2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv invocat de cineva pentru a se dezvinovăți, pentru a justifica o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o datorie; dezvinovățire, justificare. Numai Grigore îi ascultă scuzele și explicațiile. REBREANU, R. I 213. Minunată judecată, dar ieftină scuză! CARAGIALE, N. S. 22. În loc de a aresta pe criminalul el se mulțumi cu scuzele sale. HASDEU, I. V. 146. 2. (De obicei la pl.) Exprimare a regretului pentru o greșeală făptuită, pentru un deranj sau o jignire adusă cuiva. Cuvinte de scuză.Expr. A cere (sau a prezenta, a exprima, a înfățișa) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. Mi-a trimis... un bilețel în care îmi spunea că treburi foarte urgente îl cheamă la București. Abia își cerea scuze. DUMITRIU, B. F. 39. Să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. Se gîndi să-l strige. Să-i întindă mîna și să-i ceară scuze. SAHIA, N. 89. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. Privirea d-voastră... mă face să bănuiesc că v-am jignit cu ceva; de e vro greșeală la mijloc, vă rog să primiți scuzele mele. HOGAȘ, H. 99.

SCÚZĂ s.f. 1. Explicație adusă pentru a motiva și a face să fie iertată o greșeală, o vină; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală făcută. ♦ A cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greșeală săvârșită; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse].

SCÚZĂ s. f. 1. explicație adusă pentru a motiva și a face să fie iertată o greșeală, o vină: dezvinovățire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greșeală făcută. ◊ a cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greșeală săvârșită; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse)

SCÚZĂ ~e f. 1) Motiv invocat de cineva pentru a-și dovedi nevinovăția sau pentru a se eschiva de la ceva; îndreptățire; justificare. 2 ) Exprimare a regretului (față de cineva) pentru o greșeală involuntară; iertare. ◊ A cere ~e a cere iertare. A primi ~ele cuiva a accepta motivele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta pe cineva. /<it. scusa, fr. escuse

scuză f. 1. cuvânt de disculpare; 2. motiv de a nu face ceva obligatoriu; 3. fig. mărturie de regret: a face scuze cuiva.

*scúză f., pl. e (it scusa, fr. excuse). Dezvinovățire, motiv de a te dezvinovățĭ: n’aĭ nicĭ o scuză că n’aĭ venit. Dezvinovățire, ĭertare (în lucrurĭ micĭ): ițĭ cer scuză (saŭ scuze) că te-am călcat pe picĭor. Pl. vorba pin care te scuzĭ: a exprima, a pre- senta scuze. V. pardon.

SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A-și cere iertare pentru o greșeală făptuită, pentru un deranj sau o jignire adusă cuiva; a-și exprima părerea de rău. Se scuză că-l găseam în papuci. SADOVEANU, E. 127. Soția prefectului îl refuză, scuzîndu-se amabil. REBREANU, R. I 220. S-a scuzat dacă ne-a făcut cumva vreo necuviință. CARAGIALE, O. II 360. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele cuiva; a ierta. A scuza un copil. ♦ (La imper.) Formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru un deranj sau o stîngăcie. V. pardon. Prefectul zise: Am o chestie de slujbă cu tine, colonele... Ne scuzați... coniță. DUMITRIU, N. 116. – Prez. ind. și: (nerecomandabil) scuzez (IBRĂILEANU, SP. CR. 37, MACEDONSKI, O. IV 33).

SCUZÁ vb. I. 1. refl. A aduce, a-și cere scuze; a se dezvinovăți. 2. tr. A accepta scuzele cuiva; a ierta. [P.i. scuz. / < it. scusare, cf. fr. excuser < lat. excusare].

SCUZÁ vb. I. refl. a aduce, a-și cere scuze; a se dezvinovăți. II. tr. a accepta scuzele cuiva; a ierta. (< it. scusare, fr. excuser)

A SE SCUZÁ mă scuz intranz. A-și cere scuze (pentru o greșeală, pentru un deranj etc.); a cere iertare; a-și exprima regretul. ◊ Scuzați (vă rog)! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, pentru un deranj etc. /<fr. excuser, it. scusare

A SCUZÁ scuz tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă; a ierta. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a ierta. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a da uitării; a ierta. /<fr. excuser, it. scusare

scuzà v. 1. a admite scuze, a ierta: a scuza o greșală; 2. a servi de scuză.

*scuz, a -á v. tr. (it scusare, fr. excuser d. lat. excusare, d. ex din, și causa, cauză, proces. V. a- și re-cuz, iscusat). Dezvinovățesc (în greșelĭ micĭ), aduc motive de scuză: a scuza un prieten absent. Admit scuza, ĭert: a nu scuza absența cuĭva. Servesc ca scuză: nimica nu te poate scuza. V. refl. Aduc motive de scuză, rog să nu se supere: invitatu s’a scuzat că nu poate venĭ. V. motivez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

arată toate definițiile

Intrare: scuză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scuza
plural
  • scuze
  • scuzele
genitiv-dativ singular
  • scuze
  • scuzei
plural
  • scuze
  • scuzelor
vocativ singular
plural
escuză
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: scuza
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scuza
  • scuzare
  • scuzat
  • scuzatu‑
  • scuzând
  • scuzându‑
singular plural
  • scu
  • scuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scuz
(să)
  • scuz
  • scuzam
  • scuzai
  • scuzasem
a II-a (tu)
  • scuzi
(să)
  • scuzi
  • scuzai
  • scuzași
  • scuzaseși
a III-a (el, ea)
  • scu
(să)
  • scuze
  • scuza
  • scuză
  • scuzase
plural I (noi)
  • scuzăm
(să)
  • scuzăm
  • scuzam
  • scuzarăm
  • scuzaserăm
  • scuzasem
a II-a (voi)
  • scuzați
(să)
  • scuzați
  • scuzați
  • scuzarăți
  • scuzaserăți
  • scuzaseți
a III-a (ei, ele)
  • scu
(să)
  • scuze
  • scuzau
  • scuza
  • scuzaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)