuire. CAMIL PETRESCU, O. II 12. După o sfătuire de cîteva seri în cerdac, la lumina lunei, luară o hotărîre. BASSARABESCU, V. 42.

SFĂTUI, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

sfătui [At: COD. VOR². 43^v/4 / V: (înv) sfet~, svăt~, svet~ / Pzi: ~esc, (pop) sfătui / E: sfat + -ui cf slv съвѣтовати – о' ѭ] 1 vt(a) A încerca să determine pe cineva să ia o anumită hotârâre (într-o situație dificilă), la adoptarea unei anumite atitudini, la rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (liv) a consilia, (pop) a învăța, (înv) a dăscăli, a mângâia, a povățui. 2 vt(a) (Spc) A convinge sau a încuraja spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: a îndemna, a îmboldi, a impulsiona, (asr) a mișca, (înv) a năstăvi, (îvr) a strămura, (reg) a priti, a povățui. 3 vt (Îvr; c. i. medicamente) A prescrie. 4 vr A cere cuiva ajutor în luarea unei hotârâri (într-o situație dificială), în adoptarea unei anumite atitudini, în rezolvarea unei situații, în atingerea unui scop. 5 vr (Spc) A cere cuiva încurajări spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva. 6 vrr A avea un schimb de păreri cu cineva. 7 vrr A stabili o înțelegere cu cineva Si: a se consulta, (rar) a se consfătui, (îvp) a se chibzui, (înv) a se divăni. 8-9 vri (Îvp; îe) A (se) ~ (cu el sau cu sine) însuși sau a (se) ~ cu gândul (sau cu capul) (său) A medita. 10 vi (Pfm) A discuta (2). 11 vt(a) (Îrg) A plănui. 12 vt(a) (Îrg) A hotărî (6). 13 vt(a) (Reg) A vorbi. 14 vr (Îvr) A se făgădui (6). 15 vr (Reg) A se încrede în cineva.

sfetui v vz sfătui

svătui v vz sfătui

svătuire sf vz sfătuire

svetui v vz sfătui corectat(ă)

SFĂTUI, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

SFĂTUI, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Urmat de o propoziție completivă) A da cuiva un sfat, a povățui, a îndruma. Iar au lăcrămat bătrînii și l-au sfătuit să nu se ducă. SADOVEANU, O. VIII 190. Doctorul Franț m-o sfătuit ca să vin înapoi și să fur pe duduca Marghiolița. ALECSANDRI, T. I 53. Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. NEGRUZZI, S. I 150. 2. Refl. A cere (cuiva) părerea sau sfatul, a se consulta (cu cineva), a se înțelege (în vederea unei acțiuni); a se consfătui. Mă sfătuiesc eu într-o zi cu Gîtlan, c-aici ar trebui ceva de făcut să putem scăpa de cîțiva mîncăi. CREANGĂ, A. 101. ◊ Intranz. (Rar) Tare mi te-ai fudulit, Cu mine n-ai sfătuit. MARIAN, Î. 520. ◊ Refl. reciproc. Ceilalți... se sfătuiră o clipă, apoi ieșiră în uliță. DUMITRIU, N. 253. S-au adunat cu toții... spre a se sfătui ce-i de făcut. CARAGIALE, O. III 39. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 3. Intranz. A sta la sfat, la taifas, la vorbă; a conversa. Amurgul creștea și cei doi oaspeți, muiați de băutură și de mîncare, cu privirile încălzite, împrietiniți, își apropiaseră capetele și sfătuiau încet. SADOVEANU, O. I 497. Și cum sfătuiau bătrînii, ei înde ei... numai iacă se aude sub vatră: tată și mamă! CREANGĂ, P. 79. Părul din mijlocul, satului era odinioară... divanul unde sfătuia satul. RUSSO, O. 119.

A SE SFĂTUI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de sfaturi (cu cineva). /sfat + suf. ~ui

A SFĂTUI ~esc 1. tranz. (persoane) A susține cu sfaturi, recomandări; a învăța; a povățui; a îndruma. 2. intranz. rar A sta la vorbă. /sfat + suf. ~os

sfătuì v. a da, a primi un sfat.

sfătuĭésc v. tr. (d. sfat orĭ vsl. sŭventovati. V. sfetnic). Daŭ sfat, consiliez, îndemn: l-am sfătuit să vie. V. refl. Cer părerea altuĭa orĭ mă’nțeleg cu cineva p. o hotărîre: sáă sfătŭit să plece. – Vechĭ și sfetuĭesc, svetuĭesc. V. consfătuĭesc.

sfetuĭésc, V. sfătuĭesc.

sfătuire (rar) s. f., g.-d. art. sfătuirii; pl. sfătuiri

sfătuire (rar) s. f., g.-d. art. sfătuirii; pl. sfătuiri

sfătuire s. f., g.-d. art. sfătuirii; pl. sfătuiri

sfătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, 3 sg. sfătuiește, imperf. 1 sfătuiam; conj. prez. 1 sg. să sfătuiesc, 3 să sfătuiască

sfătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, imperf. 3 sg. sfătuia; conj. prez. 3 să sfătuiască

sfătui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, imperf. 3 sg. sfătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. sfătuiască

sfătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, conj. sfătuiască)

sfătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

FACIAS IPSE QUOD FACIAMUS SUADES (lat.) fă tu însuți ceea ce ne sfătuiești pe noi să facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.

SFĂTUIRE s. v. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă.

sfătuire s. v. ÎNDEMN. ÎNDRUMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. POVAȚĂ. POVĂȚUIRE. SFAT. VORBĂ.

SFĂTUI vb. v. conversa, dialoga, discuta, intenționa, plănui, proiecta, tăifăsui, vorbi.

SFĂTUI vb. 1. v. călăuzi. 2. a îndemna, a povățui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a îndruma, a învăța, a povățui, (livr.) a consilia, (rar) a dăscăli, (înv.) a mângâia. (L-a ~ ce să facă.) 4. a recomanda. (Te ~ să-ți vezi de treabă.) 5. v. consulta.

sfătui vb. v. CONVERSA. DIALOGA. DISCUTA. INTENȚIONA. PLĂNUI. PROIECTA. TĂIFĂSUI. VORBI.

SFĂTUI vb. 1. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 2. a îndemna, a povățui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a dăscăli, a îndruma, a învăța, a povățui. (L-a ~ multă vreme.) 4. a îndruma, a învăța, a povățui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 5. a recomanda. (Te ~ să-ți vezi de treabă.) 6. a se consulta, (rar) a se consfătui, (înv. și pop.) a se chibzui, (Mold.) a se cislui, (înv., în Transilv.) a se divăni. (S-au ~ între ei cum să procedeze.)